Ministrul Educației a anunțat pe 27 aprilie un set de măsuri luate în sistemul de învățământ în contextul epidemiei COVID-19, printre care și cea de continuare a predării online conform programei. Acolo unde profesorii nu reușesc să predea materia pe net, în perioada 11 martie-12 iunie, lecțiile urmează să fie recuperate la toamnă, a explicat ministrul Monica Anisie pentru Edupedu.ro
Am cerut aceste clarificări ministrului Educației din cauza multiplelor contradicții din ultima perioadă legate de predarea online și de conținutul activităților desfășurate pe internet.
Cronologia contradicțiilor:
Profesorii au fost îndrumați inițial, la 9-10 martie, să facă lecții online, după care să nu predea, ci doar să recapituleze (vezi scrisoarea ministrului din 30 martie), apoi prin ordin de ministru care aprobă o instrucțiune profesorii și elevii au fost obligați din 22 aprilie să facă ore online și să continue predarea materiei potrivit programei.
Peste toate aceste contradicții, anunțul de ieri, 27 aprilie, a lăsat loc de interpretare: programa care nu a fost parcursă după data de 11 martie va fi recuperată în anul școlar următor, anunță ministrul Educației.
Ce semnificații putea avea noua decizie:
- Toate lecțiile online pe care acum profesorii le fac, obligați de noile reglementări, vor fi de fapt recuperate, repetate, refăcute în anul școlar viitor, urmând ca ministerul să facă ghiduri metodologice pentru fiecare disciplină.
- Sau doar ce nu se predă în perioada 11 martie 12 iunie, în regim online, va fi recuperat în toamnă.
Ministrul Monica Anisie a explicat pentru Edupedu.ro că este vorba despre a doua semnificația, adică profesorii predau în continuare, până pe 12 iunie, iar conținuturile care nu vor fi predate în această perioadă vor fi introduse în materia din anul școlar următor. Ministrul a dat și un exemplu de cum se va face acest lucru „de exemplu, la Limba Română zilele acestea ar trebui predat Numeralul la clasa a V-a, dar Numeralul se face și în clasa a VI-a, iar atunci vor fi predate inclusiv conținuturile din clasa a V-a. Ministerul va elabora ghiduri explicative pentru fiecare disciplină în care va indica în ce mod fiecare profesor poate preda conținuturile de pe acest final de an școlar în anul școlar următor.”
Declarațiile actuale vin să completeze Ordinul ministrului nr 4135, care prevede că doar elevii care nu au putut participa la cursurile online din motive obiective vor face ore remediale și vor recupera materia la reluarea cursurilor, potrivit Art 15, alin 2 din document:
Iată măsurile anunțate pe edu.ro:
- Programa din semestrul al II-lea care nu a fost parcursă după data de 11 martie va fi abordată în anul școlar următor, după ghiduri metodologice elaborate de MEC pentru fiecare disciplină.
Iată măsurile anunțate de ministrul Educației Monica Anisie, VIDEO aici:
- După cum ați aflat, cursurile realizate în unitățile de învățământ rămân suspendate, însă continuă învățarea asistată de tehnologie, ca și până acum, până în data de 12 iunie când de altfel se vor încheia cursurile anului școlar 2019-2020
- Pentru elevii care nu au acces la tehnologie, unitățile de învățământ și inspectoratele școlare vor oferi sprijin.
- Acestea vor transmite elevilor resurse de învățare și sarcini de lucru
- MEC va elabora ghiduri metodologice pentru fiecare disciplină, astfel încât unele conținuturi care erau prevăzute pentru această perioadă să fie abordate în anul școlar următor
- Cu alte cuvinte se recuperează materia neparcursă în aceasta perioadă
Reamintim că a început Marea Predare Online, după cum Edupedu.ro scria încă de luni. Școlile au făcut sute de mii de conturi tuturor profesorilor și elevilor, orare noi și fișe de auto-pontaj pentru cadrele didactice, conform ordinului de ministru.
În altă ordine de idei ordinul respectiv a fost contestat de CNE în contencios administrativ, pe motiv că este discriminatoriu.
Sindicatele din Educație au cerut și ele modificarea ordinului din motive juridice.
Ministerul a anunțat decizia de a continua predarea online, concomitent cu recuperarea materiei predată online, fără să prezinte o situație a lecțiilor predate, a numărului de profesori și elevi angrenați în predarea online sau în activități online. Asta deși mai multe inspectorate școlare anunțau zilele trecute că gradul de activitate online în rândul elevilor este de 70-80%.
Photo by Moose Photos from Pexels
11 comments
In conditiile in care matetia si asa este foarte incarcata, de la Revolutie incoace, cum pretinde dna ministru ca se poate recupera in toamna toata materia nefacuta in aceasta perioada? Si chiar daca se va preda aceasta materie, totul va fi pe repede inainte, intr-o viteza ametitoare, fara timp de aprofundare, astfel incat elevii nu vor putea asimila nimic. Ce se va intampla in aceasta situatie cu elevii de a V-a, a VI-a si a VII-a, care au inainte un examen de evaluare la sfarsitul clasei a VIII-a? Cand vor reusi ei sa aprofundeze aceasta materie, in conditiile in care au cate 6 si chiar 7 ore zilnic, ore la care trebuie sa se pregateasca cu teme si lectii invatate, in timpul liber ramas??? Iata ce inseamna sa fii cocotat pe o functie inalta, nemeritata, si sa faci afirmatii, fara sa gandesti! Este strigator la cer!!!
Unii muncesc cat de cat,ceilalti in procent de 60-70% se fac ca muncesc.Asa era si inainte marea majoritate nu faceau ore la clasa,acum se vede clar care dintre ei se implica cat de cat.Oricum ,daca la multe discipline profesorii trimit doar linkuri si PDF si elevii trebuie sa citeasca singuri,haideti sa propunem sa se scoata disciplinele respective,ca oricum acum se vede clar importanta si interesul profesorilor pentru disciplinele respective nu exista,reale sunt doar orele in plus ale elevilor si normele cadrelor didactice,de dragul de a avea ore-exemplu -Ed .tehn.,ed.muzicala,ed.plastica,religie,ed.sociala,lb.latina 1ora\sapt.,fizica si chimie cate 2 ore \sapt.,1 ora este de ajuns.Deja, se reduc 7-8 ore pe saptamana si se poate aplica si Legea votata in 2019 pentru redus ore la clasa,dar sindicatele si profesorii atunci sustineau ce importante sunt oreke respective,acum este exact invers,chiar ei le transmit elevilor cand le scriu elevilor ce sa faca,sa se dedice celorlalte discipline.
Nimeni nu ridica problema personalului nedidactic auxiliar care la ora actuala nu este reglementata modul de plata și lucru iar directorii iau diferite hotariri abuzive împotriva angajatilor
Ce fac profesorii?Își iau câmpii.Statul plătește șomaj tehnic pentru toată lumea iar noua ni se taie din salarii.Nu s-a făcut cont profesor/elev,nu s-a făcut orar,nu s-a făcut foaie de pontaj.Ni s-au pus noua în brațe toate și trebuiau terminate de săptămână trecută.Avem cu ce,nu avem,nu interesează pe nimeni.Facem și treabă IT, facem și treaba tuturor.
Bravo, Maria! Ii intreb pe cei care blameaza nesimtitii de profesori bugetari, ei cum ar preda la 15 clase pe n platforme online in care copiii trimit mii de mesaje ca merge, ca nu merge, sute de teme? Asta pe curentul, timpul, lucrurile profesorului.Doar pt ca cineva cere fara sa dea nimic.Vreau somaj tehnic, asa cum pana si fotbalistii au primit.Vreau somaj tehnic si ce mai ramane dreptul meu din concediu.Si sa nu uite doamna ministra ca de sapt trec pana pe 12 iunie are de platit invatamant online obligatoriu.poate se razgandeste iar sau uita perioada.
Dle Tomi, bine punctat.
Horror!
Ce se întâmplă cu cei care predau cu plata cu ora? Lucrezi, închei situația la sfârșit și EDUSAL-ul nu permite să ți se plătească orele
Va salut cu drag pe toti cei care inca mai ganditi, vorbiti, ascultati si va implicati!
Doresc sa mentionez un fapt care nu-mi da pace. In calitate de parinte si dascal, intreb: cum vor fi notati copiii pe semestrul al doilea, in conditiile in care nu s-au facut orele, nu s-a realizat predarea nici la clasa, nici online? Nota este, de fapt, o evaluare a elevului , pe materia predata. Sistemul platforma , descarcare informatii de catre profesor( pe care copilul le gaseste in manuale oricum) presupune, in fapt, ca elevul isi preda lectia, sa incerce sa o invete singur, sa verifice daca e bine cum si-a predat si daca si-a insusit temeinic aceste cunostinte, dupa care sa trimita profesorului un feedback cu privire la ce nu a inteles. Acesta explica, tot pe platforma, fara sa interactioneze cu elevul ( doar prin mesaje scrise), care este solutia problemelor sau intrebarilor.
Va asigur ca toti dascalii dedicati, care au inteles de la inceput, sa nu piarda legatura cu copiii si care s-au ingrijit sa comunice cu acestia ( indiferent de platforma aleasa) au facut-o cu dragoste, fara impuneri, termene sau obligatii.
Notarea pe semestrul al doilea in astfel de conditii mi se pare cel putin nedreapta.
Avand in vedere ca acesti copii au mers la scoala si au facut , cu adevarat, ore, doar in primul semestru, absolut corect ar fi ca media pe anul scolar in curs, sa fie asociata cu media generala a primului semestru.
Nu poti sa pui note ” din burta” asa cum nu poti sa repari o nota , care este foarte subiectiva si limitata in timp si informatie, doar de dragul unor medii incheiate conform unor reguli care oricum, la acest moment nu se mai aplica.
Va scriu aici in speranta ca cineva care are mai multa putere, influenta sau mai multe posibilitati de a comunica un mesaj de asemenea natura, sa il transmita mai departe catre cei abilitati sa decida pentru noi in aceste zile.
Succes tuturor copiilor si cadrelor didactice care stiu si pot si vor!
R.N
Acum o saptamana am stabilit cu elevii sa dam teza online; ieri dupa ce am aflat ca nu se mai dau teze le-am adus la cunostinta si lor aceasta situatie. Raspunsul lor in unanimitate a fost ca vor sa dea testul:”Eu cred ca putem sa o luam ca pe o simulare, daca tot nu se mai dau teze. Macar sa stim daca ne-am descurca la bac sau nu si ce sa mai lucram.” (elev de clasa a XI-a) sau “Eu as dori sa dau test. Dacă nu se notează l-as dori pentru verificarea cunoștințelor , iar daca se notează l-as dori pentru mărire de medie. ” (elev de clasa a IX-a). Cei din clasa a-XII-a care au bacalaureat si admitere au spus : “Am discutat cu colegii si vrem sa dam teza ca o simulare pentru bac/admitere”
Buna ziua!
Aveti si nu aveti dreptate. Adica situatiile sunt diferite…
De exemplu, ce faci cu un copil olimpic national la o disciplina care, in primul semestru, din neatentie / datorita unui tratament medical care afecta capacitatea de concentrare / alte motive, a luat la teza la disciplina respectiva o nota ce a generat media 9, desi copilul este clar foarte bun, rezultatele lui sunt extraordinare, dar a avut sa spunem, ghinion o data? Cu toata activitatea lui, cu toate cunostintele lui la disciplina respectiva, in situatii normale, ar avea cu siguranta media 10. Nu se va simti el nedreptatit daca se incheie situatia cu media de pe primul semestru? Si sunt destui altii in situatii “speciale” ….
In plus, cum ii mai faci pe elevi, in general, sa urmareasca orele online (care momentan sunt obligatorii), daca stiu ca acestea se fac degeaba? Orele sunt obligatorii, dar nimeni nu pateste nimic, de fapt, daca nu le urmareste (pentru ca pana acum nu am vazut nici o precizare in acest sens). Si atunci, de ce s-ar mai chinui sa participe?
In cazul unor scoli, in cazul unor profesori, scoala online chiar se face. Nu doar cu explicatii scrise, ci si cu audio, video, table online interactive, etc.
Pot sa va spun ca, in cazul copilului meu (elev de gimnaziu), la toate disciplinele, profesorii au tinut legatura intr-un fel sau altul. Chiar si la educatie fizica si la dirigentie! Fiecare cadru didactic foloseste diferite aplicatii, dar pot sa va spun ca de luni pana vineri, timp de 5-7 ore, in casa trebuie sa fie liniste pentru ca se desfasoara lectii audio-video.
Vrand-nevrand si noi, parintii, ascultam aceste lectii si pot sa va spun ca se fac in mod serios, elevii participa cu adevarat.
Si atunci, in aceste situatii, de ce nu ar putea copiii sa primeasca note pe activitatea pe care chiar o desfasoara? Si la clasa se puneau note si pe activitate / reaspunsuri la ore (oral, sa spunem), nu numai pe lucrari scrise (care, intr-adevar, nu prea se pot da cum trebuie in online la momentul actual).
Sunt constienta ca acest caz este unul rar, in care toti profesorii chiar isi fac orele si toti elevii au posibilitatea de a participa. In multe cazuri doar o parte dintre cadrele didactice pot / vor sa o faca, iar unii copii nu pot participa; in alte cazuri, cu toata bunavointa partilor implicate, nu se poate face mare lucru din cauza accesului limitat / inexisten la tehnologie.
Consider ca in unele situatii propunerea dumneavoastra este justificata, dar nu in toate. Ar trebui gasite solutii diferite pentru cazuri diferite..
Toate cele bune,
G.P.