Cele două proiecte de legi ale educației, legea învățământului preuniversitar și legea învățământului superior, ar trebui aprobate în Guvern până la data de 23 martie, a anunțat premierul României, Nicolae Ciucă, la începutul ședinței de Guvern, moment ce marchează intrarea celor două proiecte în circuitul de avizare la nivelul ministerelor.
„Sper ca procesul să fie parcurs în următoarele două săptămâni, astfel încât nu mai târziu de ședința din 23 martie să aprobăm la nivelul Guvernului pachetul de legi și să le înaintăm Parlamentului, spre dezbatere și aprobare”, a declarat Ciucă.
Acesta a spus la începutul ședinței că „avem mai multe decizii de analizat și de asumat. Una dintre ele este legată de promovarea legilor Educației și vom avea în parcursul guvernamental, pentru perioada imediată, demararea procesului de avizare la nivelul tuturor ministerelor cu responsabilitate în acest domeniu”.
Reamintim că proiectele de legi au fost publicate de Ministerul Educației pe 27 februarie și până pe 7 martie au mai putut fi trimise propuneri de modificare/completare.
La conferința de prezentare a proiectelor consolidate, ministra Ligia Deca declara că „aproximativ pe 8 martie ne dorim să pornească procesul de avizare interministerială în Guvern. Dupa adoptarea în Guvern a legilor Educației, acestea vor merge în Parlament și vor urma traseul democratic pentru dezbatere”.
Articol în curs de actualizare