Cel puțin un sfert din speciile de plante și de animale sunt în pericol de dispariție totală, până în anul 2100, din cauza schimbărilor climatice – Studiu

172 de vizualizări
Foto: © Lucie Lang | Dreamstime.com
Cel puţin un sfert din biodiversitatea mondială va fi distrusă până în anul 2100 ca urmare a schimbărilor climatice şi a exploatării terenurilor, conform unui studiu internaţional ale cărui concluzii au fost publicate sâmbătă, transmite agenţia Xinhua, după cum informează Agerpres.

În cadrul acestui studiu, oameni de ştiinţă de la Universitatea Flinders din South Australia şi de la Comisia Europeană au utilizat un nou instrument pentru a modela, într-un mod inedit, pierderea speciilor interconectate.

S-a descoperit astfel că extincţiile în cascadă sunt inevitabile şi vor duce la pierderea a 10 procente din flora şi fauna de pe Pământ până în 2050 şi a 27 de procente până în 2100, cercetătorii ajungând la concluzia că lumea se află în pragul celui de-al şaselea eveniment de extincţie în masă, conform sursei citate.

Cu ajutorul unuia dintre cele mai puternice supercomputere din lume, specialiştii în ecologie Corey Bradshaw de la Universitatea Flinders şi Giovanni Strona de la Comisia Europeană şi Universitatea din Helsinki au creat un Pământ virtual pentru a evalua traiectoriile de extincţie.

“Copiii născuţi astăzi şi care ating vârsta de 70 de ani se pot aştepta să asiste la dispariţia a mii de specii de plante şi animale, de la orhidee micuţe şi cele mai minuscule insecte, până la animale emblematice, precum elefantul şi koala”, a declarat Bradshaw, citat într-un comunicat.

Este pentru prima dată când un astfel de model a încorporat co-extincţii – specii care se sting pentru că alte specii pe care ele se bazează dispar, potrivit Agerpres.

“Gândiţi-vă la o specie prădătoare care îşi pierde prada din cauza schimbărilor climatice. Pierderea speciei pradă reprezintă o ‘extincţie primară’ deoarece a cedat direct unei perturbări. Însă, fără a mai avea cu ce să se hrănească, prădătorul său va dispărea la rândul lui”, a explicat Bradshaw.

“Sau, imaginaţi-vă un parazit care îşi pierde gazda din cauza defrişărilor sau o plantă cu flori care îşi pierde polenizatorii pentru că devine prea cald. Fiecare specie depinde cumva de altele”, a adăugat el. 

Foto: © Lucie Lang | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

ULTIMA ORĂ Ligia Deca, primele declarații după desemnarea ca ministru propus al Educației: Vom operaționaliza România educată în literă și în spirit, în conformitate cu declarațiile președintelui / Iohannis: Noile legi ale Educației trebuie să includă prevederi explicite cu privire la prevenirea și sancționarea acestui fenomen toxic al plagiatului

„Vom operaționaliza România educată în literă și în spirit, în conformitate cu declarațiile președintelui din această dimineață”, a spus Ligia Deca după ce a fost desemnată de PNL ca ministru…
Vezi articolul

Părinții trebuie să depună, începând de azi, cerere pentru copiii care fac ore remediale, potrivit calendarului oficial. Activitățile remediale încep pe 8 martie, la o lună de la reluarea școlii în format fizic

Regulile pentru orele remediale apar chiar în ziua în care, conform calendarului, părinții trebuie să înceapă să depună cerere pentru copiii care trebuie să facă ore remediale, 25 februarie 2021,…
Vezi articolul
SRI / Foto: Facebook SRI

Situația din învățământ, înainte și în timpul pandemiei Covid-19 –  menționată de SRI în raportul pe 2020, la capitolul “Riscuri și amenințări la adresa valorilor constituționale”: infrastructură și resurse deficitare, decalaje accentuate în accesul la școala online

Situația din învățământul românesc, atât prin felul cum se prezenta înaintea pandemiei Covid-19 cât și prin schimbări cauzate de aceasta, este menționată la capitolul “Riscuri și amenințări la adresa valorilor…
Vezi articolul