Laserul de la Măgurele a fost deschis participării cercetărilor din consorțiul european ELI-ERIC, iar aceștia pot veni pentru a face cercetări, a spus duminică ministrul Cercetării, Sebastian Burduja, într-o prezentare a priorităților în mandatul său. El a prezentat acest lucru drept un “prim pas să deblocăm” situația în care se află România după excluderea sa din consorțiu.
Anunțul vine la un an după ce România a fost exclusă oficial din ELI-ERIC. După ce, cu un an înainte, partenerii din Ungaria și Cehia, alături de care România primise finanțare pentru proiectul paneuropean de cercetare Extrem Light Infrastructure (ELI), ceruseră alcătuirea consorțiului fără laserul de la Măgurele și sistemul de fascicul gamma, după cum a scris Edupedu.ro.
Atunci, un comunicat al conducerii proiectului anunța că România se poate alătura ulterior consorțiului, fără să precizeze, însă, în ce calitate putea face acest lucru.
Pe marginea evenimentului de duminică, ministrul Burduja a spus, pe tema ELI-ERIC:
- “Aici s-au făcut anumite progrese și, pentru prima dată după mai mulți ani, acum câteva săptămâni, laserul de la Măgurele a fost deschis participării cercetătorilor din ELI-ERIC, care pot veni la Măgurele și pot face cercetări. Există un cadru acum, un protocol în vigoare, semnat de conducerea institutului. Este un prim pas, să deblocăm această situație. Urmează și întâlniri la nivel diplomatic, la nivel de demnitari, astfel încât să reintrăm în acest consorțiu cel puțin ca observatori-fondatori.”
În cadrul conferinței, el a prezentat proiectul ELI-NP printre subiectele strategice pentru perioada actuală, alături de cloud-ul guvernamental, plata datoriilor către Agenția Spațială Europeană sau măsuri precum cele luate în relație cu Rusia (retragerea cercetătorilor români de la Institutul din Dubna-Rusia, blocarea Kaspersky).