După ce Inspectoratul școlar al Municipiului București a impus într-o fișă de înscriere la Titularizare 2024 o condiție nouă față de cele impuse de Ministerul Educației în documentul-model, purtătorul de cuvânt al instituției ceartă redactorii Edupedu.ro că ar fi scris informația cu un „titlu bombastic pentru a face audiență”. Profesoara Elena Ștefan, inspector pentru comunicare al ISMB, ne reproșează în răspuns că am „înțeles care este realitatea privind perioada de nesacționare prevăzută de legislație”, dar cu toate acestea am scris că Inspectoratul școlar al Municipiului București (ISMB) le cere profesorilor suplinitori care se înscriu la Titularizare 2024, adeverințe de nesancționare pe ultimii 6 ani, deși Ministerul Educației a stabilit un termen de 2 ani, așa cum arată în modelul de fișă de înscriere publicat în Monitorul Oficial.
Un alt reproș este acela că am făcut solicitarea pe mailul ISMB, la momentul scrierii știrii respective în afara orelor de program.
Concret, din răspunsul ISMB reiese că Inspectoratul a decis să respecte condiția legală de verificare a profesorilor care au fost sau nu sancționați și care vor să participe și anul acesta la concursul de angajare, prin impunerea în fișa de înscriere la Titularizare 2024 a condiției de a prezenta o adeverință pe ultimii 6 ani școlari conform căreia fiecare instituție în care aceștia au lucrat, să ateste că nu au fost sancționați.
În articolul Edupedu.ro am semnalat noutatea condiției, faptul că nu au fost atenționați profesorii că aceasta este o cerință nouă. Drept dovadă pentru asta, doar ISJ Constanța a mai ales această metodă de verificare, restul inspectoratelor, din sursele noastre, au lăsat în fișă doar adeverința pe doi ani, așa cum cerea modelul aprobat de Ministerul Educației.
Dar pentru că nu am corelat fișa de înscriere pentru Titularizare 2024, cu metodologia și cu prevederea legală, am fost mustrați de inspectorul Elena Ștefan.
Răspunsul ISMB a venit la 3 zile după ce am solicitat un punct de vedere, pe 17 mai, în ultima zi în care se mai puteau depune dosare pentru concursul de Titularizare 2024.
De remarcat faptul că un profesor de desen sau de muzică de exemplu, care are doar o oră sau două pe săptămână la o clasă, are nevoie de ore cel puțin la 4 școli pentru a-și îndeplini norma de 18 ore pe săptămână. Pentru adeverințe care să ateste că nu a fost sancționat disciplinar pe ultimii 6 ani ar trebui să meargă la zeci de școli în cazul în care nu a avut continuitate la aceleași unități de învățământ.
Inspectoratul scrie că Edupedu.ro “a insistat pe un model de cerere publicat în Monitorul Oficial de către Ministerul Educației. Este evident că un model de cerere nu poate contrazice metodologia“, spune ISMB, care putea reproșa acest lucru Ministerului Educației, cel care a realizat și documentul și metodologia.
Mai departe, Inspectoratul școlar București remarcă faptul că prevederea privind nesancționarea profesorilor timp de 6 ani este trecută și în metodologia Mobilitatea cadrelor Didactice și în legea Educației. Din formularea folosită de ISMB reiese că redacția Edupedu.ro nu a corelat aceste două articole din metodologie și legea Educației pentru a constata că ar fi nevoie de adeverința pentru 6 ani și nu 2 așa cum e trecut în modelul oficial al Ministerului Educației.
“Mai mult, prevederea privind nesancționarea timp de 6 ani, plus anul în curs, se regăsește si în Legea Învățământului Preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare, pe care profesorii care își depun cererile ar trebui să o cunoască”.
ISMB mai atrage atenția și că redacția noastră a cerut un punct de vedere pe subiect “în afara programului de funcționare al Inspectoratului”. De remarcat, Edupedu.ro a făcut solicitarea pe e-mail și anterior a încercat să obțină un punct de vedere de la purtătorul de cuvânt al instituției, dar în zadar. Din acest motiv, am ales să cerem și pe email un punct de vedere oficial. E drept, nu am știut că solicitările online, pe mail, se primesc doar de la 8 la 4 pentru că nu există un anunț cu așa ceva și niciun reprezentant al vreunei instituții cu care am interacționat până acum nu a mai făcut această precizare, inclusiv din ISMB.
Răspunsul integral al ISMB
Potrivit Metodologiei Mobilității cadrului didactic, art. 118, alin, (5) ISJ/ISMB pot elabora proceduri specifice, machete, tipizate, modele de cereri-tip în vederea punerii în aplicare a prevederilor prezentei Metodologii, care se comunică persoanelor interesate inclusiv prin afișare pe site-ul ISJ/ISMB.
Fișa model elaborată de Ministerul Educației și publicată în Monitorul Oficial
Însă în fișa de înscriere model, publicată în Monitorul Oficial pe 26 aprilie, apare precizat că e profesorii suplinitori care se înscriu la Titularizare 2024, au nevoie de o adeverință pe 2 ani privind sancțiunile disciplinare.
În fișa de înscriere cerută de ISMB anul acesta se cere clar adeverință pe ultimii 6 ani:
Perioada de înscrieri pentru Titularizare 2024 s-a încheiat pe 17 mai.
Profesorii sancționați cu desfacerea contractului de muncă nu mai pot preda pentru 7 ani școlari, conform metodologiei de mobilitate pentru anul școlar 2024-2025, document publicat în Monitorul Oficial.
Cu toate acestea în Monitorul Oficial a fost publicată o fișă de înscriere în care era menționată perioada de 2 ani pentru adeverință de nesancționare disciplinară, nu 6 ani. Într-un răspuns pentru Edupedu.ro, Ministerul Educației a precizat că “nu a emis nicio notă în sensul aspectelor menționate anterior” [n. red aspectele legate de modificarea fișei de înscriere]. Ministerul citează prevederile art 118 alin. (5) din metodologie, adică cele care permit Inspectoratelor să elaboreze fișe.
Informații de context
Edupedu.ro a scris despre regulile noi în privința angajării profesorilor în școli, anunțate de Ministerul Educației. Instituția a anunțat pe 27 decembrie 2023 că, potrivit ordinului de ministru care prevede condițiile mobilitate a personalului, școlile nu mai pot stabili pe ce perioadă scot posturile la concurs.
- Metodologia a fost aprobată cu cea mai mare întârziere din istoria recentă, de regulă aceasta fiind publicată până acum în luna noiembrie a fiecărui an. Cea mai mare schimbare este faptul că viabilitatea posturilor nu se mai stabilește la școală, așa cum s-a întâmplat în ultimul deceniu, cel puțin – detalii aici.
La Titularizare 2024, profesorii suplinitori pierd postul dacă sunt eliminați din concurs pentru fraudă sau tentativă de fraudă, potrivit metodologiei de mobilitate pentru anul școlar 2024-2025.
Titularizarea este examenul de angajare pe o perioadă nedeterminată într-o școală. Pentru a se titulariza – deci pentru a se angaja pe o perioadă nedeterminată – profesorii trebuie să obțină minimum nota 7 atât la examenul scris, cât și la inspecția la clasă în profilul postului. Pentru a deveni suplinitor – deci pentru angajarea pe perioadă determinată – candidații trebuie să obțină minimum nota 5 atât la proba scrisă, cât și la inspecție.