Ce alte țări europene închid școlile: Letonia, care aplică o carantină extinsă timp de o lună, plus, parțial, Bulgaria, statul european cu cea mai slabă rată a vaccinării, unde e preferată opțiunea online la nivel de localitate

3.568 de vizualizări
Foto: © Dreamstime.com
Închiderea școlilor a fost până acum o opțiune eliminată din calcul de țările europene, în fața celui mai nou val al pandemiei Covid-19. Luată în considerație la București, sub forma câtorva săptămâni de vacanță, măsura a fost adoptată, până acum, de o singură altă țară membră UE, Letonia, printre cele mai afectate la nivel european, din punct de vedere al incidenței cazurilor de Covid-19. Acolo, școlile nu se închid înaintea altor activități și instituții, ci ca parte a unor măsuri de carantină extinsă. Bulgaria, țara cu cea mai slabă rată a vaccinării din UE și cu un impact pandemic similar cu al României, aplică o serie de restricții educaționale ce vizează trecerea în online, nu vacanță. Iar dintre celelalte două țări baltice, de asemenea confruntate cu o incidență ridicată a cazurilor de Covid-19, Estonia ia măsuri în special legate de creșterea testării în școli și a vaccinării.

Dintre țările Uniunii Europene, cele occidentale, cu o rată de vaccinare foarte ridicată, situația epidemiologică este una bună și multe dintre ele – vezi cazuri precum Franța, Portugalia, Spania, Italia sau Germania – iau chiar măsuri suplimentare de relaxare a restricțiilor în școli. Acolo unde apar cazuri, ele aplică, în general, proceduri de suspendare punctuală a activităților față în față, la nivel de clasă sau grup de elevi. 

Situația este diferită în România și Bulgaria, codașe din punct de vedere al ratei vaccinării, precum și în țările baltice. Acestea, cu o rată de vaccinare mai bună decât în România și Bulgaria, dar mai slabă decât în alte țări, raportează o incidență Covid-19 ridicată, dar rata deceselor cauzate de coronavirus este considerabil mai mică decât în România și Bulgaria.

Letonia – lockdown extins ce afectează inclusiv școlile, pentru o lună

Țara baltică a devenit primul stat din Europa care a reintrodus măsuri de carantină cu durată de o lună, în fața noului val Covid-19, măsuri anunțate luni și actualizate în ultimele zile. După cum relatează, miercuri, The Guardian, printre acestea se numără interdicții de circulație noaptea și trecerea la munca la distanță, cu excepția angajaților din domeniile esențiale, construcții și producție. O altă măsură, scrie Reuters, este închiderea școlilor pentru intervalul menționat, însoțită de închiderea centrelor comerciale, a restaurantelor și a activităților de divertisment.

Potrivit ultimelor date agregate de Centrul European pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (ECDC), Letonia a înregistrat o rată de incidență a cazurilor de Covid-19 la 14 zile de 865 la 100.000 de locuitori – a doua după Lituania la nivel UE (972 de cazuri la 100.000 de locuitori), dar înaintea României (858 cazuri la 100.000 de locuitori, potrivit datelor ECDC). Din punct de vedere al ratei deceselor, Letonia este mult în urma României, raportând 61 de decese per un milion de locuitori la 14 zile (comparativ cu 164 de decese în cazul României, conform datelor agregate de ECDC).

Tot ECDC raportează, în cazul Letoniei, una dintre cele mai slabe rate de vaccinare din UE – chiar dacă mult superioară celei din România și Bulgaria: 57% dintre adulți vaccinați cu cel puțin o doză.

Luni, premierul leton Krisjanis Karins, citat de Reuters, și-a cerut scuze față de persoanele vaccinate, spunând că măsurile sunt necesare pentru protejarea sistemului de sănătate. El a îndemnat din nou populația să se vaccineze, ca singură soluție pentru ieșirea din criză.

Bulgaria: școală online în zonele cu rată extrem de mare de infectare, hibrid în zonele cu rată ridicată

Autoritățile din Bulgaria, confruntate la rândul lor cu o criză epidemiologică, au decis o serie de măsuri suplimentare în privința școli, potrivit unui anunț citat marți de Sofia News Agency.

Astfel, în localitățile cu o rată de infectare la 14 zile de peste 750 de cazuri la 100.000 de locuitori, activitatea școlară față în față este suspendată. În cele cu o rată de 500-700 de cazuri la 100.000 de locuitori, se trece la modelul hibrid, cu 50% prezență fizică, 50% online. În rest, se păstrează regulile stabilite deja de Ministerul Educației de la Sofia, pentru școala în pandemie.

Autoritățile au luat aceste măsuri în paralel cu introducerea certificatului verde pentru toate activitățile desfășurate în spații închise, din 21 octombrie, certificatul urmând să fie folosit pentru orice fel de spații comerciale, sportive și de divertisment, cu excepția transportului în comun, farmaciilor și alimentarelor, dar și a școlilor, autoritățile indicând că nu iau în calcul, pentru moment, obligația de a prezenta astfel de certificate în cazul profesorilor. Pe de altă parte, certificatul verde este folosit pentru a permite desfășurarea activităților cu prezență fizică în universități.

Bulgaria este țara cu cea mai slabă rată a vaccinării din UE, cu doar 25% din populația adultă vaccinată cu cel puțin o doză, potrivit datelor ECDC. Incidența cazurilor de Covid-19 la 14 zile este la jumătate comparativ cu cea din România – 402 cazuri la 100.000 de locuitori, dar rata deceselor la 14 zile este mai mare decât în România: 167 de cazuri la 1 milion de locuitori (comparativ cu 164 în România, conform ultimelor date agregate de ECDC)

Estonia: presiune pentru testare și vaccinare pentru a ține școlile deschise

Situația este gravă și în celelalte țări baltice, Estonia și Lituania. Lituania nu a anunțat măsuri semnificative în privința școlilor, deși situația este gravă: la o rată a vaccinării aproape de media europeană (75% cu cel puțin o doză), acest stat raportează cea mai ridicată incidență a cazurilor la nivel UE: 972 la 100.000 de locuitori, la 14 zile. În același timp, rata deceselor este ridicată, de 120 per 1 milion de locuitori la 14 zile, dar considerabil sub nivelul României și Bulgariei.

Pe de altă parte, Estonia discută impactul situației epidemiologice asupra școlilor foarte des. Cel mai recent, ministrul Sănătății din această țară, Taniel Tiik, citat de radiodifuzorul public ERR, a anunțat că în școli trebuie introdus un regim de testare mult mai eficient, decât cel aplicat până acum, ce presupunea folosirea unor teste rapide urmate de teste PCR. Acum, guvernul a decis ca elevii care intră în contact cu o persoană pozitivă să se autoizoleze până își fac test PCR, iar rezultatul este negativ. Elevii vaccinați nu trebuie, însă, să se testeze. Premierul Kaja Kallas a declarat că este în interesul societății ca școlile să rămână deschise, dar și ca focarele din școli să fie înlăturate cât mai eficient posibil.

Reprezentanții guvernului insistă, totodată, pe continuarea procesului de vaccinare, având în vedere că doar 68% dintre estonienii adulți s-au vaccinat, sub media europeană. În Estonia, rata de incidență Covid-19 la 14 zile este de 859 de cazuri la 100.000 de locuitori, similară cu cea a României, dar incidența deceselor este mult mai mică: 40 la 1 milion de locuitori la 14 zile (comparativ cu 164 în cazul României), conform ultimelor date agregate de ECDC.

Citește și: Pragul de infectare la care se închid automat școlile, aplicat în România, este excepție, nu regulă în Europa. Soluțiile a 6 state europene pentru a ține școala deschisă

Foto: © Uatp1Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


3 comments
  1. Cine isi va asuma responsibilitatea pentru esecul si haosul din acest an scolar?
    Am avut un an jumatate ca experienta si o vara linistita in care nu am facut absolut nimic pentru a pregati o buna desfasurare a acestui an scolar.

    1. Ma beep pe esecul anului tau scolar. Fara elevi vii anul tau scolar nu are nicio valoare. Prosti acum, tot prosti si dupa o saptamana in plus de vacanta. Iti dai seama, ce mare pierdere, ce influenta devastatoare. Sa mai dea una si inainte de vacanta de Pasti, cum ar fi in aberatia aia de Scoala Altfel pe care parca au sudat-o acolo de nu o mai scoate nici naiba. In plina pandemie fix Scoala Altfel prin muzee si teatre ne trebuie…

  2. Daca avem technologie iar scoala poate continua online, de ce sa inchidem scolile?
    Campeanu trebuie dat imediat afara pentru ca a scos rata de 3 la mie, dupa rata de 3 la mie si a trimis elevii in focare de covid fara testare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cum vor arăta următoarele urme de pași pe Lună? Cizmele astronauților pentru misiunea Artemis, realizate pentru condițiile extreme de la Polul Sud lunar vor avea un design special pe talpă, care să lase o nouă amprentă iconică 

Cizmele lunare purtate de astronauții din misiunile Artemis vor trebui să îi protejeze pe purtătorii lor de terenul dificil și de temperaturile extreme, însă rolul lor memorabil va fi reprezentat…
Vezi articolul
carte Dostoievski

Confruntată cu un val de critici, o universitate din Milano s-a răzgândit și va ține cursul despre scriitorul rus Dostoievski, deși îl anulase “pentru a evita orice formă de polemică în aceste momente de mare tensiune” / Conducerea universității consideră că a fost vorba de o “neînţelegere”

Coducerea Universității Bicocca din Milano a cedat presiunilor, după ce pe reţelele sociale s-a declanşat un protest prin care studenții cereau ca un curs despre scriitorul rus Fedor Dostoievski să…
Vezi articolul

Legile educației vor fi discutate în Parlament în comisii separate, nu în comisie reunită, spune Sorin Cîmpeanu, senator liberal / Ligia Deca anunțase procedură accelerată de trecere a proiectelor prin Legislativ

Fostul ministru al Educației Sorin Cîmpeanu, senator liberal și membru al Comisiei pentru învățământ din Senat, a declarat miercuri că proiectele de Legi ale educației vor fi discutate în Parlament…
Vezi articolul