Centrele județene de excelență vor fi păstrate și selecția elevilor poate începe de la clasa a III-a, potrivit proiectului Legii Educației – surse / Se renunță la clasele „de excelență” din colegiile naționale, propuse în legile Cîmpeanu din vară

2.938 de vizualizări
Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com
Centrele județene de excelență (CJE) în care elevii se pregătesc pentru performanță și olimpiade nu vor fi desființate, potrivit ultimei variante a proiectului de lege a învățământului preuniversitar, consultată de EduPedu.ro. Dispare ideea de clase „de excelență” organizate în regim pilot în colegiile naționale, prevăzută de legea Cîmpeanu din vară, formațiuni care înlocuiau CJE, conform documentului obținut pe surse. O noutate este selecția copiilor care participă la cursurile de pregătire din centrele de excelență: ea se va realiza “începând cu nivelul de vârstă specific clasei a III-a”, după cum scrie în draftul de lege.
  • Amintim că proiectele de legi ale educației în varianta ministrului Ligia Deca, obținute pe surse de EduPedu.ro, nu au fost încă făcute publice, dar sunt finalizate de Ministerul Educației (ME), după ce au fost verificate amendamentele primite în perioada de dezbatere publică, de la lansarea variantelor Cîmpeanu, în iulie 2022.
  • Urmează ca experții din partidele din coaliția de guvernământ să lucreze cu ME la noile legi până la 1 februarie 2023. Apoi, proiectele ar urma să treacă prin Guvern până la 15 februarie, iar Parlamentul să aprobe legile Educației Deca până pe 15 martie. Toate noutățile pe care le aduc acestea pot fi citite aici.

La capitolul “Elevii capabili de performanţe înalte” din proiectul Deca de lege a învățământului preuniversitar, la articolul 105, alineatul 1, se arată că “Statul sprijină elevii capabili de performanţe înalte atât în unităţile de învăţământ cât şi în centrele judeţene de excelenţă/Centrul Municipiului Bucureşti pentru Excelenţă. Organizarea şi funcţionarea centrelor judeţene de excelenţă/ Centrul Municipiului Bucureşti pentru Excelenţă se aprobă prin ordin al ministrului educaţiei”.   

Alineatul 2 menționează faptul că “Centrele judeţene de excelenţă/ Centrul Municipiului Bucureşti pentru Excelenţă, numite în continuare centre de excelenţă, funcţionează ca unităţi de educaţie extraşcolară”.

La articolul 106, cu un text prezent și în legea actuală a Educației, adică nr. 1 din 2011, și în proiectul Cîmpeanu din vară, este reglementat că: “În unităţile de învăţământ şi în centrele de excelenţă, se pot desfăşura activităţi suplimentare de învăţare cu elevii capabili de performanţe înalte. Aceştia beneficiază de programe educative care le respectă particularităţile de învăţare şi de orientare a excelenţei. Aceste programe sunt de aprofundare a învăţării, de grupare pe abilităţi, de îmbogăţire a curriculumului cu noi domenii, de mentorat şi transfer de competenţă, de accelerare a promovării, conform ritmului individual de învăţare”.

“Resursele umane, curriculare, informaţionale, materiale şi financiare pentru susţinerea elevilor capabili de performanţe înalte se asigură de Ministerul Educaţiei, prin DJIP/DMBIP, conform normelor metodologice aprobate prin ordin al ministrului educaţiei”. Altfel spus, activitatea centrelor de excelență va fi în coordonare cu inspectoratele școlare, cum este în prezent. Inspectoratele școlare actuale vor deveni însă Direcții Județene de Învățământ Preuniversitar. – detalii aici

Noutate – selecția copiilor să se facă de la clasa a III-a

În același document consultat de EduPedu.ro apare și precizarea că “identificarea elevilor capabili de performanţe înalte, care vor urma programele de pregătire din unităţile de învăţământ sau din centrele de excelenţă, se poate realiza începând cu nivelul de vârstă specific clasei a III-a“, potrivit articolului 108, alineatul 4. În prezent, în centrele de excelență participă la pregătiri doar elevi de gimnaziu și de liceu.

Alineatul 5 al aceluiași articol menționează că “elevii capabili de performanţe înalte pot promova 2 ani de studii într-un an şcolar, în conformitate cu prevederile unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educaţiei, cu excepţia celor din unităţile de învăţământ preuniversitar din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională”. Prevederea este similară celei de la articolul 21, alineatul 4 din legea 1/2011: “Elevii capabili de excelență pot promova 2 ani de studii într-un an şcolar la decizia unităţii de învăţământ, pe baza unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului” educaţiei. Prevederea a fost preluată și în iulie 2022 în proiectul de lege Cîmpeanu la articolul 82, alineatul 5.

Cum erau definite centrele de excelență în proiectul de lege din iulie 2022

Spre comparație, în proiectul de lege a învățământului preuniversitar lansat în iulie 2022 de fostul ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu, la capitolul “Elevii capabili de excelență școlară”, sunt prevăzute colegiile naționale cu statut de unități pilot de excelență, în locul centrelor județene de excelență care au introduse în actuala lege a Educației, legea 1 din 2011.

Foto: Captură Proiectul Legii învățământului preuniversitar lansat în dezbatere publică pe 13.07.2022

“Art 78.
(1) Statul sprijină copiii şi tinerii capabili de excelență atât în unităţi de învăţământ, cât şi în unități pilot de excelenţă. Înființarea unităților pilot de excelență se face prin ordin al ministrului educației.

(2) În fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti, colegiile naționale pot funcționa ca unități pilot de excelență, coordonate din perspectiva promovării excelenței în educație de Centrul Național pentru Excelenţă, denumit în continuare C.N.E., prin DJIP/DMBIP”, scrie în prima variantă a proiectului.

  • Despre acestea, care acum nu se mai regăsesc în draftul de act normativ, Cîmpeanu vorbise public încă din iunie 2022, spunând atunci că “insistă” să fie “inclusiv clase de excelență, să poată fi constituite pe modelul unor licee private, care strâng vârfurile din tot sistemul de educație din gimnaziu, le oferă condiții, iar performanța se face în acele licee private. Nu este fair ca un colegiu de nivelul acesta să nu aibă aceeași șansă: să aibă cadrul legal pentru a-și putea constitui clase de excelență, să existe și posibilitatea de înmatriculare a unor elevi în loturi olimpice, pe diverse discipline, în aceste colegii, care să fie pepiniere ale excelenței”.
FOTO DOCUMENT Cum este Legea educației în vigoare, la secțiunea „Învățământul pentru copiii și tinerii capabili de performanțe înalte”
Foto: captură – legislatie.just.ro

Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Învățământul de performanță a fost păgubit ani la rândul: multe centre de excelență nu pot funcționa pentru că sunt subfinanțate, nu avem profesori pregătiți să identifice la clasă copii dotați – avertisment din partea directorului Centrului de Excelență Prahova, Dana Lica, profesor de informatică
SURSE Admiterea la clasa a V-a nu mai este interzisă în noul proiect de lege, varianta Deca. Abia din 2028, înscrierile se vor face în baza portofoliului educațional
Liceele pedagogice nu vor mai putea forma învățători pentru prima dată de la înființarea acestora, potrivit proiectului de Lege a învățământului preuniversitar – surse
Desființarea inspectoratelor școlare și transformarea lor în direcții județene de învățământ, păstrate în proiectul Legii Educației – surse / Directorii acestora nu vor mai fi legați de mandatul ministrului
SURSE Bacalaureatul va avea o nouă structură, cu Matematică susținută și de elevii de la uman, o probă nouă de competențe „complementare” și alte două examene scrise la limbi străine, toate de-a lungul clasei a XII-a. În sesiunea propriu-zisă de BAC rămân trei probe scrise și română-oral – proiectul legii Educației
CJRAE și CMBRAE nu se desființează. Centrele pentru resurse și asistență educațională trec de la inspectorate la noul Centru Național pentru Educație Incluzivă, potrivit proiectului Legii Educației preuniversitare – surse
SURSE Toate liceele vor putea organiza examen de admitere la clasa a IX-a, acolo unde există concurență, potrivit proiectului de lege a învățământului preuniversitar / Evaluarea Națională de la clasa a VIII-a va fi înaintea admiterii și susținută de către toți elevii
SURSE Excepția prin care orice persoană cu studii superioare poate să predea în școli, fără module de pregătire sau masterat didactic, a fost eliminată din proiectului Legii învățământului superior
SURSE Dubla specializare pentru profesori ar urma să fie introdusă și la licență, împreună cu o bursă cât salariul unui cadru didactic debutant pentru cei care aleg această formare. Prevederile apar în proiectul Deca al Legii învățământului superior
SURSE Rectori timp de 20 de ani. Legea Deca le deschide rectorilor calea pentru încă 2 mandate în fruntea universităților, indiferent de câte au avut până acum: Proiectul resetează numărătoarea mandatelor pentru actualii rectori
SURSE Universitățile vor da titlurile de doctor și tot ele vor verifica plagiatele. Instanțele capătă rol-cheie în cazurile de plagiat, în timp ce CNATDCU e retrogradat și transformat în comisie controlată de o direcție din Minister condusă de 6 ani de o apropiată a lui Sorin Cîmpeanu – Proiectul Deca al Legii învățământului superior
SURSE: UDMR a cerut ca Legile educației Deca să treacă prin asumarea răspunderii Guvernului, propunere respinsă de premierul Nicolae Ciucă / Calendarul adoptării noilor proiecte ale educației

2 comments
  1. Bun. Si ce te faci daca nu sunt profesori in centrele de excelenta? La fizica, de ex, acelasi profesor face o saptamana cu cls a 6-a si saptamana urmatoare cu cls a 7-a. Ce faci cand copiii de la scolile generale nu pot participa la cursurile centrelor de excelenta pentru ca au ore dupa-amiaza si se suprapun?Stiu, nu este obligatoriu, dar unde este egalitatea de sanse?

  2. Valoarea unui sistem de invatamant este dat de valoarea mediei generale a absolventilor acestuia, de nivelul bun de pregatire a majoritatii elevilor sau studentilor.
    Daca avem olimpici in procent de unu la mie, spre exemplu, iar cea mai mare parte a elevilor sunt analfabeti functionali, sistemul este la panamt. Asta se intampla in Romania, unde olimpicii reprezinta vopseaua de pe gardul analfabetismului functional furnizat cu succes de scoala noastra!
    Romania Educata si aproape tot ce s-a intamplat in scoala romaneasca in ultimii 30 de ani sunt doar o spoiala,, o batista pe tambalul diplomelor la kil, a doctoratelor pentru politruci si alte specimene!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Consiliul Național al Elevilor: Proiectul de HG privind decontarea cheltuielilor de transport privează elevii de drepturi și discriminează / Nu prevede sancțiuni în cazul în care operatorii nu respectă obligațiile

O propunere de hotărâre de guvern privind decontarea cheltuielilor de transport pentru elevi ridică o serie de probleme, susține Consiliul Național al Elevilor, într-un comunicat transmis EduPedu.ro. Organizația arată că…
Vezi articolul