Centralizatorul care conține disciplinele pentru Titularizare 2024 și Definitivat 2024 a fost pus în consultare publică de către Ministerul Educației. Amintim că, pentru anul școlar 2024-2025, pe 22 februarie vor fi afișate catedrele vacante/rezervate complete şi incomplete, potrivit metodologiei-cadru de mobilitate.
Este vorba despre centralizatorul privind disciplinele din învăţământul preuniversitar, domeniile şi specializările absolvenţilor învăţământului liceal pedagogic, postliceal şi superior, probele de concurs valabile pentru încadrarea personalului didactic din învăţământul preuniversitar, precum şi disciplinele pentru examenul naţional de definitivare în învăţământ 2024.
Potrivit Ministerului Educației, au fost redenumite posturi didactice, în acord cu Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, și au fost introduse noi programe de studii universitare de licență, de master, precum și noi programe de conversie profesională pentru cadrele didactice.
Prevederile Centralizatorului se aplică în cadrul:
- „etapelor de mobilitate a personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar pentru stabilirea corectă a încadrării personalului pe posturi didactice/catedre;
- concursului național de ocupare a posturilor didactice de predare din învățământul preuniversitar pentru stabilirea disciplinelor la care candidații susțin proba scrisă potrivit studiilor, conform programelor specifice pentru concurs, precum și pentru repartizarea candidaților pe posturi didactice/catedre;
- examenului național de definitivare în învățământ pentru stabilirea disciplinelor la care candidații susțin proba scrisă.”
Proba scrisă de la Titularizare 2024, concursul de angajare în învățământ, are loc pe 17 iulie 2024, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial. Înscrierea candidaților va începe din 8 mai și va dura până pe 17 mai 2024.
Amintim că proba scrisă a examenului de Definitivat 2024 are loc pe 24 iulie, potrivit calendarului oficial. Prima inspecție la clasă s-a susținut până pe 9 februarie 2024, iar cea de-a doua – până pe 31 mai, prevede același calendar.
Centralizator 2024 – cultură generala
Centralizator 2024 – învățământ special
Centralizator 2024 – discipline tehnologice
Centralizator 2024 – instruire practică
Centralizator 2024 – palate și cluburi ale copiilor
Ce este titularizarea
Titularizarea este angajarea într-o școală, pe o perioadă nedeterminată. Pentru a se titulariza – deci pentru a se angaja pe o perioadă nedeterminată – candidații trebuie să obţină minimum nota 7 (şapte) la proba scrisă. Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5 (cinci) la proba scrisă.
Despre definitivat
Concursul de definitivat reprezintă un examen de intrare și avansare în cariera didactică. Examenul poate fi susținut de cadrele didactice care au cel puțin un an vechime în învățământ și este obligatoriu pentru obținerea gradelor didactice. Procedura de acordare a definitivării și a titlului de profesor cu drept de practică în învățământul preuniversitar reprezintă recunoașterea competențelor necesare pentru exercitarea profesiei didactice.
Examenul naţional de definitivare în învăţământ cuprinde:
- etapa I, eliminatorie – realizată de către inspectoratele şcolare în perioada stagiului practic cu durata de un an şcolar şi constând în evaluarea activităţii profesionale la nivelul unităţii de învăţământ, evaluarea portofoliului profesional personal şi în susţinerea a cel puţin două inspecţii la clasă;
- etapa a II-a, finală – realizată la finalizarea stagiului practic cu durata de un an şcolar şi constând într-o examinare scrisă, pe baza unei tematici şi a unei bibliografii aprobate de Ministerul Educaţiei, pentru fiecare specialitate în parte.
Cadrele didactice care promovează examenul de definitivat dobândesc titlul de profesor cu drept de practică în învăţământul preuniversitar.
Cadrelor didactice angajate cu contract de muncă pe o perioadă determinată, care au promovat examenul de definitivare în învăţământ, li se poate asigura continuitatea pe postul didactic/catedra ocupat(ă), prin hotărârea consiliului de administraţie din unitatea de învăţământ respectivă, în condiţiile legii.
Persoanele care nu promovează examenul de definitivare în învăţământ, în condiţiile prezentului articol, pot fi angajate în sistemul naţional de învăţământ preuniversitar numai pe perioadă determinată, cu statut de profesor debutant.
Examenul de definitivat se organizează în condițiile Legii educației naționale nr. 1/2011 până în anul școlar 2027-2028, conform Legii învățământului preuniversitar 198/2023:
Art. 248 – „(6) Examenul de definitivat, concursul național de ocupare a posturilor didactice de predare și obținerea gradelor didactice II și I se organizează în condițiile stabilite în Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, până în anul școlar 2027-2028 inclusiv.”
Foto: © Kantver – Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.