Centralizarea informațiilor complete despre toate cele 7.020 de școli din România a fost cerută pentru a putea “focaliza resurse în acele zone de risc”, a explicat la B1 TV vicepremierul Raluca Turcan. Declarația vine în contextul în care președintele Klaus Iohannis a anunțat descentralizarea deciziei de organizare pentru deschiderea anului școlar 2020-2021 la nivelul fiecărei unități de învățământ.
Raluca Turcan a explicat faptul că radiografia cerută va fi folosită pentru a trimite direcționat tabletele aflate în procedură de achiziție.
“Ministerul Educației și Cercetării a solicitat până la începutul săptămânii viitoare prin inspectoratele școlare tuturor directorilor de școli să spună exact câți copii sunt la clasă, câte clase sunt într-o școală, cum ar fi posibilă aplicarea distanțării fizice, câte cadre didactice sunt, care este accesul la echipamente tehnologice, care este gradul de acoperire. După ce avem această evaluare, avem harta și evident în momentul în care încep să fie livrate cele 250.000 de tablete achiziționate de guvern ele vor merge țintit în special în zonele vulnerabile. De altfel și acest necesar a venit ca urmare a sesizării lor celor care au semnalat deficiența deținerii acestor tablete de către copii. Mai mult decât atât, împreună cu premierul vom avea o discuție cu președintele ANCOM și vom vedea care sunt posibilitățile de remediere în privința acoperirii cu rețea.
Aici mai există un detaliu pe care e bine să le ținem în aceste mici localități mai îndepărtate, sunt mai puțin copii la clasă, este posibilă aplicarea distanțării fizice, așadar școala va începe față în față și profesorii cu directorii și cu inspectorii școlari fac efort urca în special acolo școala să se desfășoare în bune condiții și de calitate față în față”, a spus Raluca Turcan.
Întrebată dacă această centralizare a datelor despre școli nu se contrazice cu descentralizarea anunțată de președinte, vicepremierul a declarat că radiografia va fi folosită pentru focalizarea resurselor.
“Moderator: Ne spuneți că până pe 12 august ministerul lucrează să primească toate datele aceasta, centralizarea acestor informații legate de săli de clasă disponibilă, de care didactice, de cum vor fi împărțiți, numai că, din ceea ce am aflat ieri, va exista descentralizat luarea deciziei privind școlile care funcționează după un scenariu sau altul, care funcționează mixt, care funcționează chiar dacă să zicem în zona respectivă e verde și locurile nu permit, tot va trebui găsită o soluție prin care o parte din elevi să stea acasă…
Raluca Turcan: Așa este, însă această procedură de analiză și dacă vreți de radiografie a sistemului de educație este absolut necesară și eu un lucru bun că se întâmplă, să știi exact câte clase și câți copii sunt….
Moderator: Ok, ce faceți cu ea? Ce face guvernul cu aceste informații câtă vreme e la latitudinea autorităților locale să ia decizia asta?
Raluca Turcan: După această evaluare vom lua setul de reguli sanitare de la Institutul Național de Sănătate Publică și vom evalua modul de aplicabilitate al acestor măsuri sanitare, și vom vedea dacă sunt locuri, unde pur și simplu nu sunt posibile a fi aplicate măsurile sanitare și vom interveni de urgență. Și noi, și autoritățile locale. Această radiografie este parte în procesul de pregătire a începutului de an școlar. Deci, avem radiografia, știm exact cum stăm din perspectiva infrastructurii școlare, avem setul de măsuri de sănătate publică, încadrând zonele de risc în țară, focalizăm resurse în acele zone de risc, după care le atragem atenția responsabililor locali să urmărească îndeaproape, cu Comitetul pentru Situații de Urgență, evoluția epidemiologică și, în funcție de această evoluție epidemiologică și setul de măsuri sanitare, să asume proiectul în care intră la începutul anului școlar, sau într-un scenariu sau altul”.
În anul şcolar 2018-2019 sistemul educaţional cuprindea un număr de 7020 unităţi şcolare independente, cu personalitate juridică, potrivit datelor Institutului Național de Statistică.
Aproximativ 55,5% din numărul total al unităţilor şcolare se aflau în mediul urban.
În întreg sistemul de învăţământ erau 234,6 mii cadre didactice, cu 0,7% mai puţin decât în anul şcolar/universitar precedent.
Raportul mediu dintre numărul cadrelor didactice (exclusiv învăţământul antepreşcolar) şi populaţia şcolară a fost de 15 copii/elevi/studenţi la un cadru didactic.
Pe niveluri educaţionale se remarcă concentrarea unui număr mai mare a personalului didactic în mediul urban, cu excepţia învăţământului primar şi gimnazial. Ponderea personalului didactic de sex feminin este majoritară în toate nivelurile de educaţie (99,7% – antepreşcolar și preşcolar, 80,5% – primar şi gimnazial, 71,7% – liceal, 67,8% – profesional, 77,6% – postliceal şi de maiştri), cu excepţia învăţământului superior unde s-a înregistrat o distribuţie aproape egală pe sexe.
Baza materială a reţelei de învăţământ a fost formată din 146,2 mii săli de clasă, cabinete şcolare, săli de seminarii şi de lucrări practice, amfiteatre şi săli de curs, 4,8 mii săli de gimnastică, 26,9 mii laboratoare, 4,8 mii ateliere, 5,6 mii terenuri de sport, 54 bazine de înot.
Foto: Raluca Turcan/Facebook.com