În comunitatea științifică din România au loc dezbateri ȋn legătură cu modalitățile prin care sistemul național de cercetare științifică (SNCS) poate fi făcut mai performant. În acest context, consider că este utilă clarificarea unor aspecte importante referitoare la administrarea acestui sistem.
Ȋn prezent, ȋn ansamblul său, SNCS din Romania nu este unul performant la nivel European. Motivul principal îl reprezintă subfinanțarea și irosirea fondurilor de cercetare, realizate în mod sistematic în ultimele decenii de guvernele PSD, a căror singură preocupare reală a fost direcționarea fondurilor publice destinate cercetării spre grupuri de interese. Acest lucru s-a putut perpetua pe parcursul multor ani, din cauza faptului că un procent insuficient de mare din numărul votanților a sancționat prin vot subminarea sistematică a performanței în cercetarea științifică. Existența unei noi majorități parlamentare, de dreapta, poate reprezenta o șansă mare de eficientizare a activității SNCS. Pentru a înțelege cum se poate realiza acest lucru, trebuie să avem răspunsuri clare la câteva întrebări importante.
Care este misiunea SNCS?
SNCS reprezintă una dintre componentele sistemului public, ca și cel de educație sau cel de sănătate, finanțate în cea mai mare parte de stat (la această parte mă refer aici). Este știut că cercetarea-inovarea reprezintă vârful de lance în dezvoltarea oricărei societăți. Misiunea SNCS este de a furniza servicii societății, prin stimularea și sprijinirea economiei (ex. prin cercetare-inovare), prin furnizarea de expertiză de vârf pentru factorii de decizie (ex. în legătură cu epidemii de viruși sau cu schimbările climatice), prin contribuții la securitatea națională (ex. prin furnizarea de soluții tehnologice avansate). Aceste beneficii pentru societate sunt generate pe baza finanțării pe care aceasta o asigură sistemului, prin o parte din taxele și impozitele contribuabililor. Condiția necesară pentru îndeplinirea misiunii sistemului este ca resursele financiare să fie utilizate eficient, ceea ce se poate realiza numai dacă fondurile sunt direcționate către cercetătorii performanți. În caz contrar, sistemul este ineficient, banii sunt irosiți, iar SNCS trebuie ajustat astfel încât să-și îndeplinească misiunea pentru societate.
Cine ia deciziile referitoare la SNCS?
În legătură cu orice sistem național, deciziile majore (ex. nivelul de finanțare dintr-un an și/sau legile după care acesta funcționează) sunt luate de politicieni, pentru că ei au legitimitatea generată de votul exprimat de electorat, în fața căruia răspund pentru consecințele acestora. Acest lucru nu înseamnă că politicienii nu pot consulta și utiliza expertiza cercetătorilor ȋn luarea deciziilor legate de SNCS sau că nu pot delega responsabilități unor cercetători de carieră independenți de factorul politic. Desfășurându-se la granița cunoașterii, cercetarea științifică reprezintă o activitate complexă, a cărei coordonare și al cărui management eficient la nivel național necesită o bună cunoaștere a acestui proces. De aceea, consider că delegarea atribuțiilor de conducere și management ale SNCS, dinspre factorul politic către cercetători, reprezintă un aspect benefic. Delegarea este la latitudinea factorului politic.
Care este sursa legitimității ajustării unui sistem național din care o parte neneglijabilă se opune schimbării?
Legitimitatea reformării unui sistem își are originea ȋn programele formațiunilor politice care au constituit o majoritate parlamentară ȋn urma voturilor exprimate la alegeri. Votul primit, pe baza programului de guvernare prezentat, abilitează factorul politic să realizeze schimbări în sistem, în conformitate cu acesta, prin măsuri de natură legislativă și executivă.
O modalitate înșelătoare folosită pentru a stopa realizarea schimbărilor necesare constă în invocarea unei consultări largi a tuturor celor din sistem, în legătură cu schimbările preconizate, aceasta fiind interpretată ca o sursă de legitimitate, ceea ce este greșit. Prin consultări trebuie să se urmărească obținerea de idei și soluții, care eventual pot fi utilizate în reformarea sistemului, în linie cu programul de guvernare. Însă, realizarea reformei nu poate fi condiționată de un potențial acord conturat în urma consultării, căci acesta nu are legitimitate mai mare decât votul exprimat ȋn alegeri. Practic, a condiționa o schimbare de acordul tuturor membrilor sistemului, este echivalentă cu desconsiderarea celor care finanțează SNCS, adică a întregii societăți. Este evident că partea din sistem care irosește fonduri se va opune schimbărilor, invocând motive false și deturnând atenția de la problema reală, reprezentată de ineficiența SNCS și de neîndeplinirea misiunii acestuia pentru societate. Pe de altă parte, a eficientiza sistemul și a opri irosirea și deturnarea fondurilor publice nu pot fi în contradicție cu nici un program de guvernare, iar acțiunile în această direcție, fiind de bun simț, nu pot fi condiționate de nimic.
Care sunt elementele cheie pentru realizarea unui SNCS performant?
Elementul primar, esențial pentru creșterea performanței SNCS, este ca (1) politicienii aflați la putere să aibă dorința/intenția reală de a crea un sistem performant. Acest aspect poate părea ca fiind de la sine înțeles, însă, din păcate, pentru cele mai multe guverne din ultimii 30 de ani, preocuparea reală a fost dirijarea banilor publici către grupuri de interese, cu ignorarea totală a stimulării performanței.
Un alt element esențial ȋl constituie (2) asigurarea unui nivel de finanțare adecvat. Furnizarea fondurilor de cercetare la un nivel comparabil (ca procent din PIB) cu cel din statele membre ale Uniunii Europene reprezintă dovada politicienilor că înțeleg importanța acestui domeniu și că îl susțin.
Un al treilea element îl reprezintă (3) numirea ȋn funcții de decizie și consultative a unor cercetători cu prestigiu internațional și integritate profesională exemplară, fără condiționare politică. De exemplu, componența actuală a Consiliului Național al Cercetării Științifice, stabilită în anul 2020, este aliniată cu această condiționare. Oricât de ridicat este nivelul finanțării și oricât de funcțional este sistemul de pârghii administrative, dacă această ultimă condiție nu este îndeplinită, măsurile de eficientizare a SNCS vor fi deturnate prin acțiuni de frânare și sabotare a schimbărilor, realizate de grupurile interesate de deturnarea fondurilor publice.
Deși cele trei aspecte menționate anterior pot fi considerate condiționări minimale, implicite, de bun-simț, îndeplinirea acestora a reprezentat mai degrabă excepția decât regula în ultimele decenii, ȋn legătură cu SNCS din România.
Din punct de vedere structural/administrativ, arhitectura actuală a Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID) permite eficientizarea sistemului, dacă sunt îndeplinite cele trei condiții menționate anterior.
Cu puțin timp în urmă, colegi de valoare din comunitatea științifică, preocupați de eficientizarea SNCS, au propus, cu bună intenție, înființarea unei agenții de finanțare a cercetării, independentă de factorul politic, care să includă componente de tip decizional, consultativ și executiv, după modelul de funcționare al National Science Foundation (NSF), din SUA: Reorganizarea forului care controlează circa 20% din banii de cercetare, UEFISCDI, și înființarea unui Consiliu independent care să se ocupe de domeniu este cerută printr-un manifest semnat de zeci de profesori și cercetători români, de la universități din România și din lume
Merită făcute câteva observații referitoare la funcționarea NSF. Această agenție de finanțare este condusă de un director și un adjunct, împreună cu un consiliu director. Toți aceștia sunt numiți de președintele SUA, deci de factorul politic. Activitatea NSF implică folosirea expertizei furnizată și de alte consilii. Astfel, componentele NSF, atât cele executive cât și cele consultative, se regăsesc și în arhitectura actuală a MCID. În România, ministrul este secondat de secretari de stat care implementează componenta executivă. Consiliile consultative furnizează expertiza pe aspecte specifice gestionării programelor de finanțare, iar ministerul include deja și o componentă executivă. Diferența marcantă dintre MCID și NSF este că în România ministrul actual este politician, în timp ce conducerea agenției americane este asigurată de cercetători de carieră. Dacă facem analogie cu NSF, în România factorul politic ar trebui să numească un ministru apolitic, cercetător de carieră, ceea ce ar fi benefic. În esență, factorul politic este cel care oferă mai multă sau mai puțină putere de decizie cercetătorilor, atât la noi cât și ȋn SUA.
În trecut, guvernele retrograde au populat structurile administrative decizionale și de execuție, precum și consiliile consultative, cu persoane care nu îndeplineau condiția (3), multe dintre ele fiind legate de grupuri de interese, suprimând practic aproape în totalitate finanțarea performanței în cercetarea științifică. Deoarece nu poate funcționa în mod total independent de factorul politic, nici o agenție de tipul NSF nu este ferită de un astfel de scenariu în România.
Astfel, nu arhitectura sistemului este principala problemă pentru SNCS în acest moment, deși aceasta poate fi ajustată pentru a i se îmbunătăți funcționalitatea. Așa cum am menționat anterior, elementele cheie pentru un SNCS performant sunt: (1) voința factorului politic, (2) nivelul de finanțare și (3) implicarea cercetătorilor valoroși și integrii ȋn conducerea și gestionarea sistemului.
Analizând elementele cheie ale mecanismului, înțelegem ce trebuie să facem, ca cercetători, pentru a stimula performanța, în afara potențialei contribuții directe specifice realizată prin eventuale responsabilități pe care le avem în consilii consultative și/sau în alte poziții executive din cadrul MCDI. Trebuie să punem ȋn permanență presiune pe factorul politic pentru a da prioritate cercetării științifice și pentru a o gestiona după principii sănătoase. Putem realiza acest lucru prin: a) semnalarea situațiilor de management defectuos al SNCS si propunerea de soluții pentru îmbunătățirea acestuia; b) diseminarea rezultatelor activității noastre științifice către publicul larg, astfel încât acesta să conștientizeze importanța cercetării și să aleagă să voteze partide care susțin acest domeniu și care îl gestionează după principii sănătoase.
Având în vedere că partidele aflate la putere au în programele de guvernare măsuri importante de ajustare și stimulare a performanței SNCS, este posibil să ne aflăm într-o perioadă care poate marca un punct de inflexiune pentru evoluția cercetării științifice din România. Rămâne de văzut dacă acestea vor fi transpuse în practică.
___
Despre autor:
Mihai Dima a absolvit Facultatea de Fizică a Universității din București, Facultatea de Cibernetică de la ASE, iar în 2000 și-a dat doctoratul la Facultatea de Fizică. Are următoarele stagii de cercetare în străinătate: Institutul Max-Plank pentru Meteorologie, Hamburg, Germania (1997-2001), Universitatea din Bremen, Dep. Modelarea Geosystemului, Germania (2002-2004), Institutul Alfred Wegener pentru Cercetări Polare și Marine, Bremerhaven, Germania (2006-2010). În 2004 a primis Bursa Humboldt la Universitatea din Bremen și Alfred-Wegener Institut pentru Cercetări Polare și Marine, Bremerhaven, Germania, cu proiectul “Studiul variabilității climatice folosind date observaționale, înregistrări proxy și Modele de Circulație Generală”.
Predă la Facultatea de Fizică a Universității din București. Printre cursurile sale se numără Fizica Sistemului Climatic, Influențe antropice asupra climei și Analiza și Interpretarea Datelor Climatice. În 2016, a fost șeful Cercetării din România. CV-ul lui Mihai Dima și mai multe detalii aici