Anul trecut și anul acesta am aflat despre existența unor „Rapoarte Naționale de Literație” care se presupune că ar trebui să arate care este nivelul alfabetizării elevilor din România. Anul trecut nu am reacționat la unele concluzii deplasate, însă se pare că dacă nu scriu nimic despre problemele existente, România Educată merge în aceeași direcție, și anul acesta vedem un nou „Raport Național de Literație”, care continuă să prezinte o serie de concluzii greșite.
Având în vedere că aceste rapoarte au fost validate prin prezența miniștrilor educației (atât anul trecut cât și anul acesta) și sunt prezentate ca evenimente de interes public, am să scot în evidență trei concluzii eronate care se desprind sistematic din aceste rapoarte.
- Rapoartele ar fi naționale. Cuvântul ”național” atașat titlului unui raport implică faptul că este relevant pentru populația unei țări, însă cele două rapoarte nu sunt naționale, deoarece nu exista dovezi că elevii testați ar fi reprezentativi pentru populația școlară din Romania. Din metodologia eșantionării (de altfel, explicată foarte succint) putem deduce că pentru a fi incluși în studiu, elevii participanți (sau părinții lor) trebuiau să se încadreze în următorul profil:
- Să aibă acces la un device (computer / tabletă / laptop)
- Să aibă acces la internet
- Să fi auzit de platforma de testare
- Să aibă un minim de cunoștințe necesare (sau să aibă pe cineva care să îi sprijine) să creeze un cont pe platformă
- Să fie interesați în evaluarea standardizată
- Să aibă inițiativă pentru a se înscrie pe platformă
Ei bine, există mulți elevi din România care nu s-ar încadra în toate aceste criterii. De exemplu, 82% din gospodăriile din România au access la internet. Să înțelegem că ceilalți 18% nu contează? Sau mulți părinți din România nu sunt de acord cu evaluarea standardizată. Înseamnă că elevii care provin din aceste familii nu sunt reprezentativi pentru populația școlară din România? De unde știm că aceste pături sociale au șansa să fie reprezentate în acest studiu? Într-un interviu am explicat că un raport ca să fie considerat național trebuie să fie făcut la nivel de populație sau să testeze un eșantion de elevi care este reprezentativ pentru populația școlară din România. Ei bine, „Rapoartele Naționale de Literație” nu au eșantioane reprezentative ci eșantioane de conveniență, iar procentele unui eșantion de conveniență sunt irelevante pentru politicile publice din România.
2. Școala nu face nimic. În raportul de anul acesta se precizează că “după finalizarea a două cicluri școlare, elevii nu fac mari progrese în ceea ce privește nivelul de alfabetizare” (p.24), iar dintr-o altă sursă am citit că raportul ar prezenta dovezi cum că “școala nu face nimic să îi ajute” pe copii.
Aceste afirmații care sugerează că școala nu ar avea impact asupra alfabetizării elevilor nu doar că sunt total false, dar în opinia mea jignesc nejustificat un număr mare de profesori care își fac meseria cu profesionalism.
De unde știm că afirmațiile sunt false? În studiile noastre longitudinale am arătat că nivelul alfabetizării crește pe parcursul școlarizării (vezi aici și aici), iar efectul absenteismului școlar asupra alfabetizării este semnificativ. Acest lucru îl vom arăta și peste câteva luni în Australia la conferința internațională a societății Scientific Studies of Reading (cea mai relevantă conferință internațională pe domeniul ”științei citirii”), unde vom prezenta printre altele efectele absenteismului asupra alfabetizării și asupra performanțelor unor elevi din România la Evaluarea Națională.
Ce înțelegem de aici? Școala din România are un impact semnificativ asupra literației copiilor. Nu are un impact atât de mare pe cât ne-am dori, însă impactul nu este neglijabil, și acest lucru este dovedit științific și concluziile acestea au fost validate de către experți internaționali în domeniul literației.
Cine vă spune altceva înseamnă că nu are cunoștințe suficient de bune în domeniul științelor educației (în general) sau în domeniul alfabetizării copiilor din România (în special).
3. Alfabetizarea copiilor ”crește” sau ”scade”. Raportul (și prezentarea raportului, vezi minutul 20:45) prezintă datele ca și cum ar fi rezultatele unui studiu longitudinal, precizându-se că nivelul de (ne)funcționalitate ar crește sau ar scădea. Însă aceste afirmații sunt eronate.
Ca să putem afirma că o competență scade sau crește, trebuie să testăm repetat aceiași copii pe o perioadă mai lungă de timp. Adică sa-l testăm pe Mihăiță în clasa 1, în clasa a 2-a, în clasa a 3-a etc. Astfel, îi urmărim longitudinal evoluția performanței sale pentru a putea spune dacă nivelul său de alfabetizare crește, rămâne constant, sau scade.
În schimb, în Raportul Național de Literație se iau rezultatele testului administrat lui Mihăiță din clasa 1 și se compară cu rezultatele unui test diferit administrat Danielei din clasa a 8-a (ambii copii testați într-o fereastră de 11 luni), după care se compară performanța celor doi față de anumite criterii dificil de cuantificat obiectiv și de echivalat și se concluzionează că în România nu prea crește nivelul alfabetizării pe parcursul a 8 ani de zile. Nu trebuie să fii cercetător științific să înțelegi că ceva e în neregulă cu această poveste.
În plus, faptul că se ignoră că performanța lui Mihăiță ar putea crește pe parcursul clasei I (și, așa cum orice învățător îți va putea spune, nu e totuna dacă îl testezi pe copil în luna septembrie sau în luna mai) dovedește că acest raport pornește de la bun început de la premisa greșită că efectul școlii este nul. Această abordare este total eronată din punct de vedere științific și invalidează rezultatele prezentate.
În schimb, toate datele din studiile noastre ne arată creșteri semnificative ale alfabetizării, chiar și pe parcursul unui an școlar (ex. vezi aici).
Raportul a fost prezentat pe un ton grav și sumbru. Însă din punctul meu de vedere, cel mai grav lucru este faptul că mulți oameni din România chiar cred aceste concluzii și nu au pregătirea științifică necesară să analizeze critic aceste tipuri de rapoarte (și alte probleme din sistemul de educație pe care le-am mai semnalat în trecut). De asemenea mi se pare grav faptul că aceste rapoarte erodează încrederea oamenilor în știință, decredibilizând activitatea celor care fac eforturi substanțiale pentru a avansa domeniul științelor educației din România. Și la fel de grav mi se pare că inclusiv oficiali ai guvernului validează aceste concluzii greșite prin prezența lor sistematică la aceste evenimente și prin lipsa de reacție publică la problemele pe care le-am menționat aici.
De aceea, înțelegerea științelor educației nu este un moft.
Este o competență esențială pentru a avea o Românie Educată.
_______________________
Despre autor:
Dacian Dolean este psiholog educațional, specializat în dezvoltarea limbajului și a alfabetizării timpurii. Are o experiență de peste 20 de ani ca profesor de învățământ primar, gimnazial, liceal și universitar în România și în SUA. Activitatea sa din ultimii ani s-a axat pe cercetare în domeniul alfabetizării și pe activități de formare a profesorilor din învățământul primar din SUA.
În prezent, este afiliat Universității Babeș-Bolyai ca director al unui proiect de cercetare care urmărește dezvoltarea alfabetizării copiilor din România, finanțat de EEA Grants. De asemenea, este membru în comitetul editorial al publicației Journal of Literacy Research.
Citește și:
Dragoș Iliescu, autorul Raportului Național de Literație: Cu datele acestea nu ai ce politică publică să faci / Eșantionul a fost unul de conveniență, „nu zicem nicăieri că este reprezentativ”
Mihai Peticilă
Ștefan Lefter
Raluca Pantazi
Mădălina Belu
Redacția
28 comments
Este formidabil, acest om vă spune că analiza este greșită, că nu este fundamentată, că se publică fake news sub tutela ministrului educației, și dumneavoastră vorbiți de lucruri care nu au legătură cu asta ?!
O fi autorul mare specialist, mare cercetător, recunoscut în mediile sale academice, cu reputație internațională, dar dacă-i așa de ce n-a rămas în țară, și de ce nu s-a apucat să îmbunătățească personal, fizic, aici, performanțele de litareație din învățământul public românesc?
În privința nereprezentativității naționale a respondenților are dreptate, numai că emite faptul că numărul mare a respondenților compensează erorile, față de o cercetare pe un eșantion reprezentativ de 100, 200, 500 de intervievați statistic reprezentativi.
Cert este că literația copiilor de 15 ani din România lasă foarte mult de dorit. Ori despre acest fapt indiscutabil Dl Dolean nu pomenește nimic.
Nu are legătură cu situația din școală faptul că niște Rapoarte sunt – eventual – greșite. Eu personal nu le-am citit, Aici este vorba de niște persoane care, probabil contra unei sume de bani, au făcut niște analize. Dar analizele trebuie să fie CORECTE. Cineva trebuia să evalueze aceste analize înainte de a fi publicate. Dacă se dovedește că sunt greșite, trebuie retrase, banii înapoi sau refăcute !
Da, este foarte adevărat că aceste “Rapoarte Naționale” nu sunt “Naț
ionale” (adică la nivelul României), dacă eșantionul nu este statistic reprezentativ. Și dacă analiza este greșită (eronată), rezultatul nu trebuie luat în considerare. Este foarte grav că se întâmplă așa ceva !
Aceste “Rapoarte Naționale” are trebui retrase !
@Afrodita Iorgulescu
Ce ar trebui sa luam in considerare, dupa parerea dumneavoastra, doamna Iorgulescu?! La capacitate avem 25% din elevi care nu reusesc sa ia 5 (cinci). La Bac avem 43% care pica (cumulat pe ambele sesiuni). Dupa ce ca “scolile” sunt asa cum sunt, numarul de elevi a scazut in ultimii 10 ani cu 10% si am ajuns sa avem cca. 90.000 de elevi cu Bac-ul luat PE AN. Daca mai adaugam la asta si numarul de absolventi de liceu care pleaca in strainatate (cca. 6.000 pe an), se numeste ca ramanem cu 84.000 de absolventi de liceu pe an. Despre asta e vorba, asta e tragedia, nu orgoliile ranite ale profesorilor. Din aproape 3 milioane de elevi anual (adica cei care se duc la scoala, da?), ne raman 84.000 de posesori de diploma de Bac in Romania PE AN. Testele PISA nu-s bune, studiile nu sunt reprezentative, reprezentative sunt doar sindicatele din invatamant. Mda.
Se pare ca in Romania, spre deosebire de Occident, valoarea profesorilor NU e data de valoarea elevilor, ci de alte considerente (vechime, varsta, nivel si sporuri de salarizare, s.a.).
Adevarul este ca nivelul elevilor arata nivelul profesorilor, oricat ne-am stradui sa “vopsim gardul”.
Daca jumatate din elevi sunt analfabeti functional, atunci nu ai ce sa arati sau ce sa pretinzi de la societate si comunitate (nici respect, nici recunoasterea muncii si nici macar stima). Mai putin de jumatate din profesori isi merita salariile, pe restul ii platim doar pentru a supraveghea elevii din clase. Stiu ca sunt multi profesori care citesc si comenteaza aici, imi pare rau ca jignesc o breasla intreaga, dar mai rau imi pare de cei 1,5 mil de copii care termina scoala si nu pot citi si intelege un text (pana la literacy e cale lunga).
E regretabil, dar asta e realitatea.
O bona castiga mai mult ca un profesor, la un salariu de 2600-3000 ar trebui sa-i apreciati pe cei care isi fac treaba.
Exemplul dumneavoastra e prefect gresit: 1) bona NU e platita din bani publici si 2) sa fiti convins sa nu o plateste nimeni o luna, daca nu-si face treaba.
Inca ceva: nu apreciez “munca”, apreciez rezultatul acelei munci. Profesorii au salarii, nu burse.
Pareri avem toti dar aveti o solutie?
Educatia in Romania este pe marginea unei prapastii.
In primul rand ar trebui sa avem un numar de elevi corespunzator, sunt clase care au peste 30 elevi.
Daca profesorii sunt platiti din bani publici nu inseamna ca pot fi umiliti.
@Paul: nimeni nu poate umili profesorii, in masa, la modul general. Cine face asta, comite ceea ce se cheama “generalizare pripita”. Pare clar, pentru orice om rational, ca exista profesori care merita laudati, la fel cum exista si profesori care trebuie dati afara.
La fel cum exista elevi care trebuie laudati si elevi care trebuie educati in mod separat (nu merge sa-i arunci pe drumuri, pentru ca asta va presupune un cost social mult mai mare decat cel alocat pentru a-i recupera; in plus, fiind minori, n-au discernamant si trebuie sa hotarasca altcineva pentru ei).
Problema care deranjeaza publicul este ca, desi rezultatele sunt dezastruase (chiar si asa, masurate imperfect), NIMENI (cu exceptia elevilor) nu plateste niciun pret (din patrimoniul personal)!
(1) Fie un procent insemnat de profesori sunt incompetenti (adica nu 3%, care sunt, de regula, o exceptie in orice fenomen social sau de alt fel, ci mai mult) ,
(2) fie sindicatul profesorilor le mananca acestora banii degeaba si nu se lupta cu decidentii pentru a-i convinge ca programa este prost intocmita, ca partea birocratica pe care trebuie sa o indeplineasca profesorii este peste poate, ca cerintele pentru scoala altfel / saptamana verde sunt exagerate, etc.
Asadar,
(1) fie ministerul trebuie sa concedieze profesori (mai mult de 3% pe an, in orice caz, avand in vedere rezultatele),
(2) fie profesorii trebuie sa se stranga in fata ministerului pentru a da jos partea politica a scolii: ministrul/inspectorii/directorii sau pentru a constrange ministerul sa reduca birocratia, sa schimbe programa, sa construiasca laboratoare si sa achizitioneze material didactic (sindicatul, se aude!?!).
Acum hai sa ne verificam: care sunt doleantele de pe lista grevei generale tocmai anuntate de sindicatele din invatamant!? Reciteste-le si spune-mi, te rog, daca pare ca e indreptatita aversiunea publicului.
Si hai sa ne mai verificam inca o data: chiar presupunand ca situatia corpului didactic ar fi una foarte buna, 3% din ei tot trebuie ca sunt exceptii (incompetenti). Deci minim 3% dintre profesori ar trebui sa fi fost concediati anual, in ultima perioada.
Presupun ca, la fel ca mine si ca toata lumea cu exceptia ministrului (care a incuiat-o in sipetul mic din sipetul mijlociu din sipetul mare), n-ai o statistica exacta.
Dar care este estimarea ta in privinta procentului de profesori concediati anual de catre minister si care crezi ca ar fi un procent rezonabil, date fiind conditiile si rezultatele?
Profesorii sunt prea mici pentru a schimba partea politica, in schimb parintii ar avea aceasta putere.
Nu cred ca profesorii ar trebui sa fie martiri iar unii bugetari sa stea linistiti.
Ar putea fi introdus un sistem de sanctiuni iar la a treia greseala sa fi dat afara, se pot face abuzuri daca dai direct afara pe cineva. Dar acest sistem sa fie aplicat pentru toti bugetarii.
@Paul: nu crezi ca parintii, daca ar vedea pe lista de revendicari a profesorilor:
– la primul punct imbunatatirea bazei materiale (laboratoare si materiale didactice, nu bazin de inot in curtea scolii!),
– la al doilea punct simplificarea birocratiei (tona de documente ce trebuie intocmite de catre profesori, spre satisfactia directorilor/inspectorilor si a rafturilor lor – caci nu le citeste nimeni pe majoritatea, evident)
– la al treilea punct un sistem de evaluare corect si independent de minister al profesorilor, pentru a primi prime si beneficii doar cei care reusesc sa ridice nivelul clasei (Atentie! Un profesor bun nu e cel care are 2 olimpici – facuti prin efortul parintilor si al elevului in proportie de 80%, ci cel care ridica media intregii clase cu un punct intr-un an scolar – si iar venim la testare corecta si independenta)
– si abia mai pe pozitia 4-5 cererile salariale (indreptatite, nu zic, daca comparam cu alti bugetari si cu inflatia),
… atunci si parintii ar avea o inclinatie mai mare sa sprijine profesorii si chiar sa vina la mitingurile profesorilor?
Asa, in situtia actuala, cu lista prezenta de revendicari … sunt curios si eu cati profesori o sa se stranga pe 10 mai si ce procent va reprezenta numarul lor din totalul profesorilor din Bucuresti doar.
@Vali: hai, ca iar iti critic un comentariu.
Cand zici ca jignesti o breasla intreaga, este doar un fel neprecaut de a spune ca e posibil sa-i jignesti pe unii. O generalizare … cam pripita. 🤷♂️
Adica, mai exact, pe cine anume jignesti, dat fiind ca “breasla” e un termen abstract? Unde se resimte sentimentul respectiv? In cine, mai exact? Oare cei care nu se simt jigniti nu fac parte din natiune/breasla? Pare ca e imposibil, deci, sa jignesti o breasla intreaga … 😁
PS: Faza cu salariu, nu bursa, mi-a placut! Corect! 💡👍
Acum inteleg! Am citit saptamana trecuta niste articole pe diverse site-uri despre nivelul alfabetizarii elevilor si nu intelegeam, nu avea logica, nefiind de interes personal am trecut cu vederea. Pacat, multi citesc si raman cu parerea ca-n Romania macar alfabetizarea e functionala.
Citind acest articol am dat cautare sa ma lamuresc, am gasit un articol postat tot pe acest site care desluseste un pic problema, despre amestecarea si confundarea alfabetizarii si literatiei. https://www.edupedu.ro/despre-alfabetizarea-functionala-in-noua-lege-a-educatiei-si-despre-confuzia-legata-de-literatie/
Nu stiu ce fel de teste standardizate au fost folosite… citind despre cerintele “tehnice” pentru a fi inclusi in studiu… oare testele au fost adaptate pentru elevi care au invatat scrisul si cititul de mana cursiv (caligrafic), asa cum se invata in Romania? In multe tari se invata numai scrisul de tipar (in print – litere mari si mici)… in folosirea scrisului de mana cursiv elevului ii mult mai mult timp sa invete sa scrie si sa citeasca, respectiv ii ia mai mult timp sa ajunga la un anumit nivel de literatie.
Cineva imi povestea ca la un liceu intr-o tara dezvoltata, un profesor a adus la un curs de arta un stilou cu penita si a scris de mana cursiv, iar copii erau fascinati, nu stiau sa citeasca scrisul de mana cursiv.
Alta situatie, doi frati, amandoi cu intarziere dezvoltare limbaj expresiv si receptiv… celui care a inceput cu invatarea scrisului cursiv i-au trebuit vreo 3 ani, cu ajutor individualizat, sa faca niste progrese, dar marele salt, de la alfabetizare la literatie, s-a produs dupa ce copilul si-a schimbat scrisul in tipar pe la vreo 12 ani. Al doilea a inceput invatarea scrisului de tipar, iar pe la 5 ani, fara ajutor special, isi scria numele, recunostea, citea si scria cuvinte.
EXCELENTA analiza! FELICITARI!
Literația este prima competență-cheie din cele opt menționate în Recomandarea Consiliului Uniunii Europene din 22 mai 2018 privind competențele-cheie pentru învățarea pe tot parcursul vieții (denumită alfabetizare sau comunicare în limba maternă în Recomandarea Parlamentului European și a Consiliului privind competențele-cheie din perspectiva învățării pe parcursul întregii vieți din 2006).
Competențele de literație „pot fi dezvoltate în limba maternă, în limba de școlarizare și/sau în limba oficială dintr-o țară sau regiune” și „reprezintă baza pentru continuarea învățării și a interacțiunii lingvistice.” Pot fi dezvoltate deci și în limba română.
Rezumând conținutul celor două documente pe care legiuitorii învățământului românesc nu le pot ignora, această competență este integratoare a celorlalte șapte competențe, implicând „cunoștințe de citire și scriere și o bună înțelegere a informațiilor scrise și, prin urmare, presupune din partea unei persoane cunoștințe de vocabular, de gramatică funcțională și privind funcțiile limbajului. Ea include cunoașterea celor trei tipuri principale de interacțiune verbală, o serie de texte literare și neliterare și principalele caracteristici ale diverselor stiluri și registre ale limbii.”
Adică stilurile funcționale ale limbii române: beletristic, științific, publicistic, juridico-administrativ, implicate în toate domeniile cunoașterii și în exercitarea diferitelor specializări și profesii.
Realmente, competențele de literație ale elevilor s-au diminuat în ultima vreme și îndeosebi în ultimii ani, în timpul pandemiei, prin învățământul on-line, când elevii au citit cu voce tare mai puțin, au scris mai puțin și mai neglijent, s-au putut concentra mai puțin.
Nu este însă numai acest aspect, într-un fel trecător în școala românească. În ultima vreme s-a creat o atitudine mai generală, contestatară, dedusă din întrebări de felul: ce-mi trebuie atâta română, matematică, chimie, fizică, biologie, istorie, geografie etc.? În nu știu care sistem de învățământ elevii mai mult se joacă la ore, nu li se pun note, nu se fac evaluări, fiindcă sunt factori discriminatori. Iar, când au nevoie de specialiști, îi preiau din alte țări. Cei mai buni elevi ai noștri din ultimii treizeci de ani au aplicat la universități celebre din Europa, Statele Unite ale Americii, Canada.
Iar noi ce facem?
Am încercat, în anul trecut, să scoatem limba și literatura română de la bacalaureat (Competența de literație și Competența 8, de sensibilizare și exprimare culturală), propunând o evaluare de tip grilă, împreună cu cinci-șase discipline într-o singură probă.
Acum, prin examenul de admitere propus pentru unele colegii sau licee (art. 98), rolul și importanța limbii române, interesul pentru această disciplină didactică fundamentală se vor diminua iremediabil, afectând abilități esențiale în învățarea și formarea elevilor: „vocabular, gramatică funcțională, funcții ale limbii (acte de vorbire) […], conștientizarea principalelor tipuri de interacțiune verbală comunicare orală și în scris într-o varietate de situații, monitorizarea și adaptarea propriei comunicări la cerințele situației; sunt incluse și: a distinge și a folosi diferite tipuri de surse; a căuta, a colecta și a procesa informația, a folosi resurse, a formula și a exprima argumente orale și scrise în mod convingător, adecvat contextului; se referă la gândirea critică și la abilitatea de a evalua și de a opera cu informația”. Toate aceste competențe, atitudini și abilități sunt cuprinse în programa de limba și literatura română pentru gimnaziu și în manualele aferente, care prezintă informații și din celelalte discipline de învățământ.
Specializarea timpurie a elevilor (prin examene de chimie, fizică, biologie, discipline cu ore mai puține în planul de învățământ) va fi de asemenea diminuată, iar pe ansamblu nu se va produce niciun progres, menținând însă mari carențe de exprimare orală și de scriere, ceea ce se manifestă chiar la redactarea unor documente de mare importanță.
În redactarea dispozițiilor privind evaluarea națională de la sfârșitul clasei a VIII-a nu s-a înțeles că literația este un concept identificabil în formarea tuturor celorlalte competențe-cheie, și în multilingvism, și în competențe de matematică, științe, tehnologie, inginerie, și în competențele digitale, și în competența socială și de a învăța să înveți, și în competența civică, și în cea antreprenorială. În ciuda ideilor de bune intenții exprimate și la prezentarea „Raportului național de literație”, art. 98 demonstrează necorelarea acestora cu prevederi esențiale din proiectul noii Legi a educației.
>> oficiali ai guvernului validează aceste concluzii greșite
De unde sa stie doamna doctor Deca cum e cu cercetarile cantitative cand ea a facut o lucrare de doctorat in care a comentat 14 interviuri cu nu se stie cine si a comparat niste documente? Crezi ca individa asta, formata in stiintele educatiei pe santierul naval, intelege ceva despre un esantion reprezentativ, studiu longitudinal si alte minuni de genul asta?
Ea s-a dus acolo sa fie bagata in seama, sa se dea mare, sa fie inconjurata de lingai si sa manance un pateu facut cu unt, nu cu margarina. Eventual a baut si un suc natural si a trancanit in limbajul de lemn: literation, alfabetization, education, doctorization, dulap, salarization, blah blah blah, blah blah blah.
Eu am înțeles două lucruri: 1. avem oameni de știință( unii nu sunt luați în considerare, îmi vine să râd când imi aduc aminte că unii l-au sprijinit și iubit pe Băsescu). 2. avem o țară plină de specialiști ( in orice domeniu, oriunde te uiți, orice subiect e în dezbatere). Cred că cel mai mare specialist este presedintele țării( poate ne spune și nouă, profesorilor de fizică, ce pregătiri a făcut de și-a cumpărat 4,5 case).
1) Pentru cineva care este foarte atent la detalii atunci cand ii critica pe altii, va aruncati la afirmatii cam tari cand va sustineti tezele.
Adica cum “jignesc nejustificat un numar mare de profesori care își fac meseria cu profesionalism”? De unde stiti dumneavoastra, “stiintific dovedit”, ca numarul acela este “mare”? Cum stiti ca nu este “foarte mare”? Care este criteriul de demarcatie intre “putini”, “multi” si “foarte multi”?
Atunci cand vectorii criticii se aplica la fel de adecvat propriei argumentari, se compromite demersul …
Oricum, cadem de acord, cred, ca unii profesori se pot simti jigniti, in mod justificat. Iar altii in mod nejusitificat. Cum facem sa ii dibuim pe cei din a doua categorie, pentru a-i concedia?
2) Inclin sa cred ca aveti dreptate in criticile aduse interpretarii rezultatelor testarii respective. Totusi, care testare actuala ne-ar aduce cat mai aproape de o imagine reala? Cand va dori vreodata guvernul sa avem si un moment al adevarului la nivel national si va fi si gata sa plateasca costurile?
Una peste alta, sunteti de acord sau nu ca valoarea celor analfabeti functional se situeaza undeva in jurul valorii de 40-45%? Si ca a celor din categoria “functional” undeva in jurul valorii 10-15%?
Pana si titlul articolului e… gresit. “Trei concluzii greșite care se regăsesc sistematic în „Rapoartele Naționale de Literație”.
Autorul reproseaza studiului, printre altele, ca
Un cercetator din Occident ar spune ca “nu exista baza pentru aceasta concluzie”, doar un politician din Occident ar afirma ca-i o concluzie gresita. E o diferenta notabila, autorul se bazeaza pe faptul ca nu toti pricep ce citesc. Ca sa afirmi ca-i o concluzie GRESITA, trebuie sa fundamentezi un raspuns contrar, ceea ce autorul nu face.
@Vali: si daca zici “nu exista baza pentru aceasta concluzie”, tot este prea tare. Nu poti sti ca nu exista o baza, doar pentru ca nu o stii tu. Precaut este sa zici ceva de genul “concluzia nu decurge din premise(le prezentate)”
Altfel, vorba aia, se intampla sa ai dreptate din motive gresite … :))
@Sanitarul
Aveti dreptate, asa-i 🙂
“Ca sa afirmi ca-i o concluzie GRESITA, trebuie sa fundamentezi un raspuns contrar, ceea ce autorul nu face.”
Doamna, vorbiti PROSTII !
“[…] aceste rapoarte erodează încrederea oamenilor în știință […].”
Parca am mai citit undeva asta, cred ca de 10-20.000 ori in ultimii 3 ani. Nu stiu ce spun “oamenii de stiinta” si nici “Stiinta” (vad ca articolul se rezuma la a critica, nu aduce absolut nimic nou), dar stiu empiric ca cel putin un cetatean din trei nu prea pricepe ce citeste. Nu-mi trebuie sa pricep “Stiintele educatiei”, e suficient sa remarc realitatea ca Romania nu are nicio universitate in primele 1.000 din lume si ca niciun Mare Om de Stiinta Roman contemporan nu-i mentionat in dictionare, compendii, sau manuale utilizate in Occident sau in Lume.
Foarte bine punctat!
Felicitări!
ntz ntz ntz Brio si somitatea sa internationala prof. dr. Dragos Iliescu … ntz ntz ntz :))
Aveti dreptul sa contestati aceste evaluari. Dar au si un sambure de adevar care se vede cu mult mai tarziu, la faptul ca nu reusesc sa treaca bacalaureatul. Orice cercetare poate avea si aspecte subiective care tin de logica cercetatorului.