Ce se va întâmpla cu BAC-ul și Evaluarea Națională, dacă sunt mulți elevi care nu au participat la școala online? Cîmpeanu: Nu aș merge până la echivalare cu mediile. Dacă va fi nevoie vom putea avea și o sesiune suplimentară

17.529 de vizualizări
BAC 2020: Baremele pentru testele de antrenament din setul 5
Foto: Freepik.com
Ministrul Educației spune că nu ar apela la echivalarea examenelor naționale cu mediile, ci ar face doar “măsuri de flexibilizare a modului de evaluare, în interesul elevilor”. Cîmpeanu a declarat la Realitatea TV că sindicatele au propus, ca măsură remedială, ca “Ministerul Educației să elaboreze seturi de subiecte” pentru simulare.

Sorin Cîmpeanu: Sindicatele din învățământ spre exemplu au propus pentru simulare, pentru a veni în sprijinul elevilor care vor susține examenele naționale, Ministerul Educației să elaboreze seturi de subiecte. În momentul în care ai pus la dispoziție din timp aceste seturi de subiecte și primești semnale din teritoriu că porțiunea respectivă de materie nu a fost predată, fie ai timp pentru acțiune remediale focusate pe ceea ce ai primit semnal că nu a fost predat, și aici ai nevoie de profesor, și ai nevoie de susținerea acestor acțiuni remediale, fie dacă rezultatul pe care îl vom primi în 11 ianuarie în care vom avea amploarea fenomenului, amploarea pierderilor cred eu…

În momentul de față să știți că raportările pe care le am sunt de 237000 de elevi care nu au avut internet și de 287000 de elevi care nu au avut echipamente IT. Am cerut un update în aceste raportări și vom vedea care este amploarea fenomenului. Dacă într-adevăr valorile sunt atât de mari înseamnă că va trebui să intervenim și cu alte măsuri în afara celor remediale.

Moderator: Adică prin echivalare a ultimilor ani?

Sorin Cîmpeanu: Nu aș merge până la echivalare. Aș spune de flexibilizare a modului de evaluare în interesul elevilor. Dacă va fi nevoie vom putea avea și o sesiune suplimentară pentru examenele naționale”.

Sorin Cîmpeanu s-a întâlnit cu reprezentanţii sindicatelor ‘Spiru Haret’, FSLI, Alma Mater, ai Consiliului Naţional al Elevilor, ai Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi din Învăţământul Preuniversitar, dar şi cu cei ai studenţilor de la ANOSR, UNSR şi USR.

Elevii de clasa a XII-a vor avea doar 32 de săptămâni de școală, pentru ei cursurile urmând a se încheia pe 4 iunie 2021. La clasa a VIII-a, numărul de zile de școală este 165 din cauza Evaluării Naționale: vor face 33 de săptămâni de școală, care se încheie pe 11 iunie 2021.

Calendar Evaluarea Națională 2021
  • 07 – 11 iunie 2021            Înscrierea la evaluarea națională
  • 11 iunie 2021                    Încheierea cursurilor pentru elevii de clasa a VIII-a
  • 22 iunie 2021                   Limba și literatura română – probă scrisă
  • 24 iunie 2021                    Matematica – probă scrisă
  • 25 iunie 2021                  Limba și literatura maternă – probă scrisă
  • 29 iunie 2021                  Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor (până la ora 14:00)
  • 29 iunie 2021 (ora 16:00 – ora 19:00) – 30 iunie 2021 (ora 8:00 – ora 12:00) Depunerea contestațiilor
  • 30 iunie – 4 iulie 2021    Soluționarea contestațiilor
  • 4 iulie 2021                      Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor

Vezi și: Noile modele de subiecte pentru Evaluarea Națională 2021 au fost publicate de Ministerul Educației

Calendar BAC 2021
31 mai-4 iunie 2021Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen
4 iunie 2021Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
14-16 iunie 2021Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
16-17 iunie 2021Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
18-23 iunie 2021Evaluarea competențelor digitale – proba D
23-25 iunie 2021Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
28 iunie 2021Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
29 iunie 2021Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
30 iunie 2021Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
1 iulie 2021Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
5 iulie 2021Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12,00 și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12,00-18,00
6-9 iulie 2021Rezolvarea contestațiilor
9 iulie 2021Afișarea rezultatelor finale

Vezi și: Modele de subiecte pentru BAC 2021 au fost publicate de Ministerul Educației: descarcă modelele de cerințe pentru Matematică, Română, Istorie, Anatomie, Biologie, Chimie, Fizică, Geografie, Informatică, Socio-umane

People photo created by pressfoto – www.freepik.com


4 comments
  1. Pentru elevii care sunt buni și foarte buni la învățătură nu au fost probleme de nerezolvat la învățarea online. Cei mai vocali cred că vin din zona celor care nu s-au „omorât cu participarea online la orele de curs. Au existat și probabil mai există și elevi care nu au avut tehnica necesară să se conecteze la mediul online dar mă întreb și… vă întreb cum au putut atâția elevi să se conecteze la site-ul „profu.online”, unde au fost „învățați” ce? Dacă nu au participat sau au participat sporadic atunci normal că nu au de unde să știe cu exactitate despre ce este vorba așa cum am văzut într-o postare de mai sus. Oare nu se caută doar problemele întâmpinate în această perioadă și nu se identifică și soluțiile de rezolvare a acestora, acolo unde ele există și cu puțină bunăvoință pot fi și aplicate?
    Aceste aspecte de legalitate și imperfecțiunile sistemului, după câte văd, creează doar violență verbală, ură, dar văd că nu se angajează aceeași energie și la identificarea soluții-
    lor.
    Nu există soluții!??? Concluziile pot să le obțină fiecare dintre dumneavoastră. Să auzim că este bine.

  2. Se poate lua în calcul media la lb română și la matematica din cei 4 ani.
    Este mult mai relevantă decât un examen de 2 ore ,sub presiune.
    Se poate schimba procentul de 80 % al examenului ,trebuie micșorat.
    Ar fi echitabil și pt cei care nu au avut tablete in online,dar au învățat în ceilalți ani.

  3. Sa își dea seama elevii dacă au făcut la scoala sau nu anumite chestiuni?
    Sunt elevi care întra la ora fără sa stie ce lecție a avut de învățat.
    Sunt elevi pe care dacă ii intrebi(de proba) dacă ai predat o anume lecție, dau din umeri sau în cel mai bun caz, răsfoiesc maculatorul, sa caute.
    Sunt elevi care la mijlocul orei de algebra întreabă dacă asta e algebra sau geometrie.
    Sunt elevi care la mijlocul orei de gramatica întreabă dacă avem ora de literatura sau de gramatica.
    Desigur, profesorul e vinovat….Parintii sunt imaculati, iar copiii au nevoie de ore remediale veșnic….

  4. Am o observatie referitor la ultimul paragraf pe care l-ati copiat din alt articol: “Elevii de clasa a XII-a vor avea doar 32 de săptămâni de școală, pentru ei cursurile urmând a se încheia pe 4 iunie 2021. La clasa a VIII-a, numărul de zile de școală este 165 din cauza Evaluării Naționale: vor face 33 de săptămâni de școală, care se încheie pe 11 iunie 2021.” Datele furnizate induc in eroare ca elevii ar mai avea 32, respectiv 33 de saptamani de scoala. 32/ 33 sunt in total in anul scolar 2020- 2021.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Evaluarea Națională 2019 – Regulile de la examenul de Limba română: la ce oră să fie elevii în săli, cu ce culoare au voie să scrie, cum își corectează greșelile și ce se întâmplă cu elevii care copiază

Evaluarea Națională 2019 începe marți, cu examenul de Limba și literatura română susținut de absolvenții de clasa a VIII-a. Elevii trebuie să fie în săli până cel târziu la ora…
Vezi articolul

Cauzele pentru care 40.000 de elevi nu s-au înscris la BAC 2022, enumerate de doi oficiali: “Elevii știu că, dacă nu sunt pregătiți, n-are rost să te prezinți, pentru că nu se întâmplă miracole în timpul examenului” – secretarii de stat Sorin Ion și Florian Lixandru

Cauzele pentru care zeci de mii de elevi din generația curentă nu s-au înscris la Bacalaureat 2022 sunt multiple, iar printre ele se află faptul că circa 10.000 de elevi…
Vezi articolul