Cele mai slabe rezultate la simularea Bacalaureatului din 2022 încoace, în județul Iași: Doar doi din cinci elevi de clasa a XII-a au obținut medii de promovare la testarea din decembrie – raport ISJ / Mai puțin de jumătate au luat cel puțin nota 5 la Proba obligatorie a profilului – prăbușire față de anii trecuți

2.056 de vizualizări
Foto: © Noipornpan | Dreamstime.com
Mai puțin de 1.700 de elevi din cei peste 4.200 care au participat la toate probele scrise din cadrul simulării examenului de Bacalaureat din decembrie, în județul Iași, au luat cel puțin nota 5 la fiecare disciplină și cel puțin media 6. Aceasta înseamnă că doar 2 din 5 elevi au obținut medie de promovare, sub nivelul simulărilor din anul anterior. Iar situația cea mai gravă s-a înregistrat la Proba obligatorie a profilului (Matematică/Istorie), unde doar 47,4% dintre elevi au atins pragul de promovare, potrivit raportului privind Simularea examenului de Bacalaureat în Județul Iași, publicat luni de Inspectoratul Școlar Județean.

Cu excepția probei de Limba și literatura română, la care s-a înregistrat al doilea cel mai slab nivel de promovare înregistrat la simulările organizate din 2022 încoace, nivelul de promovare la probele scrise este, anul acesta, cel mai slab din acest interval de timp.

  • Potrivit raportului, „din totalul celor 4276 de elevi prezenți la toate probele scrise, au obținut cel puțin nota 5.00 la fiecare disciplină de examen și cel puțin media 6.00 a probelor 1686 de elevi, reflectând un nivel de promovare de 39.43%, sub nivelul celor două simulări organizate în anul școlar 2023-2024, de 46.74% (martie 2024) și 51.03% (aprilie 2024).”
Screenshot

La proba de Limba și literatura română, doar 75,31% dintre participanți au atins nivelul de promovare la simularea din decembrie 2024. Este al doilea cel mai slab rezultat din ultimii ani, după cel de la simularea din martie 2024 (62,,31%), fiind la mare distanță de simulările din martie 2023 (nivel de promovare a probei 86,74%) sau din martie 2022 (80,2%).

La proba obligatorie a profilului se înregistrează o prăbușire comparativ cu anii trecuți: Doar 47,4% dintre elevi au atins pragul de promovare la această probă a simulării, la 20 de puncte procentuale distanță de cel mai slab rezultat din anii trecuți – 67,4% la simularea din aprilie 2024 – și la aproape 30 de puncte procentuale de cel mai bun rezultat, înregistrat în martie 2023 (76,61%).

La proba la alegere a profilului și specializării se înregistrează, de asemenea, cel mai slab nivel din ultimii ani, doar 64,45% dintre elevi atingând nivelul de promovare în decembrie 2024, ușor mai puțin decât precedentul record negativ – 64,58% la simularea din martie 2024.

Raportul semnalează și materiile la care s-au înregistrat cele mai slabe rezultate în cadrul celor trei probe.

Screenshot
  • În cazul Probei obligatorii a profilului, se remarcă o diferență majoră: dacă la Istorie doar 29,17% dintre elevi luau note sub 5, la Matematică nu mai puțin de 61% dintre elevi au luat astfel de note.
  • Iar la Proba la alegere a profilului, la două materii aproape toți participanții au luat note sub 5: nu mai puțin de 93,76% la Biologie vegetală și animală (total elevi – 466), respectiv 86,58% la Fizică – filiera tehnologică (total elevi – 129). La alte câteva probe mai bine de jumătate dintre elevi nu au obținut notă de promovare: Chimie anorganică, Economie, Psihologie).

Raportul ISJ Iași notează că rezultatele la Proba de matematică, dar și cele la celelalte probe sunt trase în jos de cele ale elevilor de la filiera tehnologică.

Astfel, documentul semnalează că, spre deosebire de elevii de la Matematică-Informatică sau Științe ale naturii, unde rata notelor sub 5 a fost de 23,17%, respectiv 35,22%, dar aceeași rată, la filiera Tehnologică, a fost de 83,65% – peste 4 din 5 elevi de la această filieră nu au obținut nota 5 la Matematică. „Situația generală a promovării probei este determinată, în special, de rezultatele obținute de elevii de la filiera tehnologică, 1642 din totalul de 1963, reprezentând 83.65%, nereușind să obțină cel puțin nota 5. Această situație reflectă dificultățile majore ale elevilor de a acumula și aplica competențele matematice esențiale, care reprezintă un cumul de noțiuni dobândite pe parcursul anilor de studiu”, arată documentul citat.

Și la proba de Limba și literatura română filiera tehnologică se remarcă prin cel mai mare procent de elevi cu note sub 5 – 42,74% (comparativ cu doar 7,11% la filiera teoretică). În cazul acestei probe, raportul notează: „Rezultatele pentru filiera tehnologică indică o concentrare a elevilor în intervalele inferioare de note. Aproape un sfert dintre elevi (23.56%) au obținut note între 4.00 și 4.99, iar 24.40% între 5.00 și 5.99. Segmentul de elevi cu note între 8.00 și 10.00 este semnificativ mai redus (sub 10%). Aceste rezultate evidențiază dificultățile persistente ale elevilor din acest domeniu de învățământ, unde accentul practic ar putea influența performanțele teoretice.”

Raportul ISJ Iași, integral:

Foto: © Noipornpan | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
RAPORT „Colapsul educațional” constatat la simularea Evaluării Naționale din Iași se adâncește anul acesta: în satele ieșene, 80,3% dintre elevi de clasa a VIII-a au luat note sub 5 la Matematică și 54% – note sub 5 la Limba și literatura română, la simularea din decembrie / Problemele se acutizează, în rural, și la proba de Limbă română, comparativ cu anul trecut

1 comment
  1. Nu pot sa cred!!! Dar nu era Iasiul paduchele din fruntea invatamantului din Moldova? Atoate stiutor si atoate pilotator?? N-au mai reusit somitatile din ISJ sa stranga cu usa? Au fost ocupate cu campania electorala? An de an erau numai solicitari absurde, numai amenintari. Ca la Iasi la nimenea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Szekely, întrebat dacă el crede că părinții se opun testării elevilor: „Oh, da. Am primit nenumărate mesaje de la părinți. Inclusiv eu personal am fost acuzat că forțăm copiii să intre în programe de testare biologică ale unor oculte mondiale…”

Consilierul lui Sorin Cîmpeanu, Radu Szekely, a spus că a primit numeroase apeluri și mesaje de la părinți care se opun testării elevilor, în condițiile în care, începând de săptămâna…
Vezi articolul
meditații în perioada în care școlile au fost închise

Ministrul Educației neagă că elevii ar face meditații, pentru admiterea separată în clasa a IX-a, cu profesorii din liceul la care vor să intre: Eu cred că, atâta vreme cât subiectele sunt elaborate din programa de gimnaziu, nu putem vorbi despre meditații cu profesorii de liceu

Ministrul Educației, Ligia Deca, neagă faptul că elevii care ar putea să susțină admiterea separată la liceu ar face meditații cu profesorii din acele unități de învățământ: „Din punct de…
Vezi articolul