Ce ar putea fi învățarea online în lipsa școlii? – Ruxandra Manea, antreprenor în educație

La o lună de la închiderea școlilor și de la începerea educației online cu mai mult sau mai puțin succes, milioane de elevi, profesori și părinți se confruntă cu provocarea de a replica sistemul educațional tradițional, cu noi unelte, într-un nou context, mult mai stresant prin incertitudinea și limitele lui. Presiunea resimțită de toate părțile este una cât se poate validă dacă ne raportăm la învățare din perspectiva a ceea ce a însemnat cadrul rigid al școlii și dacă ne propunem ca obiectiv să replicăm acel cadru și rezultatele aferente.

Contextul actual (și cel mai probabil și cel viitor) este complet diferit: nu mai există școala, clasa, spațiul fizic rigid în care fiecare își avea locul, zilnic același. Au dispărut regulile, controlul asupra elevilor, controlul asupra clasei (denumit pompos și managementul clasei), notele, absențele, metodele de evaluare. Ministerul a transmis negru pe alb că școala online nu este obligatorie, planificarea curriculară nu trebuie urmată, iar în perioada carantinei sunt doar recomandări de învățare și unelte digitale ajutătoare.

Acum avem doar oamenii: profesorii, elevii și părinții deopotrivă. Oameni care nu mai pot fi controlați, evaluați, mustrați. Oameni care sunt debusolați de situația actuală și incertitudinea ei. Și poate de asta aveam nevoie ca să dam un reset și să ne întoarcem la fundament: ce este învățarea (în lipsa școlii)? Cine sunt oamenii când nu sunt obligați nici să predea, nici să învețe cu forță, nici să se supună autorității? Ce îi motivează? Și ce ar putea fi școala online?

Dacă vorbim despre școala online, cea construită în jurul oamenilor și nu în jurul clădirii, al controlului și al monitorizării excesive, atunci vorbim în primul rând despre profesori. Pentru că ei sunt motorul educației, liderii comunității de care acum avem atâta nevoie. Binele lor emoțional și profesional va fi binele elevilor și al părinților. Profesorii au nevoie pe lângă suport tehnic despre ce platforme să folosească (dacă pot să le folosească), de suport emoțional. De validarea faptului că e normal să simtă anxietate, incertitudine, chiar și o responsabilitate nefirească și o culpabilizare că nu “livrează” la nivelul de dinaintea carantinei. De o invitație la acceptarea situației actuale care nu ține de controlul lor și de o invitație de reflecție asupra opțiunilor lor în acest moment.

Profesorii au în acest moment 4 opțiuni:

1) Opțiunea de vacanță, pentru că nu au obligația de continua predarea, ci doar recomandări. Această opțiune se aplică mai ales în mediul rural, în comunitățile defavorizate care nu acces la tehnologie, însă rămâne o opțiune și pentru ceilalți, având în vedere că, în spiritul echitații, Ministerul educației nu poate impune reguli doar pentru cei avantajați, ci pentru toată lumea. 

2) Opțiunea de a face eforturi consistente pentru a replica modelul școlii offline, care vine cu multă frustrare și surmenare de toate părțile, pentru că lipsește cadrul rigid al școlii și metodele de control asupra elevilor. Cei motivați intrinsec vor ține pasul cu recomandările profesorilor și vor deveni autonomi în învățare, pe când ceilalți vor profita din plin de acest cadru pentru a ignora toate eforturile de predare. Și nu este vina lor, ci o consecință naturală a modului în care au înțeles/s-a produs pentru ei învățarea: la școală, prin control, autoritate și recompense/pedepse. În lipsa lor, și lipsa motivației intrinseci.

3) Opțiunea de a supraîncărca elevii cu teme și activități, tocmai pentru a-și justifica activitatea online. Lecții nu de dragul învățării, ci pentru a umple timpul și a-și motiva statutul de profesor. Din nou, în lipsa școlii și a metodelor de coerciție, este o futilitate, care nu aduce decât stres și presiune inutilă pentru elevii care chiar au disponibilitate pentru învățare autentică, dar sunt blocați și epuizați de teme inifinite.

4) Opțiunea de a regândi rolul lor de profesor și învățarea autentică. Cu alte cuvinte, ce faci dacă ești profesor, însă nu mai ai obligația de a preda, de a urma un curriculum, de a evalua și de a standardiza învățarea? Ce faci dacă ai libertatea de a-ți organiza rutina și învățarea, nu într-un cadru fix, rigid, în care să încapă toți deodată, ci după cum simți și crezi că o poți face astfel încât să facilitezi învățarea? Când nu ești la catedră în rolul de profesor, cine ești? Când nu te adresezi unor elevi care trebuie să vină la școală, ci unor oameni care au potențialul de a învață dacă sunt ghidați, ce le propui? Sau altfel spus, cine sunt oamenii cărora te adresezi? Ce simt ei în perioada asta? Și ei au aceeași libertate pe care o ai și tu, ce le propui? Cum construiți învățarea împreună? Ce este învățarea, dacă nu este predare-evaluare? Ce este școala online dacă nu are pereți, nu poate impune prezența obligatorie și nici monitorizarea activităților?

Plecând de la premisa că opțiunea de vacanță este forțată pentru o parte doar din profesori, și că opțiunile de a replica modelul școlii tradiționale și de a supraîncărca elevii cu teme și activități nu produc învățare, ci cresc stresul tuturor părților implicate, invit profesorii la câteva teme de reflecție care se adaugă la întrebările de mai sus și care pot fi o direcție pentru școala online:

1) Conectare

Perioada izolării, lipsa cadrului rigid al școlii și al obligativității predării și evaluării poate fi, în mod paradoxal, o oportunitate extraordinară de conectare profesor – elev, dar și profesor – părinte. Pentru că școala online este despre oameni și pentru că școala tradițională ne ocupă tot timpul și nu ne dă spațiul mental și emoțional de a ne uita la elevi că la oameni. Un simplu telefon și o discuție autentică, umană, sinceră între profesor și elev, pot crea acea legătură esențială pentru ceea ce ulterior vom putea numi un proces de învățare.

O discuție despre emoțiile fiecăruia, despre încărcătură acestei perioade. Pentru că distanțarea socială ar trebui să fie distanțarea fizică, însă apropiere emoțională, conectare între oameni, solidaritate. Cum ar fi discuția telefonică dintre doi oameni: unul cu potențial de a învăța, de a cunoaște și unul cu potențial de a iniția și ghida cunoașterea? Cu siguranță diferită față de întâlnirea zilnică între elev-profesor în cadrul prestabilit al școlii cu obiective de predare-evaluare.

Cum își petrec zilele elevii? Cum resimt ei perioada aceasta? Care este atmosfera din familie? Care sunt temerile sau deopotrivă speranțele lor?

Câți profesori liberi de orice îngrădire a școlii offline se gândesc la școală online ca la această posibilitate infinită de a-și cunoaște elevii, de a fi mai aproape de ei, de interesele lor, de emoțiile lor și de a crea o legătură pe care ulterior să o fructifice în facilizarea învățării. O metodă simplă, la îndemână majorității profesorilor, inclusiv a celor din comunitățile care nu au acces la internet/tehnologie.

Aceeași oportunitate poate fi folosită și pentru crearea sau reconstrucția relației profesor – părinte. Care sunt provocările părinților în aceasta perioada? Ce nevoi ale copiilor reușesc ei să îndeplinească? Cum se simt și în ce măsură pot fi un sprijin emoțional, financiar sau chiar educațional în aceasta perioada? Cum ar arăta discuția telefonică între 2 oameni copleșiți de incertitudinea momentului, însă preocupați să contribuie la educarea unui copil?

2) Adaptarea la Noua Rutină 

Carantina este cu siguranță provocarea regândirii întregului nostru cotidian. Și dacă este o provocare pentru adulți să navigheze printre toate sarcinile zilnice și să se adapteze la noul context al izolării, cu siguranță este o provocare și pentru copii. Și poate fi o oportunitate să discutăm despre cum se organizează, cum își structurează ziua, ce obiceiuri sănătoase sau nesănătoase au. Despre cum stabilesc obiectivele unei zile, cum se contribuie în treburile casnice, cum își organizează viața socială. Despre autonomie, despre organizarea învățării. Ce funcționează și ce nu funcționează? Ce îi ajuta în învățare? Care sunt provocările în noul context al învățării, ce îi motivează sau dimpotrivă îi motivează.

3) Elevul, co-autor al învățării

Elevii și profesorii au în sfârșit posibilitatea de a prelua frâiele învățării active și de a explora noi idei și subiecte aproape de interesele lor. Profesorii au oportunitatea de a afla ei înșiși despre ce subiecte îi pasionează pe elevii lor, ce ar fi de interes pentru ei și în jurul căror teme  și-ar putea organiza învățarea în perioada următoare. Ar putea experiementa implicarea activă a elevilor în învățare și i-ar putea ghida spre autonomia în învățare. În momentul de față, sistemul educațional românesc (și nu numai) culege ce a semănat: elevi care răspund doar controlului, care nu au autonomie în învățare, cărora le lipsește motivația intrinsecă și procesul, metodele despre CUM se petrece învățarea autentică. Profesorii înșiși trebuie să lucreze activ la rolul de facilitator, să inspire învățarea și să o ghideze mai mult decât să o controleze.  Școala online poate fi o oportunitate de a redefini atât rolul elevului ca parte activă în învățare, cât și al profesorului de facilitator al procesului. 

4) Cum redefinim învățarea?   

Cea mai mare provocare a școlii online va fi, pentru fiecare profesor și elev, să înțeleagă ce înseamnă învățarea autentică, cea mai presus de curriculum, de teste, de note. Cea mai presus de controlul școlii, de autoritate. Cea bazată pe caracteristicile și nevoile cele mai apropiate oamenilor: curiozitate, autonomie, satisfacția de a fi parte dintr-un grup, de a contribui, de a fi apreciat. Ce funcționează pentru fiecare elev? Dar pentru grup? Dar pentru grupuri mai mici? Dar pentru profesor? Ce rost au activitățile sau lecțiile propuse? Ce valoare au ele pentru individ, pentru grup? Cum ar fi ca lecțiile/temele de studiu să vină de la elevi, bazat pe interesele lor? Cum ar fi ca elevii care au interese comune să lucreze împreună sub ghidajul și feedback-ul profesorului? Cum ar fi ca profesorii să colaboreze între ei și să propună proiecte interdisciplinare? Ce s-ar schimba în atitudinea, procesul și rezultatele elevilor care au o motivație constantă în învățare? Dar în a celor care în mod normal nu sunt motivați să învețe? Ce ar însemna pentru profesori să simtă că le oferă elevilor metodele despre CUM să învețe, nu ce să învețe?

Timp de câteva luni, școala online va fi ce facem fiecare din noi și împreună din ea. Poate fi o perioadă de adaptare, de sprijin emoțional în comunitate, de ghidaj spre autonomia în învățare, de explorare a unor noi teme și metode de învățare, de împuternicire a elevilor în rolul de co-autori ai propriei învățări și de promovare a profesorilor în rolul de facilitatori ai învățării și lideri ai comunității. Sau o perioadă de experimentare a unor modele noi sau a unei schimbări de paradigmă în contextul unei libertăți depline din partea Ministerului. Sau, în lipsa oricărui control,  în lipsa cadrului rigid al școlii, și sub egida aceleiași libertăți împovărătoare de data aceasta, poate fi o replica nereușită și frustrantă a școlii tradiționale care nu va face decât să puna presiune pe profesorii motivați și pe elevii cei mai capabili și disponibili pentru învățarea autentică, autonomă.

___

Ruxandra Manea este antreprenor în educație, fondator Educarium si cofondator și board member Aspire Teachers. A absolvit Magna cum laude Facultatea de Științe Politice din cadrul Ewha Womans University, Coreea de Sud, și a lucrat ca profesor colaborator la Universitatea București.