Ce trebuie să știe Marcel Ciolacu referitor la salarizarea profesorilor în funcție de performanță – cercetătorul Dacian Dolean

Am citit recent despre declarația dlui prim-ministru Marcel Ciolacu, prin care solicita găsirea de soluții pentru salarizarea diferențiată a profesorilor în funcție de performanță. Înțeleg că pentru cineva  care nu este foarte familiarizat cu învățământul preuniversitar, problema poate părea destul de simplă: Elevul vine la școală, învață și pleacă învățat. În cazul acesta, sigura variabilă care explică performanța ar fi experiența școlară a elevului (și implicit, măsura în care profesorul își face treaba). 

Însă pentru cei care înțeleg științele educației sau pentru cei care lucrează la firul ierbii este foarte clar că problema este mult mai complexă. Performanța elevilor depinde de foarte mulți factori, dintre care unii sunt dificil de gestionat de către profesori. De exemplu, dacă predai într-o comunitate în care elevii frecventează școala foarte rar din diferite motive (de exemplu: trebuie să stea acasă cu fratele mai mic sau să își ajute părinții la munca câmpului), este foarte greu să arăți că ești profesor performant conform unor standarde de performanță universale impuse de la minister. Ce performanță să ai dacă ai în față niște bănci goale? Dacă ești profesor de română la clasa a VIII-a și te chinui să îți înveți elevii că la „pită” i se pune „pâine”, sau că la „barabulă” i se spune „cartof”, probabil vei avea o performanță mai slabă comparativ cu profesorul ai cărui elevi povestesc în timpul liber despre „blockchain”. Sau când încerci să dezvolți competenețele de alfabetizare funcțională, e mult mai greu să o faci atunci când predai unei clase de elevi care majoritatea provin din familii cu risc crescut de dificultăți de învățare (de exemplu: tulburările de limbaj au o componeță genetică importantă) sau limitări cognitive (care influențează negativ, de exemplu, capacitatea de a face inferențe). Iar dacă ai norocul să predai unei clase de elevi care iau frecvent meditații la materia ta, pare că performanța ta e fenomenală, nu-i așa?

Aceste realități se pot testa foarte simplu: dacă se vor lua 10 profesori de elevi olimpici internaționali de la școli foarte competitive și se transferă câțiva ani în școli cu performanță foarte slabă, vom vedea că acestor profesori le va fi foarte greu să replice performanțele de la școlile precedente. De ce? Deși prestația profesorului la clasă este foarte importantă, nu putem pretinde că performanța elevilor depinde exclusiv de măsura în care profesorul își ține lecția. 

Atunci ce e de făcut?

Evident, este important să nu ignorăm faptul că unii profesori sunt mai implicați decât alții și să recunoaștem că prestația profesorului la clasă este importantă în evoluția elevilor. Însă în România există deja un mecanism de recompensare a profesorilor în funcție de peformanță: gradația de merit. Dacă dorim să îmbunătățim acest mecanism, putem încerca să optimizăm  criteriile de acordare a acestuia (să se diminueze goana după hârtii și adeverințe, evaluarea să se facă din mai multe perspective și să aibă mai mare legătură cu prestația la clasă a profesorului) și să luăm în considerare descentralizarea evaluării performanței profesorilor. Respectiv, directorii de școală și reprezentanții comunității locale ar trebui să aibă un cuvânt important de spus referitor la criteriile pentru care recompensează profesorii, deoarece un profesor excepțional la o școală de top din București poate fi acela care produce 3 olimpici internaționali, pe când un profesor bun la o școală dintr-o comunitate dezavantajată va fi acela care reușește să convingă familiile elevilor săi să își trimită copiii la școală în fiecare zi. Cu alte cuvinte, evaluarea performanței profesorilor trebuie contextualizată, și cea mai bună metodă de a face asta ar fi ca un cuvânt important de spus legat de evaluarea performanței profesorilor să o aibă conducerea școlilor și reprezentanții comunităților locale care să stabilească o parte din criteriile de evaluare a unui profesor performant, în concordanță cu planul de dezvoltare instituțională. Sarcina nu este ușoară, problema este spinoasă și niciodată nu se va găsi o formulă perfectă, complet echitabilă, pentru toți profesorii. Tot ce putem face este să optimizăm acest mecanism, contextualizând criteriile de evaluare a performanței profesorilor. 

Deci ce trebuie să știe dl Ciolacu? 

Dl Ciolacu trebuie să știe că salarizarea profesorilor în funcție de performanță este o sarcină extrem de complexă, dificilă și contestabilă, în toate sistemele educaționale din lume. Dacă deschizi borcanul acesta, te trezești cu o grămadă de probleme care pot avea repercusiuni politice grave. În schimb, un prim-ministru, ca un bun gospodar, trebuie să facă o analiză obiectivă a fondurilor care au fost cheltuite (și care vor trebui să fie cheltuite) și să se asigure că resursele vor fi cheltuite în viitor corect, eficient și transparent. Pentru a rezolva problemele stringente din educația românească, dl Ciolacu trebuie să se asigure că alocarea fondurilor se va face având ca obiectiv principal diminuarea inechității sociale (conform ideologiei partidului al cărui președinte este), că de data aceasta va prioritiza generalizarea de programe de reducere a abandonului școlar (de exemplu: implementarea programului ”masa caldă” în toate mediile defavorizate) și că va începe să aloce fonduri pe bază de studii experimentale care oferă dovezi științifice incontestabile referitoare la eficiența cheltuirii banului public. Să înțeleagă că ineficiența cheltuirii banului public nu are legătură cu salarizarea profesorilor, ci mai degrabă cu risipirea banilor pe programe care s-au derulat până acum și care nu prezintă nici o dovadă de îmbunătățire reală a sistemului de învățământ. De exemplu, raportul de activitate al dnei Ligia Deca precizează că în ultimii 2 ani s-au cheltuit 2,2 miliarde de euro pe programe de formare profesională, fără să raporteze faptul că s-a făcut în prealabil o analiză a nevoii de formare a profesorilor sau studii pilot care să arate eficiența acestor cursuri de formare. În plus, unele programe de formare a profesorilor sunt făcute de către persoane care învață o poezie și le-o recită cursanților, fără să înțeleagă realitatea de la clasă, care se pricep la toate, în funcție de cum bate vântul (dar fără să aibă o expertiză incontestabilă pe domeniu).  Deci raportul dnei Ligia Deca nu prezintă nici o dovadă că 2,2 miliarde de euro nu au fost bani aruncați pe fereastră și că ar fi făcut o diferență substanțială în educația românească. 

Probabil că unii cred că aceste sarcini (împărțirea corectă a banilor, gestionarea lor transparentă și eficientă și mulțumirea tuturor partenerilor și a grupurilor care au sprijinit politic partidele) sunt dificil de realizat. Însă în realitate ele sunt mult mai simple decât problema salarizării profesorilor în funcție de performanță.

Despre Dacian Dolean

Dacian Dolean este psiholog educațional, specializat în dezvoltarea limbajului și a alfabetizării timpurii. Are o experiență de peste 20 de ani ca profesor de învățământ primar, gimnazial, liceal și universitar în România și în SUA. Activitatea sa din ultimii ani s-a axat pe cercetare în domeniul alfabetizării și pe activități de formare a profesorilor din învățământul primar din SUA.

În prezent, este afiliat Universității Babeș-Bolyai ca director al unui proiect de cercetare care urmărește dezvoltarea alfabetizării copiilor din România, finanțat de EEA Grants. De asemenea, este membru în comitetul editorial al publicației Journal of Literacy Research.