Ce documente trebuie să conțină dosarul pentru echivalarea studiilor făcute de elevi în străinătate sau la școli pe curriculum străin, în România – proiect de ordin

Foto: © Jae Young Ju | Dreamstime.com

Metodologia de echivalare a studiilor efectuate de elevi în străinătate sau la unitățile de învățământ din România, care școlarizează în baza curriculumului altui stat, a fost pusă vineri, 6 septembrie, în dezbatere publică de Ministerul Educației.

Elevii care își pot echivala studiile din afara României sunt cetățenii români, cei din statele membre ale Uniunii Europene, Spațiului Economic European și din Confederația Elvețiană, precum și cei care se află sub protecție internațională.

„Perioadele de studii pentru care se aplică prevederile prezentului ordin sunt perioadele de studii corespunzătoare învățământului obligatoriu și învățământului postliceal nefinalizate cu diplomă”, se precizează în document.

Documentele necesare pentru echivalarea studiilor sunt, potrivit articolului 2, alineatul 1, următoarele:

Forma în care trebuie depuse documentele (original, copie, traducere autorizata și/sau legalizată) este stabilită de fiecare inspectorat școlar în parte.

Dosarul poate fi depus la Inspectoratul Școlar Județean sau la școala la care s-a înscris elevul. În funcție de fiecare inspectorat, dosarul poate fi transmis fizic sau online.

Soluționarea dosarului este gratuită și se realizează în cel mult 30 de zile calendaristice de la data depunerii acestuia la inspectorat.

În baza atestatului de echivalare emis, elevul se poate înscrie la orice unitate de învățământ din România, se poate angaja și poate participa la cursuri de formare profesională.

„Atestatul de echivalare se eliberează unității de învățământ, titularului, părinților, tutorilor
legal instituiți sau unui împuternicit legal, în format fizic sau electronic, cu semnătură digitală, pentru solicitările depuse online”, se mai precizează în metodologie.

Documentul publicat de Ministerul Educației conține și un model de atestat de echivalare a studiilor, care poate fi consultat mai jos.

Cei care au sugestii referitoare la acest proiect de ordin le pot trimite până luni, 15 septembrie, prin email, la adresa cnred@edu.gov.ro

FOTO Model atestat de echivalare a studiilor:

DOCUMENT Proiect de ordin privind aprobarea Metodologiei de echivalare a studiilor:

Foto: © Jae Young Ju | Dreamstime.com /  Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version