Estonia, țara care a înregistrat cele mai bune rezultate din Europa la ultimele evaluări PISA, lucrează după două scenarii în privința examenelor și testelor de sfârșit de școală, după cum au spus, joi, pentru EduPedu.ro reprezentanții Ministerului eston al Educației. Pentru moment, săptămâna aceasta s-a decis amânarea tuturor acestor examene și teste de stat, care erau programate în aprilie.
Potrivit oficialilor citați, scenariile luate în calcul vizează diverse evoluții în situația măsurilor de combatere a epidemiei. Astfel:
- Dacă se va putea reveni la cursurile normale, la începutul lunii mai, este posibil ca elevii din învățământul secundar să-și poată da la timp examenele, adică înainte de încheierea anului școlar.
- Dacă învățarea la distanță va trebui să continue o perioadă mai lungă de timp, autoritățile vor căuta soluții specifice, în cooperare cu școlile din următorul ciclu, cum sunt universitățile sau postlicealele, în cazul elevilor care termină liceul.
Țările analizează, în prezent, ce se va întâmpla cu examenele de tip Bacalaureat sau evaluări naționale, în condițiile perturbării masive produse de închiderea școlilor și trecerea la învățământul online/la distanță:
- Anglia – anularea examenelor și înlocuirea lor cu note date de profesori
- Olanda – examenul de Bacalaureat anulat, diploma va fi determinată de notele din timpul anului
- Germania – Germania: Elevii vor da la timp echivalentul local al Bacalaureatului, în pofida crizei coronavirusului