Ce pot face profesorii și angajații din sistemul de învățământ care au pierdut cardul pentru prima de carieră didactică sau profesională – procedura Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene

14.948 de vizualizări
Foto: card primă de carieră didactică
Profesorii și angajații din școli care au pierdut cardurile de carieră didactică și de carieră profesională, sau care au carduri nefuncționale sau emise cu date incorecte trebuie să contacteze compania emițătoare, prin telefon sau email, potrivit unei proceduri transmise de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene către inspectoratele școlare. Documentul vine în contextul în care un numărul mare de solicitări de reemitere a cardurilor a fost transmis de Ministerul Educației și Cercetării, conform unei adrese publicate de Inspectoratul Școlar Județean Buzău.

O adresă a Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene transmite Ministerului Educației procedura prin care angajații din școli care au pierdut sau nu mai pot folosi cardurile de primă de carieră și de carieră profesională din diverse motive, pot primi unele noi. Aceștia trebuie să contacteze compania prin telefon sau email.

„Reprezentanții emitentului cardului Pluxee vor prelua solicitările, vor prelucra informațiile și ulterior se va plasa comanda pentru înlocuirea suporturilor electronice”, se precizează în document.

Pentru a se emite carduri noi, beneficiarii OUG nr. 58/2023 privind unele măsuri pentru acordarea unei prime de carieră didactică pentru personalul didactic și didactic auxiliar, precum și unei prime de carieră profesională pentru personalul administrativ din învățământul de stat pot contacta Pluxee:

  • număr de telefon: 021 207 27 27;
  • adresă de email: socialplus.ro@pluxeegroup.com;
  • formular de contact: Pluxee Contact | Pluxee.
Adresa ISJ Buzău

„Având în vedere numărul mare de solicitări de reemitere a cardurilor transmise de instituția dumneavoastră pentru beneficiarii OUG nr. 58/2023 privind unele măsuri pentru acordarea unei prime de carieră didactică pentru personalul didactic și didactic auxiliar, precum și unei prime de carieră profesională pentru personalul administrativ din învățământul de stat, suportate din fonduri externe nerambursabile, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a implementat împreună cu societatea emitentă o procedură privind înlocuirea cardurilor pierdute, furate, nefuncționale sau emise cu date incorecte.

Astfel, începând de la data prezentei comunicări, beneficiarii pot contacta Pluxee prin intermediul canalelor destinate acestora:

  • număr de telefon: 021 207 27 27;
  • adresă de email: socialplus.ro@pluxeegroup.com;
  • formular de contact: Pluxee Contact | Pluxee.

Reprezentanții emitentului cardului vor prelua solicitările, vor prelucra informațiile și ulterior se va plasa comanda pentru înlocuirea suporturilor electronice.

Vă rugăm să comunicați informațiile de mai sus către instituțiile școlare, pentru optimizarea circuitului de reemitere a cardurilor de carieră didactică și de carieră profesională.

Dacă la momentul identificării beneficiarului, se constată diferențe între informațiile oferite și cele din sistemele interne ale emitentului (nume/prenume diferite, data de naștere, categoria), noile date vor fi transmise de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene spre verificare și confirmare la Ministerul Educației și Cercetării.

Modificarea datelor beneficiarilor va fi operată de Direcția de Implementare Măsuri Sociale și de emitent doar pe baza adresei transmise de către Ministerul Educației și Cercetării.

DOCUMENT Procedura de reemitere carduri  pentru prima de carieră didactică și de carieră profesională – Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene
Ce sunt primele de carieră didactică

Prima de carieră didactică „are drept scop susținerea cadrelor didactice în eforturile acestora pentru îmbunătățirea continuă a competențelor educaționale și obținerea de performanțe școlare/universitare în procesul educațional.”

Art. 3 – „(3) Prima de carieră didactică are o valoare nominală de 1.500 lei net care se decontează din fonduri externe nerambursabile pentru următoarele categorii principale de cheltuieli:

a) cheltuieli privind cursurile de pregătire profesională, precum și alte categorii de cheltuieli asimilate acestora;

b) cheltuieli pentru echipamente IT;

c) cheltuieli privind cărți de specialitate, precum și alte categorii de cheltuieli asimilate acestora;

d) un procent de până la 30% din valoarea nominală a primei de carieră didactică pentru acoperirea de nevoi didactice individuale specifice ale cadrelor didactice.

Ce sunt primele de carieră profesională

Prima de carieră profesională, „asigurată pentru sprijinul personalului administrativ, are drept scop susținerea participării la cursuri de pregătire profesională, dar și pentru acoperirea unor nevoi didactice individuale.”

Ministerul Educației stabilește prin act administrativ tipologia și necesarul de cursuri de pregătire profesională pentru personalul administrativ pentru fiecare an școlar/universitar pe care le comunică Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, precum și alte categorii de cheltuieli care sunt necesare pentru a susține activitatea didactică, inclusiv kituri de pregătire profesională”.

Context: Pe 6 aprilie, Guvernul a deblocat acordarea și în 2025 a primelor didactice și profesionale prin Ordonanța de urgență (OUG) nr. 21/2025 articolele XXIV–XXVI din OUG „trenuleț” 156/2024 și include explicit sintagma „cofinanțare națională” legat de finanțarea primelor de carieră didactică și profesională, precum și a tichetelor sociale educaționale în valoare de 500 de lei.

Această modificare vine după ce, în forma inițială a OUG 156/2024, statul român condiționase acordarea acestor beneficii de faptul că ele trebuie să fie suportate exclusiv din fonduri externe nerambursabile – adică fonduri europene.

Citește și:
OFICIAL Guvernul deblochează acordarea și în 2025 a primelor didactice și profesionale și a tichetelor de 500 de lei pentru elevii dezavantajați, suspendată acum 4 luni de același guvern prin OUG „trenuleț”
Peste 4.200 de profesori încă nu au primit primele de carieră didactică de anul trecut, iar Guvernul a aprobat abia acum cadrul pentru plata acestora / Alimentarea cardurilor în 2025 este în continuare condiționată de fonduri europene

3 comments
  1. De ce nu apare în presa și informația ca unii profesori nu au primit prima didactica de 1500 lei nici acum? Eu m-am întors la catedra, din CCC, în 2023 și cu toate ca am activat în învățământ în 2023-2024 nu am primit aceasta prima. Nu sunt singura. Și profesorii debutanți sunt în aceeași situație. Practic, profesorii cu vechime au primit de doua ori prima, iar unii, care ar fi fost îndreptățiți sa o primească pentru prima data, nu au primit nimic. 2 – 0

  2. La ce profesie din Romania, poporul mai suporta primă de carieră ?!?.
    Fiecare persoană se mulțumește ,cu bun simț, la salariul sau pensia care i se cuvine. ( ingineri, medici, economiști, juriști etc).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Bursele sociale se plătesc integral, pe lunile septembrie 2023 – august 2024 – adresă a Ministerului Educației / Pentru aceste burse, se va lua în calcul salariul minim net pe economie la data depunerii cererii. Lista elevilor se poate actualiza lunar

Bursele sociale se plătesc integral, pe lunile septembrie 2023 – august 2024, potrivit unei adrese a Ministerului Educației, document obținut de Edupedu.ro. „Nu există nicio reducere a acestor burse în…
Vezi articolul

BREAKING Toți elevii din București, Cluj și din celelalte localități în scenariu galben se reîntorc fizic la clase a doua zi după intrarea în verde. Cîmpeanu: Se va da posibilitatea actualizării scenariului de funcționare începând cu ziua următoare zilei în care rata de infectare a coborât sub 1 la mie

Toți elevii din București, din Cluj și din celelalte localități aflate acum în scenariul galben se reîntorc fizic la clase începând din a doua zi după intrarea în verde, prin…
Vezi articolul

FOTO Emilia Șercan semnalează că în Biblioteca Națională cititorii sunt nevoiți să stea cu gecile pe ei, la 16,6 grade / Directorul Bibliotecii, Adrian Cioroianu: Mințiți când legați temperatura din bibliotecă de mandatul meu 

Dezbatere pe rețeaua de socializare Facebook, după ce jurnalista Emilia Șercan a semnalat că în sălile Bibliotecii Naționale este foarte frig, cititorii fiind nevoiți să stea cu gecile pe ei,…
Vezi articolul

Ministrul Educației: Nu există o mentalitate antreprenorială la niciun nivel, nici al elevilor, nici al profesorilor, nici al directorilor / Vom duce aceste unități de învățare în disciplina Economie, dacă o să le placă elevilor și o să faceți bine componenta obligatorie, introducem și un opțional

„Mindsetul antreprenorial” lipsește în sistemul de educație, de la elevi și profesori, până la conducerea școlilor, a afirmat, luni ministrul Educației, Daniel David,  la finala „Maratonului pentru Educație Antreprenorială” –…
Vezi articolul