Centrele județene de excelență (CJE) în care elevii se pregătesc pentru performanță și olimpiade nu vor fi desființate, potrivit ultimei variante a proiectului de lege a învățământului preuniversitar, consultată de EduPedu.ro. Dispare ideea de clase „de excelență” organizate în regim pilot în colegiile naționale, prevăzută de legea Cîmpeanu din vară, formațiuni care înlocuiau CJE, conform documentului obținut pe surse. O noutate este selecția copiilor care participă la cursurile de pregătire din centrele de excelență: ea se va realiza “începând cu nivelul de vârstă specific clasei a III-a”, după cum scrie în draftul de lege.
- Amintim că proiectele de legi ale educației în varianta ministrului Ligia Deca, obținute pe surse de EduPedu.ro, nu au fost încă făcute publice, dar sunt finalizate de Ministerul Educației (ME), după ce au fost verificate amendamentele primite în perioada de dezbatere publică, de la lansarea variantelor Cîmpeanu, în iulie 2022.
- Urmează ca experții din partidele din coaliția de guvernământ să lucreze cu ME la noile legi până la 1 februarie 2023. Apoi, proiectele ar urma să treacă prin Guvern până la 15 februarie, iar Parlamentul să aprobe legile Educației Deca până pe 15 martie. Toate noutățile pe care le aduc acestea pot fi citite aici.
La capitolul “Elevii capabili de performanţe înalte” din proiectul Deca de lege a învățământului preuniversitar, la articolul 105, alineatul 1, se arată că “Statul sprijină elevii capabili de performanţe înalte atât în unităţile de învăţământ cât şi în centrele judeţene de excelenţă/Centrul Municipiului Bucureşti pentru Excelenţă. Organizarea şi funcţionarea centrelor judeţene de excelenţă/ Centrul Municipiului Bucureşti pentru Excelenţă se aprobă prin ordin al ministrului educaţiei”.
Alineatul 2 menționează faptul că “Centrele judeţene de excelenţă/ Centrul Municipiului Bucureşti pentru Excelenţă, numite în continuare centre de excelenţă, funcţionează ca unităţi de educaţie extraşcolară”.
La articolul 106, cu un text prezent și în legea actuală a Educației, adică nr. 1 din 2011, și în proiectul Cîmpeanu din vară, este reglementat că: “În unităţile de învăţământ şi în centrele de excelenţă, se pot desfăşura activităţi suplimentare de învăţare cu elevii capabili de performanţe înalte. Aceştia beneficiază de programe educative care le respectă particularităţile de învăţare şi de orientare a excelenţei. Aceste programe sunt de aprofundare a învăţării, de grupare pe abilităţi, de îmbogăţire a curriculumului cu noi domenii, de mentorat şi transfer de competenţă, de accelerare a promovării, conform ritmului individual de învăţare”.
“Resursele umane, curriculare, informaţionale, materiale şi financiare pentru susţinerea elevilor capabili de performanţe înalte se asigură de Ministerul Educaţiei, prin DJIP/DMBIP, conform normelor metodologice aprobate prin ordin al ministrului educaţiei”. Altfel spus, activitatea centrelor de excelență va fi în coordonare cu inspectoratele școlare, cum este în prezent. Inspectoratele școlare actuale vor deveni însă Direcții Județene de Învățământ Preuniversitar. – detalii aici
Noutate – selecția copiilor să se facă de la clasa a III-a
În același document consultat de EduPedu.ro apare și precizarea că “identificarea elevilor capabili de performanţe înalte, care vor urma programele de pregătire din unităţile de învăţământ sau din centrele de excelenţă, se poate realiza începând cu nivelul de vârstă specific clasei a III-a“, potrivit articolului 108, alineatul 4. În prezent, în centrele de excelență participă la pregătiri doar elevi de gimnaziu și de liceu.
Alineatul 5 al aceluiași articol menționează că “elevii capabili de performanţe înalte pot promova 2 ani de studii într-un an şcolar, în conformitate cu prevederile unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educaţiei, cu excepţia celor din unităţile de învăţământ preuniversitar din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională”. Prevederea este similară celei de la articolul 21, alineatul 4 din legea 1/2011: “Elevii capabili de excelență pot promova 2 ani de studii într-un an şcolar la decizia unităţii de învăţământ, pe baza unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului” educaţiei. Prevederea a fost preluată și în iulie 2022 în proiectul de lege Cîmpeanu la articolul 82, alineatul 5.
Cum erau definite centrele de excelență în proiectul de lege din iulie 2022
Spre comparație, în proiectul de lege a învățământului preuniversitar lansat în iulie 2022 de fostul ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu, la capitolul “Elevii capabili de excelență școlară”, sunt prevăzute colegiile naționale cu statut de unități pilot de excelență, în locul centrelor județene de excelență care au introduse în actuala lege a Educației, legea 1 din 2011.
“Art 78.
(1) Statul sprijină copiii şi tinerii capabili de excelență atât în unităţi de învăţământ, cât şi în unități pilot de excelenţă. Înființarea unităților pilot de excelență se face prin ordin al ministrului educației.
(2) În fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti, colegiile naționale pot funcționa ca unități pilot de excelență, coordonate din perspectiva promovării excelenței în educație de Centrul Național pentru Excelenţă, denumit în continuare C.N.E., prin DJIP/DMBIP”, scrie în prima variantă a proiectului.
- Despre acestea, care acum nu se mai regăsesc în draftul de act normativ, Cîmpeanu vorbise public încă din iunie 2022, spunând atunci că “insistă” să fie “inclusiv clase de excelență, să poată fi constituite pe modelul unor licee private, care strâng vârfurile din tot sistemul de educație din gimnaziu, le oferă condiții, iar performanța se face în acele licee private. Nu este fair ca un colegiu de nivelul acesta să nu aibă aceeași șansă: să aibă cadrul legal pentru a-și putea constitui clase de excelență, să existe și posibilitatea de înmatriculare a unor elevi în loturi olimpice, pe diverse discipline, în aceste colegii, care să fie pepiniere ale excelenței”.
FOTO DOCUMENT Cum este Legea educației în vigoare, la secțiunea „Învățământul pentru copiii și tinerii capabili de performanțe înalte”
Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.