Ce examen vor da la final de gimnaziu copiii aflați acum în clasa a VI-a? Andronescu: Mi-e greu să susțin în evaluare ceva ce nu s-a făcut în predare

8.177 de vizualizări
Ecaterina Andronescu / Foto: Ministerul Educației
Părinții au întrebat-o pe Ecaterina Andronescu ce examene vor da la final de gimnaziu elevii aflați acum în clasa a VI-a. Este vorba despre “elevii uitați de Ministerul Educației”, pentru care legea prevede examene transdisciplinare la clasa a VIII-a, însă cărora nu le-a fost predat nimic transdisciplinar. Ministrul Educației a lăsat de înțeles că va cere Parlamentului să modifice legea educației în vigoare, astfel încât elevii acum clasa a VI-a să nu susțină peste 2 ani examene transdisciplinare.

Declarația a fost făcută vineri dimineață, în cadrul unei dezbateri organizate la Palatul Parlamentului de Federația Națională a Asociațiilor de Părinți – Învățământ Preuniversitar.

Ce a răspuns Ecaterina Andronescu, la întrebarea: ce examen vor da la final de gimnaziu elevii aflați acum în clasa a VI-a?
  • Este o prevedere de lege și până nu se va schimba legea e foarte greu de spus: vom proceda altfel.
  • Nici profesorii n-au fost formați inițial și nici prin formarea continuă pentru predarea transdisciplinară, ca urmare în acești ani elevii n-au beneficiat de predarea transdisciplinară. Și, ca urmare, mi-e greu să susțin în evaluare ceva ce nu s-a făcut în predare.
  • Cu prima ocazie, o să încercăm să discutăm acest subiect, o să rog comisia de învățământ și de la Cameră, și de la Senat, să discutăm acest subiect, pentru că trebuie să dăm un răspuns foarte clar și trebuie să fie un răspuns legislativ“.

Declarațiile Ecaterinei Andronescu, la dezbaterea organizată de Asociațiile Părinților:

Care sunt examenele transdisciplinare prevăzute de Legea educației:

Articolul 74
(5) La finalul clasei a VIII-a, în baza unei metodologii elaborate de Ministerul Educației Naționale, se realizează o evaluare națională obligatorie a tuturor absolvenților. Rezultatele evaluării se exprimă printr-un punctaj, similar testelor internaționale. Evaluarea se realizează prin următoarele probe:
a) o probă scrisă la limba și literatura română;
b) o probă scrisă la limba maternă;
c) o probă scrisă transdisciplinară la matematică și științe;
d) o probă scrisă la o limbă de circulație internațională;
e) o probă practică de utilizare a calculatorului, susținută în timpul anului;
f) o probă orală transdisciplinară de evaluare a competențelor civice și sociale, susținută în timpul anului.

Citește și:

 


1 comment
  1. Lasati, dna Andronescu, ati fost unul din asasinii educatiei, aproape la fel de rau ca si AniSIE.
    Desfiintat de scoli, maculatura – tone de maculatura infecta, ordine contradictorii, ati fost un DEZASTRU!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Lista firmelor de transport interjudețean din care elevii navetiști pot alege traseul gratuit de navetă a fost trimisă în școli de Ministerul Educației / Tot astăzi a expirat termenul la care părinții au putut depune cerere la secretariat cu operatorul ales

Lista cu operatorii de transport interjudețean aprobați de Autoritatea Română Rutieră dintre care elevii care fac naveta între județe pot alege pentru transportul școlar a fost transmisă de Ministerul Educatiei…
Vezi articolul

Piramidă la Techirghiol, cât cea de la Luvru. Ministerul Sănătății invocă pseudoștiința și vrea să creeze „efectul de piramidă” la bazinele de tratament din stațiunea balneară – proiect

Ministerul Sănătății a lansat în dezbatere publică vineri un proiect ambițios pentru extinderea Sanatoriului Balnear și de Recuperare Techirghiol, implicând construcția unei baze de tratament acoperite cu o structură piramidală,…
Vezi articolul

România are nevoie de diversitate și de educație incluzivă de calitate – reacția Agenției de Dezvoltare Comunitară „Împreună” față de propunerea cultelor religioase de a elimina definiția „diversității” și a sintagmei „orientare sexuală” din legea Învățământului Preuniversitar

Agenția de Dezvoltare Comunitară „Împreună”, condusă de sociologul Gelu Duminică, reacționează față de solicitarea a 13 culte religioase din România de a elimina definiția „diversității” și sintagma „orientare sexuală” din proiectul…
Vezi articolul

Predarea online afectează și părinții, și profesorii, și miniștri, spune Sorin Cîmpeanu, care critică faptul că statul a împărțit un milion de tablete cu internet elevilor pentru că acestea „nu sunt folosite doar în scop educațional”

Statul a împărțit un milion de tablete cu internet elevilor, lucru criticat se ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, care a subliniat că aceste dispozitive „nu sunt folosite doar în scop educațional”.…
Vezi articolul