Medicul de familie, medicul pediatru, în cazul copiilor și medicul obstetrician, în cazul femeilor însărcinate, trebuie sa fie primele persoane la care apelați înainte de a face un vaccin.
Aceasta trebuie să fie regula numărul unu când vorbim despre o informare corectă – adresați-vă doar persoanelor competente din domeniu și cereți toate detaliile care vă interesează. Informațiile ”din auzite”, de la prieteni sau de pe internet nu sunt susținute de argumente științifice și nu trebuie să stea la baza deciziei pe care o luați pentru a vă vaccina dumneavoastră sau copiii dumneavoastră.
În al doilea rând este important să știți că vaccinurile nu agravează o boală ușoară dacă vă prezentați la vaccinare cu unele simptome. Întotdeauna medicul va face un control medical prealabil și pe baza rezultatelor acestuia va decide dacă vă puteți vaccina sau nu, chiar și în aceste cazuri.
Informează-te din surse sigure și ia decizia corectă!
Dacă urmezi un tratament cu antibiotic discută cu medicul tău despre oportunitatea vaccinării.
Dacă vă gândiți că trecerea printr-o boală pentru a obține imunitatea aferentă este o idee bună sau o ”scuză” pentru a nu vă vaccina, trebuie să să știți că nu este deloc așa. Bolile prevenibile prin vaccinare pot avea complicații grave, lăsând sechele pentru tot restul vieții.
Vaccinul este cel mai sigur mod de a produce un răspuns imun în organism, fără a provoca boala în cauză, fiind un preparat biologic care conține microorganisme inactivate sau viu atenuate. În urma administrării acestuia, organismul va declanșa un răspuns imun cu formare de anticorpi împotriva agentului patogen în cauză.
Siguranța vaccinării este asigurată de multiplele etape de control, de studiile făcute înainte de licențierea vaccinului, precum și de sistemele de monitorizare ale reacțiilor adverse. Datele colectate la nivel global au arătat faptul că vaccinurile sunt sigure și eficiente, contribuind la reducerea frecvenței unor boli grave, responsabile de un număr crescut de decese în rândul persoanelor nevaccinate.
Astăzi, vaccinarea salvează anual peste trei milioane de vieți în întreaga lume, conform estimărilor Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). Așadar, grija pe care o aveți pentru cei dragi trebuie să înceapă prin informarea corectă, din surse sigure, motiv pentru care Ministerul Sănătății desfășoară în această perioadă o campanie de informare și conștientizare privind vaccinarea pentru toate categoriile de vârstă, parte a unei strategii naționale ce oferă acces echitabil pentru toată lumea și nu presupune obligativitatea vaccinării.
Informații utile despre subiect, răspunsuri la întrebări și multe alte materiale se găsesc pe www.provaccin.ro.