Cel puțin 5 mii de elevi înscrişi pentru admiterea la liceu, fără locuri în etapa a doua. În Bucureşti locurile rămase sunt doar cu predare în limba maghiară. Situaţia pentru fiecare judeţ în parte

19.947 de vizualizări
ID 35216950 © Peter Fuchs | Dreamstime.com
Numărul record al elevilor care au rămas nerepartizaţi în prima etapă de la admiterea la liceu a fost de 8.570, potrivit Ministerului Educaţiei. Aceştia vor candida în etapa a doua de admitere pe doar 3.400 de locuri rămase libere în liceele din toată ţara. Adică ar fi 2,57 candidaţi pe un loc de liceu. Asta în teorie, pentru că cele mai multe locuri sunt fie în clase cu predare în limba maghiară, germană sau slovacă, or cu predare intensivă în diverse limbi străine. În plus, cele mai multe dintre locurile rămase sunt în localități aflate la mare depărtare de candidații rămași fără loc la repartizare.

Analiza datelor arată că, în scenariul puțin probabil în care toate locurile rămase se vor ocupa în etapa a doua, vor fi 5.170 de elevi obligați să se orienteze spre şcoala profesională.

Cea mai mare concurenţă teoretică în a doua etapă de admitere la liceu, pe judeţe, având în vedere locurile rămase libere, ar fi în judeţul Alba, de 160 de candidaţi pe un loc, însă cele două locuri rămase sunt la o clasă cu predare în limba maghiară din Sebeș. Asta înseamnă că cei 280 de elevi de la clase cu predare în limba română, rămași fără locuri după prima repartizare, au doar opțiunea școală profesională.

În Capitală au rămas doar 18 locuri libere şi mai sunt 1.871 de candidaţi după prima repartizare. Cei care nu optează pentru cele 18 locuri (din care 16 sunt la clasa de limba maghiară a Liceului Teoretic ”Ady Endre” și două la clasa de mate-info intensiv italiană de la Liceul Teoretic „Dante Alighieri”) vor ajunge în şcoli profesionale. Bineînțeles, asta se va întâmpla dacă aleg această rută.

O situaţie diferită este în judeţul Giurgiu unde nu a rămas niciun candidat nerepartizat în această etapă, dar au mai rămas locuri libere.

În judeţul Ialomiţa, pe de altă parte, au mai rămas 192 de elevi nerepartizaţi, dar s-au epuizat toate locurile din liceele din judeţ, aşa că toţi aceşti elevi vor putea merge doar la şcoala profesională.

Reamintim că Ministerul Educaţie a aprobat pentru acest an aceeaşi cifră de şcolarizare pentru clasa a IX-a de liceu ca anul trecut, în condiţiile în care generaţia actuală de elevi este mult mai numeroasă ca cea de anul trecut.

Concret, cifra de şcolarizare pentru clasa a IX-a anul şcolar 2020-2021 este de 134.600 de locuri în licee. Cu toate acestea, la admiterea din acest an şcolile au scos doar 116.878 de locuri la repartizare, pe care au candidat 122.050 de elevi. Dintre aceştia 113.480 au fost repartizaţi în prima etapă.

Generația actuală de absolvenți de clasa a VIII-a a fost cea mai numeroasă din istoria ultimilor 7 ani, potrivit analizei Edupedu.ro. S-au prezentat peste 161 de mii de elevi la Evaluarea Națională, din cei 172.532 înscriși.

În 2012, când această generație a început școala, Ministerul Educației a introdus clasa pregătitoare – dar în mod excepțional a permis ca părinții să-și poată înscrie copiii direct în clasa I, chiar dacă cei mici aveau sub 7 ani. Campania desfășurată la acea vreme împotriva clasei pregătitoare, căreia i s-a adăugat și frica în fața noului au făcut ca mulți părinți să aleagă direct clasa I, cu programa veche. Este unul dintre motivele pentru care această generație este cea mai numeroasă din ultimii 7 ani. 

Elevii care nu au locuri într-un anumit judeţ pot merge, teoretic, în oricare alt judeţ, unde mai sunt locuri la licee, dar chiar şi aşa, pe datele actuale, 5.170 de elevi rămân pe lângă.

Cine sunt candidații fără locuri la liceu

Mediile celor care au rămas fără loc sunt mari. De exemplu, între media maximă 9,56 (un candidat din Giurgiu care a optat pentru licee din București) și media 7 sunt 1.882 de elevi. Alți 3.697 de elevi au medii între 6.99 și 5.

Într-o declarație pentru Edupedu.ro ministrul Educației Monica Anisie a spus că una dintre cauzele acestui eșec pentru cei peste 8.570 de elevi nerepartizați ar fi necompletarea unui număr suficient de opțiuni, însă cifrele o contrazic: numărul de locuri nu era suficient pentru toți elevii care și-au dorit să ajungă la liceu și s-au înscris la admitere.

Situaţia locurilor rămase libere în fiecare judeţ, comparată cu numărul de candidaţi care au ales să participe la admiterea la liceu în prima etapă, dar nu au fost repartizaţi:

  1. În judeţul Alba au fost 280 de candidaţi nerepartizaţi după prima etapă şi au mai rămas 2 locuri libere la Liceul German Sebeș, la clasa de limba germană. Pentru a doua etapă de admitere concurenţa teoretică va fi de 160 de candidaţi pe loc. Cel mai probabil 278 de elevi se vor îndrepta spre şcolile profesionale.
  2. În judeţul Arad au fost 91 de candidaţi nerepartizaţi după prima etapă şi au mai rămas 143 locuri libere la liceu, din care 65 sunt în clase cu predare în limba maghiară, germană și slovacă. Pentru a doua etapă de admitere concurenţa teoretică va fi de 0,63 de candidaţi pe loc.
  3. În judeţul Argeş au fost 93 de candidaţi nerepartizaţi după prima etapă şi au mai rămas  108 locuri libere la liceu. Pentru a doua etapă de admitere concurenţa teoretică va fi de 0,86 de candidaţi pe loc.
  4. În judeţul Bacău au fost 158 de candidaţi nerepartizaţi după prima etapă şi au mai rămas  62 locuri libere la liceu. Pentru a doua etapă de admitere concurenţa teoretică va fi de 2,54 de candidaţi pe loc.
  5. În judeţul Bihor au fost 228 de candidaţi nerepartizaţi după prima etapă şi au mai rămas 232 de locuri libere la liceu. Pentru a doua etapă de admitere concurenţa teoretică este de 0,98 de candidaţi pe un loc.
  6. În judeţul Bistriţa-Năsăud au fost 205 de candidaţi nerepartizaţi după prima etapă şi au mai rămas 45 de locuri libere la liceu, din care doar 11 sunt locuri cu predare în limba română, restul de 34 fiind în clase cu predare în maghiară și germană. Pentru a doua etapă de admitere concurenţa teoretică este de 0,98 de candidaţi pe un loc.
  7. În judeţul Botoşani au rămas 176 de candidaţi nerepartizaţi după prima etapă şi aceştia mai au la dispoziţie 77 de locuri libere la liceu. Pentru a doua etapă de admitere concurenţa teoretică este de 2,28 de candidaţi pe un loc.
  8. În judeţul Brăila au rămas 164 de candidaţi nerepartizaţi după prima etapă şi aceştia mai au la dispoziţie 42 de locuri libere la liceu, din care 32 sunt la Liceul Tehnologic din Însurăței. Pentru a doua etapă de admitere concurenţa teoretică este de 3,9 candidaţi pe un loc.
  9. În judeţul Braşov au rămas 599 de candidaţi nerepartizaţi după prima etapă şi aceştia mai au la dispoziţie 47 de locuri libere la liceu, toate fiind în clase cu predare în limba maghiară sau germană. Pentru a doua etapă de admitere concurenţa teoretică este de 12,74 de candidaţi pe un loc.
  10. În Bucureşti au rămas nerepartizaţi 1.871 de elevi şi după prima etapă de admitere la liceu mai sunt doar 18 locuri rămase din care 16 sunt la clasa de limba maghiară a Liceului Teoretic ”Ady Endre” și 2 la clasa de mate-info intensiv italiană de la Liceul Teoretic „Dante Alighieri”. Concurenţa pentru a doua etapă va fi de 104 elevi pe loc.
  11. În judeţul Buzău au rămas 191 de candidaţi nerepartizaţi după prima etapă şi aceştia mai au la dispoziţie 57 de locuri libere la liceu. Pentru a doua etapă de admitere concurenţa teoretică este de 3,35 de candidaţi pe un loc.
  12. În judeţul Călăraşi mai sunt 49 de candidaţi nerepartizaţi după prima etapă şi aceştia mai au la dispoziţie 98 de locuri libere la liceu. Pentru a doua etapă de admitere concurenţa teoretică este de 0,5 de candidaţi pe un loc.
  13. În judeţul Caraş-Severin mai sunt 18 candidaţi nerepartizaţi după prima etapă şi au mai rămas 107 locuri libere la liceu. Pentru a doua etapă de admitere concurenţa teoretică este de 0,16 candidaţi pe un loc.
  14. În judeţul Cluj sunt 336 candidaţi nerepartizaţi după prima etapă şi au mai rămas 42 locuri libere la liceu, toate aceastea fiind în clase cu predare în limba maghiară sau germană. Pentru a doua etapă de admitere concurenţa teoretică este de 8 candidaţi pe un loc.
  15. În judeţul Constanţa au fost 232 candidaţi nerepartizaţi după prima etapă şi au mai rămas 27 de locuri libere la liceu după prima etapă de admitere. Pentru a doua etapă de admitere concurenţa teoretică este de 9,66 de candidaţi pe un loc.
  16. În judeţul Covasna au fost 122 candidaţi nerepartizaţi după prima etapă şi au mai rămas 55 de locuri libere la liceu după prima etapă de admitere. Pentru a doua etapă de admitere concurenţa teoretică este de 7 candidaţi pe un loc.
  17. În judeţul Dâmboviţa au fost 73 de candidaţi nerepartizaţi după prima etapă şi au mai rămas 216 locuri libere la liceu. Pentru a doua etapă de admitere concurenţa teoretică este de 0,33 candidaţi pe un loc.
  18. În judeţul Dolj au fost 145 de candidaţi nerepartizaţi după prima etapă şi au mai rămas 97 locuri libere la liceu. Pentru a doua etapă de admitere concurenţa teoretică este de 0,33 candidaţi pe un loc.
  19. În judeţul Galaţi au fost 217 de candidaţi nerepartizaţi după prima etapă şi au mai rămas  62 locuri libere la liceu. Pentru a doua etapă de admitere concurenţa teoretică este de 3,5 candidaţi pe un loc.
  20. În judeţul Giurgiu nu a rămas niciun candidat nerepartizat, dar mai sunt 226 de locuri libere la liceu.
  21. În judeţul Gorj mai sunt 175 de candidaţi rămaşi fără repartizare în prima etapă de admitere la liceu şi au la dispoziţie 67 de locuri rămase libere. Concurenţa este de 2,6 pe loc.
  22. În judeţul Harghita au fost 123 de candidaţi nerepartizaţi după prima etapă şi au mai rămas 56 locuri libere la liceu. Pentru a doua etapă de admitere concurenţa teoretică este de 2,19 candidaţi pe un loc.
  23. În Hunedoara au fost 106 candidaţi nerepartizaţi după prima etapă şi au mai rămas 74 de locuri libere la liceu . Pentru a doua etapă de admitere concurenţa teoretică este de 1,43 candidaţi pe un loc.
  24. În judeţul Ialomiţa au rămas 195 de candidaţi nerepartizaţi după prima etapă şi nu mai există niciun loc rămas la liceu, toţi vor fi obligaţi să meargă la şcoli profesionale.
  25. În Iaşi mai sunt 197 de candidaţi nerepartizaţi după prima etapă şi 110 locuri libere la liceu. Pentru a doua etapă de admitere concurenţa teoretică este de 1,8 candidaţi pe un loc.
  26. În judeţul Ilfov au fost 43 de candidaţi nerepartizaţi după prima etapă şi 101 locuri libere la liceu. Pentru a doua etapă de admitere concurenţa teoretică este de 0,42 candidaţi pe un loc.
  27. În judeţul Maramureş au rămas 163 de elevi nerepartizaţi şi 108 locuri rămase libere în licee. Concurenţa teoretică pentru a doua etapă va fi de 1,5 candidaţi pe loc.
  28. În judeţul Mehedinţi au rămas 79 de elevi nerepartizaţi şi 80 de locuri libere la liceu după prima etapă de admitere. Pentru a doua etapă de admitere concurenţa teoretică este de 1 candidat pe un loc.
  29. În judeţul Mureş au rămas 76 de candidaţi nerepartizaţi şi 156 de locuri libere la liceu după prima etapă de admitere. Pentru a doua etapă de admitere concurenţa teoretică este de 0,48 candidaţi pe un loc.
  30. În judeţul Neamţ au rămas 243 de candidaţi fără loc în urma repartizării computerizate din prima etapă de admitere la liceu. Aceşti elevi mai au 6 locuri libere în a doua etapă, deci concurenţa ar fi de 40,5 candidaţi pe un loc.
  31. În judeţul Olt au rămas 146 candidaţi nerepartizaţi după prima etapă şi au mai rămas 62 de locuri libere la liceu. Pentru a doua etapă de admitere concurenţa teoretică este de 2,35 de candidaţi pe un loc.
  32. În judeţul Prahova sunt 276 candidaţi nerepartizaţi după prima etapă şi au mai rămas 89 de locuri libere la liceu. Pentru a doua etapă de admitere concurenţa teoretică este de 2,35 de candidaţi pe un loc.
  33. În Sălaj sunt 51 de elevi care au rămas nereaprtizaţi şi mai au la dispoziţie 42 de lcouri în etapa a doua pentru admiterea la liceu, adică ar fi 1,2 pe loc.
  34. În judeţul Satu-Mare 233 de candidaţi sunt nerepartizaţi după prima etapă şi au mai rămas 41 de locuri libere la liceu. Pentru a doua etapă de admitere concurenţa teoretică este de 5,7 candidaţi pe un loc.
  35. În judeţul Sibiu au rămas nereapartizaţi 255 de elevi. Pe cele 99 de locuri rămase după prima etapă de admitere ar fi o concurenţă de 2,57 de candidaţi pe loc în a doua etapă.
  36. În judeţul Suceava au fost 200 de candidaţi nerepartizaţi după prima etapă şi au mai rămas 102 locuri libere la liceu. Pentru a doua etapă de admitere concurenţa teoretică este de aproape 2 candidaţi pe un loc.
  37. În judeţul Teleorman cei 63 de elevi rămaşi fără loc în urma repartizării din prima etapă mai au la dispoziţie 55 de locuri în a doua etapă de admitere. Asta înseamna 1,14 elevi pe loc.
  38. În judeţul Timiş au rămas nerepartizaţi 215 elevi, care concurează în etapa a doua de admitere la liceu pe cele 57 de locuri rămase. Concurenţa va fi de 3,77 candidaţi pe loc.
  39. În judeţul Tulcea au fost 49 de candidaţi nerepartizaţi după prima etapă şi aceştia mai au la dispoziţie 42 de locuri libere. Pentru a doua etapă de admitere concurenţa teoretică este de 1,16 candidaţi pe un loc.
  40. În judeţul Vâlcea au rămas nerepartizaţi 222 de elevi şi au mai rămas doar 22 de locuri libere, 14 dintre ele fiind la Băile Olănești și la Bălcești. Concurenţa va fi de 10 pe loc.
  41. În judeţul Valsui au fost 149 de elevi rămaşi fără loc în urma repartizării din prima etapă, iar aceştia mai au la dispoziţie 189 de locuri rămase libere. Concurenţa ar fi de 0,78 de elevi pe un loc.
  42. În judeţul Vrancea au rămas 63 de elevi şi 79 de locuri dupa prima etapă de admitere. Aproape 0,8 pe un loc.

Foto: © Peter Fuchs | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


22 comments
  1. Buna seara. Ma numesc Cristina si am un nepot care este in aceeasi situatie ca si restul elevilor din Romania, si anume acela de a ramane nerepartizat. Acest copil a fost bursier inca din clasa a I a si pana la clasa a VIII a si olimpic la Biologie si Chimie. Cu toate acestea, acest copil care a obtinut la EN o medie peste 8 si care a avut media claselor 5-8 peste 9, a ramas nerepartizat la un liceu din Bucuresti, desi a avut suficiente optiuni. Cum este posibil ca acest copil sa ramana pe dinafara la fel ca si ceilalti 8500 de elevi din Romania, iar Ministerul Educatiei sa ramana nepasator si sa afirme ca nu ii intereseaza ce se intampla cu acesti copii care au ramas cu visele spulberate si care ar putea fi viitorul acestei tari. De la aflarea rezultatelor, atat mama, cat si copilul sunt devastati, mai mult copilul este in depresie. Ce au de gand sa faca doamna ministru Anisie si inspecoratele scolare cu acesti copii nevinovati? Nu este admisibil ca elevii bucuresteni sa fie dati la o parte de catre elevii din alte judete ale tarii. Consider ca este un joc politic la mijloc, mai ales ca mamei i s-a propus de catre conducerea scolii sa intre intr-un partid politic pentru ca acest copil sa fie repartizat. Vi se pare normal ca un director al unei scolii sa aiba tupeul nesimtit de a propune asa ceva unui parinte? Mai mult, nu sunt de acord ca nepotul meu sa urmeze o scoala profesionala si nici mama nu isi permite sa il dea la un liceu particular. Maine ne vom afla in fata Inspectoratului Municipiului Bucuresti alaturi de alti parinti, dupa care vom picheta Ministerul Educatiei si nu vom pleca pana nu vom rezolva aceasta situatie. In speranta ca veti suplimenta locurile pentru elevii bucuresteni, dar si pentru cei din tara, desi sunt convinsa ca exista aceasta posibilitate, numai sa se vrea acest lucru.

  2. Pentru luni este cineva care sa vina la inspectorat ?
    Veniti sa fim mai multi si sa cerem suplimentare cu o clasa la fiecare liceu pentru ca toti copii sa aibe sanse egale si sa-si urmeze visul.
    Veniti cat puteti ca dupa ei nu vor infiinta locuri.
    Un parinte disperat lupta pentru dreptate cum au luptat si parintii celor care astazi au facut ceea ce au facut. Puneti-va in situatia noastra doamna ministru , sunteti mama si cred ca va iubiti copii la fel de mult ca si noi. Baiatul meu are MA mai mare de 8 si a facut pregatire de la clasa a 6-a bursier de merit dintr-a 5-a terminat 5-8 cu media mai mare de 9 , cum pot eu sa ma uit in ochii lui si sa-i spun ca va trebui sa se duca la profesionala cand visul lui este sa se faca IT-ist.
    Eu ca om, parinte , sot, muncitor si cetatian al acestei tari sunt foarte indignat de situatia creata .
    Luni sunt la inspectorat pentru suplimentarea locurilor la licee.

  3. Dacă părinții nu aveau ifose și ambiții de a-și vedea copiii la licee de prestigiu, real, clasa de mate – info (chiar dacă copilul lor excela la uman), copiii lor cu medii de admitere între 8 și 9,50 ar fi avut un loc bun, poate chiar la liceu teoretic, dar poate la profil uman sau științe soci le, sau la un liceu tehnologic la un profil tentant (de exemplu media, protecția mediului, resurse naturale etc).
    Dar copiii lor, deși părinții au fost corect sfătuiți de diriginți, au devenit victimele ambițiilor părinților.
    Dacă puneau suficiente opțiuni și aveau simțul realității, acum ar fi fost pe dinafara elevi cu media de admitere sub 6, care așteptau etapa a doua cu locurile ramase libere la licee tehnologice sau la scoli profesionale. Și era corect.

  4. Doamna ministru, ar trebui sa vina cu o soluție, sau la fel ca “inaintasii” de la PSD nu va face nimic sau poate nu o interesează. Sa suplimenteze la fiecare liceu cu câte o clasa și sa se facă din nou repartizarea computerizată. Ar fi o soluție relativ simpla și de bun simt.

  5. Aceasta Evaluare Naționala este un esec rușinos. Lucrurile merg mai post decât înainte de 2010. Mulți elevi încep meditațiile in clasa a 2-a iar cei care nu își permit iau rareori peste 7 la EN.

    Anul acesta, din vreo 200000 de elevi in clasa pregătitoare/I ajung sa se înscrie la capacitate 172000 de elevi. Vreo 11000 nici macar nu vin la examen!

    Din cei 161000 care dau examen, 122000 cer repartiția la un liceu unde sunt 116000 locuri și intra 113000. Noaptea minții!!!

    Aceste cifre indica contraperformanțe rușinoase care se tot repeta de la an la an. Indica și eșecul ideii de a repartiza elevii la scara unei tari pe baza unui test unic.

    O măsura de tipul one-size-fits-all poate doar sa eșueze când e aplicată la scara atât de mare.

    De ce nu se aplica legea care prevede admitere la liceu pe baza de portofolii? De ce nu se face sistem bun de managementul școlarității? De ce se continua cu favorizarea elevilor care iau meditații?

  6. Doamna ministru, ar fi bine sa vina cu o soluție dar la fel ca inaintasii de la PSD se face ca nu știe sau poate nu o interesează. Suplimentarea cu încă o clasa la toate liceele și reluarea repartiției computerizate consider ca ar fi o soluție relativ simpla și de bun simț.

  7. Buna ziua , numele meu este Andreea , eu am ramas nerepartizata avand o medie buna. Sunt de parere ca fiecare liceu ar trebui sa aloce o clasa in plus pentru elevii nerepartizati. Da ,probabil acum vor intra unii cu medii mai mici la licee de top, dar toti elevii respectiv colegii mei direct sau indirect ar trebui sa aibe sansa de a urma un liceu, pentru ca fiecare elev isi doreste sa creasca in viata , sa ajunga ceva. Eu inteleg ca doamna ministru a alocat acelasi numar de locuri ca anul trecut pentru a promova scolile profesionale dar a intrebat vreun elev daca isi doreste sa ajunga acolo? Da , avem nevoie si de astfel de copii care sa ocupe meseriile de baza dar daca toti elevii isi doresc ceva mai mult pentru ei , pentru familile lor , pentru tara asta . DE CE SA NE LUATI DREPTUL LA A VISA CU OCHII DESCHISI? De la sosirea rezultatelor plang zi de zi vazand cum functioneaza aceasta tara si nu , nu ma gandesc doar la nedreptatea de care eu am avut parte ci si la a celor 8.569 de elevi pe langa mine . Sper ca cineva cu putere sa se gandeasca si la noi si sa faca ceva pentru viitorul nostru . Multumesc.

  8. Strategie patriotica de stanga a unora cu ideologie de dreapta.
    RESPONSABILITATE e cuvântul cheie al guvernării PNL și implicit al miniștrilor desemnati.Jalnica responsabilitate.
    Mii de absolvenți de gimnaziu nu vor ajunge în licee corespunzătoare nivelului lor de pregatire.
    Mii de absolvenți de gimnaziu vor învata cum arata și functioneaza un strung chiar dacă viziunea lor vis a vis de viitor e diametral opusa
    Multi absolvenți de gimnaziu probabil vor rămâne acasă un an în speranța că la anul își vor urma visul.
    Probabil ceea ce se întâmplă e episodul pilot al unui viitor apropiat în care omenirea e împărțita la naștere prin sistemul coastelor.

  9. Este o bataie de joc, o sfidare! Sa acuzi doar parintii ca nu au completat corect optiunile, in conditiile in care ai ramas cu 18 locuri in Bucuresti?! Ce se va intampla cu acesti copii? In Bucuresti nu exista liceu teoretic cu media de admitere sub 8. Au dat subiecte usoare ca sa se bata cu pumnul in piept cat de bine au gestionat situatia. De aici avalansa de note mari care a dus la aberatii de medii de intrare. Sa suplimenteze locurile, altfel ce fac cu acesti copii? Variantele sunt scoala profesionala sau liceu privat. Dar daca nu iti permiti liceu privat, ce faci?

  10. Ceea ce nu se stie este faptul ca, in februarie au fost taiate clase de la liceele teoretice pe motiv ca nr de elevi este prea mare fata de nr de clase propuse. Ma intreb, cine face numaratoarea si cu ce scop?

  11. Acțiune de neimaginat, cu atât mai mult cu cât
    încă de la început ministrul anunță că este seria cu cei mai mulți absolvenți.
    NU i-a dat prin cap sa facă un raport nr. locuri/nr. absolvenți ca să vadă că vor rămâne copii nerepartizati?
    Cine o susține pe această doamna care care în urma fiecărei actiuni pe care o întreprinde ne aruncă din lac în puț?
    As dori celor de care depinde această schimbare a ministrului
    sa trăiască și sa simtă ceea ce au trăit și simțit sute de mii de elevi și părințiin perioada martie – iulie 2020.

  12. Raul este deja făcut, au întrat elevi cu medii mici, mici în locul elevilor cu medii mari. Bravo Doamna Ministru și felicitări guvernării liberale ca au dus incompetenta și în educație, scoli etc. Etc. Felicitări și bravo Doamna Ministru ca a-ți reușit sa ucideți un vis frumos al unor copii cu cu unviitor plecare nu-l vroiau asa. Poate generația aceasta schimba ceva dar nu a fost lăsată.

  13. Mulțumesc pentru că ați scris acest articol. Văd că nu mi-ați publicat comentariul care sumariza 80% din punctele de mai sus, dar important este să se tragă semnalul de alarmă.

  14. Domnule Mihai puteți sa ne spuneți dacă nu mai sunt locuri disponibile în liceele din București cu elevii care nu au întrat la liceu ce se întâmplă? Mai au sansa la liceu sau nu, doar dacă ministerul nu va face nimic

  15. Aceeași cifră de școlarizare per total dar cu mult mai puține clase la liceu și mult mai multe la profesionala în ideea ca se întra la liceu cu minim 5, regula abrogata dar fără revenirea la nr. claselor de liceu de anul trecut.

    1. Bună ziua. Ce se va întâmpla în continuare i acești elevi care nu au prins un loc în liceu? Și nu vorbim despre putini, vorbim despre 8000 de elevi în toată tara. Vedem ca Ministerul Educației tace și nu vine cu nici o măsură. Acești copii au dreptul la un liceu ca toți ceilalți. Am citit ca în București mai sunt 18 locuri libere în 2 licee. Este absurd sai de neînchipuit sa se rămână pe dinafara. Doamna Ministru trebuie sa faceți ceva pentru acești copii nu trebuie sa ii abandonați. Suplimentari numărul de locuri în licee

      1. Stati linistiti…ca o sa primiti răspunsuri la aceste întrebări……dumnezeu stie….Dna ministra a spus că elevii nu raman corigenți anul asta….si totusi sunt elevi rămași corigenți lăsați de profesori care nu su fost de acord cu regulile impuse de doamna ministru….ascultarea prin proiecte…..etc….si acesti elevi sunt in situatia in care ei nu stiu ce au de făcut…..corigente nu sunt fixate….promovați nu sunt….nimeni nu știe să le răspundă ce au de făcut….iar Ministerul…..tace…..rusine domnilor pt aceasta lipsa de organizare din sistemul educațional….

    2. Da,cred ca aici a fost manevra ministerului:s-a respectat omerta pentru a fi cat mai multi la profesionale(Vlaston si Gologan tot puneau presiune pe minister pt.chestia asta).E o actiune mizerabila.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like