Ce, de ce și cum se reciclează? Cum îi învățăm pe copii să fie responsabili față de mediul înconjurător (Partea I) – material susținut de Baterel

9.042 de vizualizări
reciclare selectiva
Pentru că nu ne naștem cu spirit civic, ci învățăm în funcție de ceea ce vedem în jurul nostru, copiii, mai mult decât oricine, au nevoie de modele care să-i încurajeze să respecte și să protejeze natura. Prin exemplul lor, adulții transmit cel mai puternic semnal de „așa da” sau „așa nu” când vine vorba de grija pentru mediul înconjurător. De la curățarea locului în care stau și punerea lucrurilor la „locul lor”, până la colectare selectivă și reciclare nu e decât un pas.

Elevii, la fel ca părinții sau dascălii, au nevoie să conștientizeze că tot ce folosesc și consumă lasă o urmă (de multe ori ireversibilă) asupra mediului. În ciuda lipsei de infrastructură pentru colectarea selectivă și a lacunelor din învățământ când vine vorba de ecoeducație, există încă soluții și metode la îndemână pentru formarea unor generații cât mai responsabile.

Despre aceste soluții, importanța reciclării, dar și despre pericolul și riscurile pe care unele deșeuri le poartă, am povestit cu echipa „Baterel și Lumea Non – E”, programul de educație ecologică demarat încă din 2011 de Asociația Environ în parteneriat cu Asociația SNRB.

În afara lecțiilor deschise pe tema reciclării pe care le susține în grădinițele și școlile din România, Baterel își propune acum să aducă educația ecologică mai aproape de cititorii EduPedu.ro.

Astăzi, vă prezentăm prima parte dintr-un dicționar al deșeurilor pe care fiecare dintre noi le generează.

Ce se reciclează?

În prezent, colectarea selectivă a deșeurilor provenite de la ambalaje se realizează pe trei fluxuri – sticlă, hârtie și plastic.  Asta și pentru că la nivel global consumăm în fiecare an în jur de 2 trilioane de recipiente pentru băut din plastic, sticlă și carton, potrivit unui studiu realizat de Campaign to Protect Rural England.

Plasticul – cea mai mare amenințare a vieții marine

Pentru că e ușor și rezistent, plasticul a devenit parte din viața noastră de zi cu zi, fiind un material folosit aproape în orice industrie. În același timp, plasticul reprezintă o amenințare pentru animalele sălbatice, ingerarea lui provocând moartea a peste 100 de milioane de animale. Vestea și mai tristă este că plasticul produs de-a lungul timpului va rămâne la fel cel puțin încă 500 de ani. Potrivit The Guardian, în  2017, în  fiecare minut în lume erau cumpărate 1 milion de sticle de plastic.

Cum se reciclează?

Plasticul se reciclează în pubela de culoare galbenă.

Mai puțin știut este că pe piață există 7 tipuri de plastic, fiecare dintre acestea fiind compus din substanțe diferite care trebuie tratate singular. Codurile 1, 2, 4 şi 5 sunt considerate mai sigure decât 3, 6 și 7. Poți verifica direct pe ambalaj în ce categorie se încadrează.

Baterel recomandă reducerea consumului de plastic și reutilzarea (sacoșe de pânză, refolosirea aceleiași sticle pentru apă). Înlocuiește plasticul cu materiale mai rezistente, iar acolo unde nu poți refuza sau reutiliza, reciclează.

Hârtia  – nu „aruncăm” doar lemnul copacilor, ci și foarte multă apă

La școală, la birou sau acasă, pentru scris, citit sau împachetat, hârtia face parte din activitățile de zi cu zi. Spre deosebire de plastic sau sticlă, hârtia se degradează ușor, însă pentru producerea ei sunt consumate două resurse extrem de importante: apă și copaci.

Pentru o tonă de hârtie folosită pentru imprimat e nevoie de 24 de copaci maturi, iar pentru producerea unui singur kg de hârtie, 325 de litri de apă! Pentru reciclarea hârtiei se folosește mai puțină energie și apă decât la fabricarea hârtiei din materie primă.

Cum se reciclează?

Hârtia se poate recicla în pubelele de culoare albastră, alături de carton.

Se pot recicla ziare, reviste, hârtii și cartoane provenite din activitatea de la școală sau de acasă, cutii de carton și pungi de hârtie. De reținut este faptul că hârtia și cartonul nu se pot recicla dacă au fost contaminate cu resturi alimentare. Pentru a ocupa cât mai puțin volum, cartonul se împăturește pentru  a ajunge la o formă cât mai plană.

Deși tehnologia de reciclare poate elimina cernelurile, agrafele, capsele și chiar lipiciul cu care sunt legate cărțile, uleiul nu poate fi eliminat. Nu se reciclează hârtiile cerate sau acoperite cu folie de plastic sau șervețel. 

Hârtia poate fi reciclată de maxim 7 ori.

Sticla – deșeul pe care îl poți recicla la infinit și care nu dispare niciodată.

La fel ca plasticul și hârtia, sticla este cel mai utilizat ambalaj. Este un produs 100% natural, realizat din nisip de cuarț, calcar și soda calcinată, cu o durabilitate mare, având proprietatea de a nu afecta în niciun fel calitatea produselor.

Sticla are nevoie de 1 milion de an pentru a se descompune în bucăți mici, dar vestea bună este că se poate recicla la infinit!

Cum se reciclează?

Recipientele din sticlă se reciclează în publele verzi după ce au fost clătite, iar dopurile au fost înlăturate. Nu se reciclează geamurile, vesela, oglinzile sau becurile, acestea din urmă fiind colectate separate de alte companii.

În lecția următoare, continuăm cu informații despre alte tipuri de deșeuri care pot fi reciclate.

Până atunci nu uita că responsabilitatea colectării selective le revine celor care știu. Acum știi. Asigură-te că vor afla și alții.

Despre proiectul Baterel

Campania ,,Baterel și Lumea Non-E” este un proiect național de conștientizare, responsabilitate socială și colectare selectivă, organizat de Asociația Environ în parteneriat cu Asociația Sistemul Național de Reciclare a Bateriilor (S.N.R.B.) și care se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Ministerului Educației Naționale cu sprijinul Ministerului Mediului.

În proiect, elevii înscriși de profesorii coordonatori în program, concurează cu alte clase și școli în competiții lunare cu tematică ecologică și în competița de colectare efectivă a echipamentelor electrice vechi sau defecte și a bateriilor uzate.

Pe parcursul progamului, atât elevii, cât și dascălii au acces la materiale informative și ghiduri care detaliază principiile colectării selective și oferă sfaturi pentru creșterea eficienței energetice. Cei mici pot beneficia de lecții demonstrative, activități practice și invitații la alte evenimente cu tematică ecologică. Peste 30.000 de copii au devenit parte din povestea lui Baterel în lupta pentru reciclare în cele 7 ediții derulate.

  • Materialul face parte dintr-o campanie publicitară susținută de Baterel

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Media din gimnaziu să nu fie eliminată din calculul pentru admiterea la liceu, Limba română – probă separată la BAC, revenirea la note pentru Desen, Muzică și Sport, iar profesorii din palatele și cluburile copiilor să rămână la Ministerul Educației, printre propunerile profesorilor Merito

Media claselor V-VIII să fie în continuare luată în calcul pentru admiterea la liceu, eliminarea calificativelor de tip „admis” sau „respins” la ariile curriculare „Arte” și „Educație fizică și sport”…
Vezi articolul
Cursurile Universității Politehnica

INTERVIU Standardele pentru predarea online în universități au fost aprobate. La cursurile online studenții vor avea camerele deschise, iar tehnologia poate fi folosită în evaluări, care se fac obligatoriu față în față / La ciclul de licență, până la 50% din cursuri și 25% din activitățile practice pot fi online – Mădălin Bunoiu, ARACIS

Standardele pentru predarea prin mijloace electronice / online în universități au fost aprobate, vineri, de Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS), după cum a declarat pentru…
Vezi articolul