Un profesor va avea de corectat, de regulă, 50 de lucrări de la simulările pentru Evaluarea Națională și Bac 2024, potrivit procedurii Ministerului Educației. Lucrările vor fi scanate și încărcate pe platforma destinată evaluării digitalizate, conform sursei citate. Vezi mai jos, în articol, ce presupune corectarea digitalizată a lucrărilor elevilor și ce se întâmplă dacă există o diferență mai mare de un punct între notele acordate de cei doi profesori evaluatori.
- Elevii de clasa a VIII-a vor susține simularea națională pentru Evaluarea Națională 2024 în zilele de 5, 6 și 7 februarie, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial. Simularea pentru Bacalureat 2024 are loc în perioada 4-7 martie, potrivit calendarului oficial.
- În decembrie 2023, Ligia Deca a anunțat că, la simulările pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat 2024, lucrările vor fi scanate în clasă și corectate pe platforma digitalizată: „În plus, lucrările sunt repartizate automat și aleatoriu către profesori evaluatori din alt județ decât județul din care provin candidații, printr-un click.”
Conform procedurii, numărul profesorilor evaluatori din centrul zonal de evaluare, pe discipline, se stabilește în funcție de numărul lucrărilor scrise care trebuie evaluate în centrul respectiv, prevăzând, de regulă, câte 50 de lucrări pentru fiecare profesor evaluator.
Fiecare lucrare este evaluată de doi profesori corectori, iar aceștia sunt selectați, cu prioritate, dintre profesorii care au urmat Programul de formare continuă în vederea constituirii Corpului de profesori evaluatori pentru examenele și concursurile naționale, după cum se arată în procedură.
Art. 12 – (1) Evaluarea lucrărilor scrise se realizează astfel: fiecare lucrare este evaluată de către doi profesori evaluatori, selectați, cu prioritate, dintre profesorii care au urmat Programul de formare continuă în vederea constituirii Corpului de profesori evaluatori pentru examenele și concursurile naționale (CPEECN).
(2) Lucrările scanate și încărcate pe platforma destinată evaluării digitalizate a lucrărilor scrise din cadrul simulării naționale vor putea fi accesate de către comisia din centrul zonal de evaluare după finalizarea încărcării, în fiecare zi de probă, a lucrărilor scrise, de către toate unitățile de învățământ/centrele de examen.”
Profesorii pot să evalueze lucrările și de acasă
În procedură se arată că profesorii pot evalua lucrările elevilor din laboratorul de informatică, din cancelarie, cabinetul disciplinei, precum și de acasă:
Art. 12 – „(3) Activitatea de evaluare se realizează, de regulă, pe stațiile de lucru aflate în laboratoarele de informatică din unitatea de învăţământ din care provine profesorul evaluator. Profesorii evaluatori pot alege să își desfășoare activitatea de pe computere aflate într-un alt spațiu (de exemplu, bibliotecă, Centrul de Documentare și Informare, cabinetul disciplinei, cancelarie, domiciliu personal).
(4) Profesorii evaluatori din unitățile de învățământ/centrele de examen sunt arondați centrului zonal de evaluare din fiecare județ/ municipiul București și vor primi conturi de acces pe platforma destinată evaluării digitalizate în vederea accesării lucrărilor scrise, a baremelor de evaluare și de notare și a borderourilor de notare.”
Distribuirea lucrărilor către profesorii corectori
Art. 12 – „(5) Distribuirea lucrărilor către profesorii evaluatori, în vederea evaluării, se face în mod aleatoriu, prin intermediul platformei destinate evaluării digitalizate, inclusiv pentru situația în care platforma semnalează existența unei diferențe între notele acordate de către cei doi profesori evaluatori, mai mari de un punct și care presupune reevaluarea lucrării.”
Cum se face evaluarea lucrărilor
Art. 13 – „(1) Evaluarea lucrărilor se realizează pe baza baremului de evaluare și notare.
(2) Profesorii evaluatori înregistrează electronic, individual, rezultatul evaluării în borderourile — tip de notare generate de platforma destinată evaluării digitalizate.
(3) Media aritmetică având două zecimale, fără rotunjire, a notelor acordate de fiecare evaluator, este calculată de aplicația informatică din platforma destinată evaluării digitalizate.”
Ce se întâmplă dacă e o diferență mai mare de un punct între notele acordate de cei doi profesori evaluatori
Art. 13 – „(4) În situația în care platforma semnalează o diferență mai mare de un punct între notele acordate de cei doi profesori evaluatori, lucrarea va fi transmisă automat și aleatoriu către alți doi profesori evaluatori. După validarea finalizării evaluării, se calculează nota finală din cele 4 (patru) note, după eliminarea celor două note extreme, ca medie aritmetică având două zecimale, fără rotunjire, a celor două note centrale.
(5) După evaluarea și notarea tuturor lucrărilor scrise la o disciplină se generează din platformă raportul nominal conținând notele finale la disciplina respectivă.”
Potrivit procedurii, rezultatele obținute la simulările naționale nu se contestă.
Procedura poate fi consultată mai jos:
Calendarul simulării Evaluării Naționale 2024 pentru absolvenții clasei a VIII-a
- 5 februarie 2024: Limba şi literatura română – probă scrisă
- 6 februarie 2024: Matematică – probă scrisă
- 7 februarie 2024: Limba şi literatura maternă – probă scrisă
- 23 februarie 2024: Comunicarea rezultatelor
- 4 martie 2024: Proba E) a) – probă scrisă – Limba şi literatura română
- 5 martie 2024: Proba E) c) – probă scrisă – proba obligatorie a profilului
- 6 martie 2024: Proba E) d) – probă scrisă – proba la alegere a profilului şi specializării
- 7 martie 2024: Proba E) b) – probă scrisă – Limba şi literatura maternă
- 15 martie 2024: Comunicarea rezultatelor
Foto: © Pressmaster | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.