Cercetătorii Ad Astra au apelat la experți străini în teoria evoluției, după ce ministrul român al cercetării a pus-o sub semnul întrebării

Foto: Pexels.com

Cercetătorii din Asociația Ad Astra au întrebat experți internaționali în teoria evoluției dacă omul și cimpanzeul au un strămoș comun și dacă există alternative științifice consistente la teoria evoluției, după ce ministrul român cercetării, Nicolae Hurduc, a pus sub semnul întrebării validitatea acestei teorii. “Toți cei chestionați au răspuns afirmativ la prima întrebare subliniind că nu există nicio îndoială în opinia comunității științifice privind originea comună a omului și a cimpanzeilor”, spun cercetătorii, într-un comunicat remis Edupedu.ro.

“Răspunsurile celor chestionați sunt de asemenea unanime la a doua întrebare: nu există niciun fel de evidență care să susțină o teorie alternativă la teoria evoluției. Principiile generale ale teoriei evoluției sunt in deplin acord cu toate datele existente. Originea comuna este dincolo de orice disputa iar teoria evoluției este una din cele mai solide teorii din sfera academica. Ministrul cercetării din Romania trebuie sa înțeleagă faptul ca “evoluția” nu este o “teorie” tot așa cum nici “gravitația” nu este o “teorie” ci ambele sunt realități demonstrate prin evidenta. De remarcat ca nici Darwin nu a susținut ca noi “ne tragem” din formele existente de maimuță. Dimpotrivă, atât noi, oamenii, cat si maimuțele “ne tragem” dintr-un strămoș comun”, spune Ad Astra.

Comunicatul integral al Ad Astra

“Teoria evoluției în concepția hurduciană

În cadrul câtorva interviuri recente dl Nicolae Hurduc, ministrul cercetării, a făcut declarații ce pun sub semnul întrebării validitatea Teoriei Evoluției. Astfel, Domnia sa a declarat pentru:

Mie îmi este foarte greu să cred că omul, un mecanism, o mașinărie atât de complexă, se trage din maimuță. Eu nu accept așa o idee oricât de logică pe undeva ar părea această teorie evoluționistă.“

“Există evoluție, desigur, există capacitate de adaptare, dar eu nu cred că omul a apărut prin modificarea anumitor specii.”

“Este o teorie a lumilor paralele, care spune că noi am veni din viitor. Mie îmi sună mai interesant această idee, că noi venim dintr-o lume paralelă din viitor

Deci faptul că ADN-ul este comun nu înseamnă neapărat că avem un strămoș comun, ci înseamnă că ADN-ul asigură funcționarea la nivel celular într-un anumit mediu. Asta e ideea.”;

Pentru a evalua consistența acestor afirmații în lumina tendințelor actuale ale teoriei evoluției, cercetătorii din Asociația “Ad Astra” au apelat la experți internaționali in domeniu. Astfel, acestora li s-au adresat următoarele întrebări:

Au răspuns următorii specialiști în teoria evoluției:

Dolph Schluter [DS]

Professor of Evolutionary Biology, University of British Columbia

David R. Begun [DRB]

Professor, Dept. of Anthropology, University of Toronto

Associate Editor, Journal of Human Evolution

C. Owen Lovejoy [COL]

Distinguished Professor of Human Evolutionary Studies

Kent State University

Russell H. Tuttle [RHT]

Professor of Anthropology, Evolutionary Biology, History of Science and Medicine and the College, University of Chicago

Sergio Almécija [SA]

Senior Research Scientist, Biological Anthropology, American Museum of Natural History

Omer Gokcumen [OG]

Assistant Professor, Department of Biological Sciences, University at Buffalo

Steven M. Carr [SMC]

Professor of Biology

Genetics, Evolution, and Molecular Systematics Laboratory

Memorial University of Newfoundland

Tim White [TW]

Professor of Integrative Biology at the University of California in Berkeley

In ANEXA la prezentul comunicat, prezentam răspunsurile in extenso la cele doua întrebări ale specialiștilor intervievați. Din aceste răspunsuri distingem câteva aspect demne de a fi semnalate. Toți cei chestionați au răspuns afirmativ la prima întrebare subliniind ca nu exista nicio îndoiala in opinia comunității științifice privind originea comuna a omului si a cimpanzeilor. Soliditatea acestei afirmații este susținuta nu numai de cantitatea imensa de material genetic similar ale celor doua specii dar si de informațiile obținute pe baza fosilelor acestora. Consensul științific menționat este susținut si de evidenta de ordin anatomic, morfologic, scheletal, fosil, genomic si proteomic. Datele existente pledează pentru faptul ca strămoșul comun al omului si al maimuței a trăit in urma cu circa 8 milioane de ani.

Răspunsurile celor chestionați sunt de asemenea unanime la a doua întrebare: nu exista niciun fel de evidenta care sa susțină o teorie alternativa la teoria evoluției. Principiile generale ale teoriei evoluției sunt in deplin acord cu toate datele existente. Originea comuna este dincolo de orice disputa iar teoria evoluției este una din cele mai solide teorii din sfera academica.

Ministrul cercetării din Romania trebuie sa înțeleagă faptul ca “evoluția” nu este o “teorie” tot așa cum nici “gravitația” nu este o “teorie”, ci ambele sunt realități demonstrate prin evidenta. De remarcat ca nici Darwin nu a susținut ca noi “ne tragem” din formele existente de maimuță. Dimpotrivă, atât noi, oamenii, cat si maimuțele “ne tragem” dintr-un strămoș comun.

Asociația Ad Astra consideră că este inacceptabil ca ministrul in exercițiu al cercetării românești este susținător al unor idei din domeniul ficțiunii științifice si neaga una din cele mai solide teorii științifice, anume teoria evoluției. In opinia noastră, Ministrul Cercetării ar trebui sa fie apărătorul valorilor științifice reale, a rigorii demersului științific si nu apărătorul unor idei obscure derivate mai degrabă din sfera științifico-fantastică.

Membrii Asociației Ad Astra
București
11.03.2019″

 

Exit mobile version