Ce mai citim lunile acestea? Am făcut o selecție de cărți noi, altele decât cele prezentate în iulie 2020, aprilie 2021, iulie 2021, octombrie 2021, cărți atât pentru elevi de ciclu primar, cât și pentru gimnaziu și de liceu, de citit în weekend-uri până la vacanța de Paști. În plus, spre finalul articolului, am un pasaj dintr-o carte de căpătâi (veți vedea care), despre lupta dintre cărți și ecrane (TV), în care sunt prinși oamenii de astăzi, de zeci de ani încoace. Veți vedea încă de când s-a prognozat un astfel de fenomen.
Pentru ciclul primar:
Seria de cărți Paddington – de Michael Bond: Este vorba despre ursulețul Paddington care pleacă din Peru, America de Sud, și ajunge la Londra, în Marea Britanie, în gara “Paddington”. De acolo, au loc multe întâmplări în care și ursulețul este implicat, de la probleme în casă, inundații sau jocuri copilărești.
Cred că cel mai prețios lucru pe care i-l poți oferi unui copil este timpul tău. Și cred că al doilea cel mai prețios lucru pe care i-l poți dărui unui copil este interesul pentru cărți, spunea Michael Bond, autorul poveștilor cu Paddington.
Seria de cărți Winnie The Pooh – de A. A. Milne: Winnie de Puh este un ursuleț de pluș, dar viu, iar diversele cărți cu el sunt despre aventurile lui alături de prietenii: Tigrișor, Purceluș, Aiurel ș.a.m.d.
Seria de autor Beatrix Potter, scriitoare britanică: A scris “Peter Iepurașul” (există și un film), adaptat în mai multe versiuni care se găsesc în România și în limba engleză, cu ilustrații.
Jim Năsturel și Lukas, mecanicul de locomotivă – de Michael Ende: O călătorie cu dus și întors pe insula imaginară Morrowland la care iau parte Jim, Emma (locomotiva) și Lukas, mecanicul.
Surori – de Raina Telgemeier: Este povestea a două surori care nu se înțeleg aproape deloc, dar care vor trebui să găsească o cale de înțelegere atunci când apare și un frățior, dar și când părinții lor nu se înțeleg așa de bine. De la același autor este și “Zâmbește!”, apărută înainte de “Surori”, dar recomandată elevilor de gimnaziu – este o poveste despre o adolescentă cu provocările specifice adolescenței.
Pentru gimnaziu:
Povestea fără sfârșit – de Michael Ende: Poveștile nu au sfârșit, totul se preschimbă; de autocunoaștere depinde aflarea completă a propriilor puteri, reiese din povestea băiatului Bastian care găsește într-un anticariat o carte misterioasă. În lumea din această carte se și transportă, (se) cunoaște și se poate pierde.
Se numea Sarah – de Tatiana de Rosnay: Așa cum oamenii au poveștile lor, așa au și casele, iar câteodată aceste povești se intersectează. În carte, o ascunzătoare dintr-o casă veche, cumpărată de o nouă familie, se deschide nu doar spre inima casei, ci şi spre o altă lume, din alte timpuri.
Războiul care mi-a salvat viața – de Kimberley Brubaker Bradley: Atunci când ești sechestrat și urât de propria mamă, războiul poate să îți fie o binecuvântare. Dar atunci când viața devine neașteptat de blândă, un dar de Crăciun poate să te cufunde în teamă și deznădejde – așa alternează povestea unei adolescente a cărei lume pe dos intră în făgașul normal.
Pentru liceu:
Inocenții – de Ioana Pârvulescu: O fată (autoarea) jucăușă, la aproximativ 5 ani, care locuiește în Brașovul anilor 1960-1970 și care, ca orice copil mic, observă, e curios, ascultă de cei mari (și e fascinat de ei), se minunează de bradul rășinos din curte și se bucură de vecini. Cartea este, astfel, despre inocenți: copii într-o lume pe care o vor descoperi treptat. E o pauză de respirație pentru un elev de liceu încărcat de teme.
Fata cu portocale – de Jostein Gaarder: Despre un copil care, mai ales ajuns la vârsta adolescenței, vrea să afle toate detaliile poveștii de iubire din care s-a născut, în special atunci când povestea e învăluită în mister, farmec și tristețe.
Omul ilustrat – de Ray Bradbury: Este o colecție de 18 povestiri SF (science-fiction) care, cu toate că nu au personaje sau acțiune comune, le este tema aceeași: tehnologia seacă și psihologia omului. Spre exemplu, o povestire este despre un cuplu care trăiește pe marginea unei autostrăzi din Mexic. Autostrada se umple de oameni care fug de un război nuclear și care le povestesc bărbatului și femeii că se apropie sfârșitul lumii. După ce mulțimea trece, cei doi se întreabă ce poate fi această “lume”, apoi își continuă viețile normal.
Parfum de femeie – de Giovanni Arpino: Din poveste reiese că, de multe ori, un nevăzător vede lumea mai bine decât un om fără probleme de vedere. În “Parfum de femeie”, colonelul Frank îl călăuzește pe tânărul protagonist în drumul său spre maturitate și spre un sistem de valori pe care îl va păstra apoi pentru tot restul vieții.
O carte publicată în 1953 ne spune, încă de atunci, că oamenii își vor fixa ochii în ecrane și mai puțin în cărți
“Fahrenheit 451” este una din cărțile secolului XX care prezintă societăți distopice, adică în care lucrurile se petrec total nepotrivit, similare fiind “Ferma Animalelor” și “1984” scrise de George Orwell, “Minunata lume nouă” de Aldous Huxley și “Portocala mecanică”, de Anthony Burgess, ca exemple.
A apărut în anul 1953, deci acum circa 69 de ani și este scrisă de Ray Bradbury, considerat în critica literară unul din cei mai mari scriitori vizionari și participant la imaginația noastră colectivă, ca umanitate, pentru că ceea ce a putut să scrie și maniera în care împletește misterele condiției umane cu psihologia și cu tehnologia sunt unice.
Ray Bradbury s-a născut în anul 1920 într-o familie modestă, în Statele Unite ale Americii după Primul Război Mondial, conform biografiei sale. Deoarece părinții nu își permiteau să îl întrețină la o universitate, Ray Bradbury s-a educat la biblioteca locală după terminarea liceului, în jurul anului 1938, în timpul Marii crize economice din SUA. “Bibliotecile m-au crescut”, spune acesta, potrivit sursei citate. “Nu am putut merge la universitate, așa că am mers la bibliotecă 3 zile pe săptămână timp de 10 ani”, declara acesta despre tinerețea lui. De notat este că a fost pasionat de ficțiune și magie încă de la 12-13 ani de când și-a și propus să fie un scriitor ale cărui personaje “vor trăi mereu”, se mai arată în biografia lui.
Bradbury s-a apucat de scris “Fahrenheit 451 în anul 1950. Potrivit enciclopediei Britannica, varianta online, în anul 1950 doar 9% din casele americanilor dețineau un televizor, adică un ecran. Iată mai jos despre ce e vorba și ce spune cartea:
Pe scurt, în “Fahrenheit 451”, personajul principal este Guy Montag, un pompier care arde cărți într-un oraș american din viitor. Ca indiciu, titlul nu e complicat: la 451 de grade Fahrenheit arde, de regulă, hârtia (sau aproximativ 233 °C). În lumea lui Montag, pompierii declanșează incendii în loc să le stingă. Oamenii din această societate nu citesc cărți, nu se bucură de natură, nu petrec timp singuri, nu gândesc independent și nu au conversații cu sens. În schimb, ei conduc mașini în viteză, se uită în exces la televizor pe ecrane de dimensiuni mari și ascultă radioul pe aparate “Seashell Radio” puse pe urechi. Pe parcurs, Guy Montag conștientizează anumite lucruri.
- Ce remarcă pompierul Guy Montag este că “Nimeni nu mai ascultă. Nu pot vorbi cu pereții pentru că țipă la mine. Nu pot vorbi cu soția mea, ea ascultă pereții. Vreau doar ca cineva să audă ce am de spus. Și poate că dacă vorbesc suficient de mult, va avea sens”. Pereții despre care spune sunt, de fapt, ecrane de dimensiunea unor pereți de casă care se comportă similar cu asistenții virtuali din locuințele “smart” de acum, prevăzute cu 70 de ani în urmă și la care oamenii stau să privească ore în șir.
Într-un pasaj din carte, astfel, Guy poartă un dialog cu căpitanul Beatty, șeful pompierilor din oraș. Când Guy este bolnav, începe să se întrebe tot mai mult despre comoara reală care sunt cărțile și își dă seamă că, de fapt, poate nu e în regulă să le ardă. Căpitanul, mai în vârstă decât el, îi spune că este firesc să aibă astfel de nedumeriri, că și el a avut la rândul lui, când era tânăr, dar că “arderea cărților te eliberează spiritual”. “Pentru prima oară am înțeles că în spatele fiecărei cărți există un om. Fiecare a fost gândită de un om. Cineva a pierdut mult timp ca să le aștearnă pe hârtie”, se întreabă Guy.
Beatty îi explică, totuși, că oamenii din carte caută lucruri cât mai succinte, rezumate, fără sens de cele mai multe ori, ignorând cărțile și textele fundamentale ale omenirii: “Din clasici [autorii] se taie pentru a fi încadrați în emisiuni radiofonice de cincisprezece minute, apoi se taie din nou pentru o cronică de carte de două minute, ca, în final, să fie reduși la un ‘articol de dicționar’ de zece-douăsprezece rânduri”, îi explică Beatty acestuia.
Rămâne o temă de gândit această proiecție în zilele noastre a unor visuri din secolul trecut. Fiecăruia îi aparține alegerea: un echilibru între digital și lectură/viață/familie.
Foto: © Jacek Chabraszewski | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.
Voi ce ați mai citit? Scrieți în comentarii!
Vezi și: De Ziua Lecturii, am rugat liderii politici să ne recomande o carte. Iată ce a ieșit (Cultura la dubă)
6 din 10 școli din mediul rural nu au bibliotecă – semnal de alarmă World Vision România, de Ziua Națională a Lecturii
Ioana Nicolescu
R.P.
Redacția