Fostul președinte al Consiliului Național al Elevilor (CNE), Robert Avram, în prezent consilier la cabinetul ministrei Educației, Ligia Deca, este fotograful de ocazie al demnitarei. Șef până în ianuarie 2023 al celei mai mari structuri reprezentative a elevilor, cu rol consultativ în deciziile pe care le ia conducerea Ministerului Educației, Avram se ocupă în prezent și de imaginea ministrei Deca, după cum se arată la evenimentele la care o însoțește.
În videoclipul transmis în direct de la evenimentul „Romania at the Smithsonian Folklife Festival”, organizat de Academia Română pe 2 iulie, se observă cum consilierul din cabinetul Ligiei Deca îi face fotografii demnitarei, atunci când își începe discursul – video, mai jos în articol.
Deca este fotografiată și la finalul panelului în care au vorbit aceasta, ministrul Energiei, Sebastian Burduja și ministrul Cercetării, Bogdan Gruia Ivan.
Potrivit imaginilor video, Robert Avram o fotografiază pe ministra Deca din mai multe unghiuri și strânge mapele de la Minister și lucrurile de pe locurile pe care au stat atunci când panelul se încheie și pleacă de la eveniment. Avram o urmează apoi pe Deca îndeaproape, se mai arată în video.
Consilierul o fotografiază pe ministră dintr-o bancă din spate și când aceasta își începe un al doilea discurs:
- Edupedu.ro a scris în octombrie 2023 despre cum fostul președinte al Consiliului Național al Elevilor (CNE), Robert Avram, a fost angajat în cabinetul ministrei Educației, Ligia Deca, potrivit informațiilor Edupedu.ro, confirmate de acesta. Angajarea în instituție a venit la scurt timp după încheierea un stagiu de practică de tip internship la Ministerul Educației, în perioada iulie-august, la Direcția Generală Învățământ Preuniversitar (DGIP), teoretic.
- Practic, însă, conform surselor Edupedu.ro, fostul șef al elevilor a fost nedespărțit de Ligia Deca, aceasta implicându-l inclusiv în chestiuni de concepere a actelor normative, lucru negat de Avram. Acesta a fost președintele CNE, structură de reprezentare a elevilor, independentă de Ministerul Educației, timp de un an, din ianuarie 2022 până în ianuarie 2023.
„Nu cred că este un mesaj adresat cuiva anume. Este pur și simplu o evoluție pe plan profesional”, răspundea Avram în octombrie anul trecut, întrebat de ce s-ar angaja un fost președinte CNE la Ministerul Educației și ce mesaj este acesta pentru elevii din țară pe care până la acel moment, în urmă cu 9 luni, i-a reprezentat în Consiliul Elevilor.
VIDEO De la minutul 07:12:
VIDEO De la minutul 51:44:
Robert Avram apare alături de ministra Ligia Deca și în fotografia postată de aceasta pe contul de Instagram, marți, 2 iulie, în ziua meciului România – Olanda EURO 2024.
În fotografie mai sunt purtătorul de cuvânt al Ministerului Educației, Larisa Gojnete, și alți membri ai cabinetului de ministru: consilierul Andrei Crăciun – fost vicepreședinte al Consiliului Tineretului din România și membru în conducerea ANOSR; consilierul Roland Olah, fost membru ANOSR; consiliera Ioana Dunca – fostă vicepreședintă a ANOSR; Ana Croitoru – fostă membră ANOSR și Petrișor Țucă, expert ARACIS, expert UEFISCDI (sursa) și fost președinte al Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești (ANOSR), for condus și de Ligia Deca în perioada studenției.
De menționat că pe pagina Ministerului Educației, secțiunea „Cabinet ministru” este goală de la începutul mandatelor Ligiei Deca până acum: