Salariul minim net în Educație este de 2.597 de lei pe lună, potrivit ministrului Educației. Acesta a declarat la Realitatea Plus că este nevoie de o salarizare motivantă pentru profesori și că ține legătura permanent cu sindicatele, în contextul în care federațiile au anunțat grevă de avertisment pentru săptămâna viitoare.
Cîmpeanu a enumerat apoi sporurile pe care le pot lua profesorii, învățătorii și educatorii.
“O spun foarte clar și cu toată răspunderea: salariile mărite în învățământ înseamnă că un profesor debutant are un salariu net de 2.597 lei, având indemnizația de hrană inclusă. Un salariu al unui profesor cu peste 40 de ani vechime, net, este 4.398 lei, cu 70% mai mult decât salariul debutantului, luând în calcul cei 40 de ani de vechime. Sigur, peste aceste salarii se pot adăuga sporuri, precum 10% dirigenție, 25% gradația de merit pentru cei care o au, e vorba despre 16% din totalul personalului didactic din România, în mediul rural și sporul pentru predare simultana între 7 și 20%, în învățământul special există un spor de 15%, iar în mediul rural există un spor între 3 și 20%”, a declarat ministrul Sorin Cîmpeanu.
- Întrebat ce se va întâmpla în perioada grevei, Cîmpeanu a spus că este convins că marea majoritate a cadrelor didactice nu vor abandona elevii.
„Ministerul Educației discută în permanență cu sindicatele. Eu, ca ministru al Educației, am susținut și îmi mențin punctul de vedere conform căruia o educație de calitate, educația stând la baza tuturor lucrurilor, nu se poate face fără o salarizare motivantă și atractivă.
Ca urmare a discuțiilor pe care le avem în permanență cu sindicatele, se cunoaște foarte bine faptul că s-a reușit creșterea salariilor cu 4,5% în anul 2022, creșterile au intrat în vigoare încă din luna ianuarie. Este drept, doar în educație și sănătate, nu mă raportez la alte creșteri punctuale.
Aceste creșteri sunt jumătate din ceea ce prevedea și prevede legea 153. Jumătate din creșterile prevăzute de legea 153. Deci e cumva normală nemulțumirea pentru neaplicarea legii 153. Pe de altă parte, constrângerile generate de nevoia de încadrare în deficitul bugetar asumat de către România au generat această situație, care este exact așa cum v-am spus, gravă din perspectiva progresului în educație.
Adaug faptul că în anul 2021, în care erau prevăzute alte creșteri de 8%, nu au fost aplicate, acestea fiind prorogate.
Pe de altă parte, eu sunt convins că marea majoritate a cadrelor didactice, deși sunt știu că au dreptate din această perspectivă a solicitărilor salariale, nu vor abandona elevii în condițiile în care am reușit ca semestrul doi să putem să începem cu prezență fizică în toate școlile și grădinițele din România. Este un lucru foarte important și mizez pe înțelegerea cadrelor didactice”, a mai spus ministrul.
- Vezi aici ce salarii de bază ar fi primit profesorii, pe fiecare funcție și grad didactic, dacă Guvernul ar fi aprobat creșterile amânate în ultimii 2 ani
Articol în curs de actualizare