Cea mai mare şcoală din România cu un consum de energie aproape zero, inaugurată vineri la Ploieşti

4.605 vizualizări
Sursă foto: facebook
Liceul Tehnologic Energetic ‘Elie Radu’ din Ploieşti a devenit vineri, cea mai mare școală din țară cu consum de energie aproape zero, aceasta fiind inaugurată în cadrul programului România Eficientă, transmite Agerpres.

Clădirea a fost reabilitată cu un milion de euro la standarde nZEB (nearly Zero-Energy Building), respectiv consum de energie aproape zero, de către OMV Petrom şi Energy Policy Group (EPG). Este prima investiţie privată de acest tip şi cel mai amplu proiect de renovare la standard nZEB a unei şcoli publice, cu soluţii tehnologice inovatoare.

Școala renovată găzduieşte atât săli de curs, cât şi un cămin-internat, având o suprafaţă desfăşurată de circa 1.500 metri pătraţi. În clădire învaţă în jur de 250 de elevi şi îşi desfăşoară activitatea circa 60 de cadre didactice, iar în cămin sunt cazaţi aproximativ 80 de elevi.

Principalele lucrări de reabilitare energetică realizate la exteriorul şi la interiorul clădirii, au fost izolarea termică a pereţilor exteriori, izolare termică a terasei şi izolare termică a planşeului; schimbarea integrală a tâmplăriei existente cu tâmplărie performantă energetic; modernizarea sistemului de iluminat, prin instalarea unui sistem de tip LED, cu eficienţă energetică ridicată şi durată mare de viaţă şi instalarea unui sistem inteligent de telecontrol al iluminatului – echipamente asigurate de sponsorul Signify.

Alte lucrări au fost introducerea echipamentelor de producere a energiei din surse regenerabile; panouri fotovoltaice (echipamente oferite de Grupul Electrica) şi panouri solare termice; înlocuirea conductelor şi a radiatoarelor din întreaga clădire; instalarea unui sistem de încălzire a apei menajere cu panouri solare termice şi depozitarea ei în boilere, astfel încât clădirea se va decupla automat de la punctul termic al campusului, ori de câte ori condiţiile climatice favorizează încălzirea apei; înlocuirea coloanelor de agent termic pentru încălzire; înlocuirea tuturor corpurilor de încălzire existente cu unele noi, din oţel, şi dotarea lor cu robineţi termostatici, robineţi de reglare pe retur, robineţi de dezaerisire.

Au mai fost montate echipamente de filtrare a aerului cu recuperare de căldură şi sălile de clasă au fost dotate cu echipamente de dezinfectare a aerului, care vor asigura un mediu mai sănătos pentru elevi şi profesori în timpul orelor de clasă; instalarea de parasolare la ferestrele puternic însorite; reamenajarea interioară integrală, ceea ce a crescut calitatea confortului în utilizarea clădirii.

„Este un proiect la care am ţinut mult şi a fost făcut cu pasiune, în timpurile acestea cu multe provocări, în timpul pandemiei. După finalizarea lucrărilor, această şcoală îşi va reduce consumul cu 60%, iar în timpul verii poate să producă singură ceea ce consumă. Este important să implicăm şi autorităţile locale. Este important să continuăm, pentru ca efectele să fie multiplicate”, a spus Christina Verchere, CEO al OMV Petrom, în cadrul unei conferinţe de presă.

Pe parcursul lucrărilor de la Ploieşti s-au alăturat ca sponsori compania Signify, care a oferit sistemul de iluminat ultramodern, iar Grupul Electrica a contribuit cu sistemele de panouri fotovoltaice.

„Clădirile consumă circa 45% din necesarul de energie din România, în condiţiile în care multe dintre cele construite înainte de 1990 au un consum de 2-3 ori mai mare decât cele moderne. Avem un potenţial foarte mare pentru eficienţă energetică şi proiectul de reabilitare a liceului ‘Elie Radu’ de la Ploieşti este un exemplu în acest sens. Putem contribui cu toţii la un mediu mai curat, printr-un consum mai responsabil de energie”, a mai spus Verchere.

La rândul său, Radu Dudău, director Energy Policy Group şi coordonator al programului România Eficientă, a arătat că, pe lângă reducerile substanţiale ale consumului de energie, sălile de clasă au fost dotate cu echipamente de dezinfectare a aerului. „Când am lansat proiectul România Eficientă, în iunie 2019, ne-am angajat să realizăm câteva renovări aprofundate ale unor şcoli din ţară, care să aibă un rol de referinţă din punctul de vedere al standardelor de renovare. Ne bucurăm de acest prim succes, prin care am reuşit să transformăm această clădire şcolară de la Ploieşti într-una foarte performantă energetic, la standard nZEB, un nivel extrem de ambiţios şi destul de puţin atins, în general, în Europa”, a arătat Dudău.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul Muncii, Marius Budăi, luat prin surprindere de propunerea sindicatelor din Educație, anunțată de 4 zile, ca salariul profesorului debutant să fie 3.000 de lei net: Este o propunere nouă, trebuie s-o calculăm, să o prezentăm președinților de coaliție

La întâlnirea de luni de la sediul ministerului Muncii, sindicatele din Educație au propus din nou, ca salariul pentru un profesor debutant să pornească de la 3000 de lei. Ministrul…
Vezi articolul