CCR a publicat, marți, motivele pentru care a decis că Legea bugetului de stat pe 2022 este constituțională, prin respingerea sesizării USR, explicând și de ce a respins, pe lângă alte aspecte sesizarea privind nealocarea banilor pentru transportul elevilor, contrar Legii Educației Naționale, potrivit Agerpres. Este pentru prima dată când CCR publică în aceeași zi motivarea unei decizii, arată sursa citată. Tot marți, Legea bugetului de stat a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis, după cum scrie G4Media.ro.
În sesizarea sa de neconstituționalitate, USR invoca între altele, drept încălcare a Constituției, faptul că nu au fost alocați bani necesari pentru transportul local şi judeţean al elevilor la şcoală, contrar Legii educaţiei naţionale nr.1/2011.
Potrivit Agerpres, în această privinţă, CCR a arătat că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare prevede: “În anul 2022, prin derogare de la prevederile art.84 alin.(11) din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, gratuitatea acordată elevilor din învăţământul preuniversitar acreditat/autorizat pentru transportul local rutier şi naval se asigură din bugetele locale”.
Conform CCR, din coroborarea celor două reglementări rezultă că doar pentru transportul local rutier şi naval finanţarea gratuităţii reglementate de lege se realizează din bugetul local, şi nu prin decontare de la bugetul de stat.
Pentru a asigura sustenabilitatea finanţării acestor cheltuieli realizate din bugetele locale, reglementarea criticată a stabilit că acestea se restituie de la bugetul de stat.
Concluzia CCR:
- “Aşadar, aceste cheltuieli sunt avansate mai întâi de bugetele locale, pentru ca, ulterior, cheltuielile efectuate din bugetele locale, cu acest scop, să fie acoperite din bugetul de stat. Astfel, bugetul de stat a preluat o parte importantă a sarcinii financiare impuse bugetelor locale. O asemenea abordare ţine de opţiunea legiuitorului, Curtea neputând cenzura aspecte de oportunitate legislativă sau bugetară. Cu privire la critica potrivit căreia reglementarea criticată nu acoperă cheltuielile realizate cu transportul rutier judeţean, se poate observa că cheltuielile cu acest tip de transport, precum şi cu cel feroviar sau cu metroul nu intră în sfera de incidenţă a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.130/2021, astfel că ele urmează să fie decontate din bugetul de stat, prin transfer, către unităţile administrativ-teritoriale, potrivit normei de drept comun cuprinse în art.84 alin.(11) din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.18 din 10 ianuarie 2011. Cu alte cuvinte, legea criticată a reglementat preluarea, în mod indirect, de către bugetul de stat a unor cheltuieli realizate din bugetele locale, tocmai pentru a asigura sustenabilitatea bugetară a dreptului elevilor din învăţământul preuniversitar la gratuitatea transportului”.
Curtea Constituţională, mai arată Agerpres, consideră că USR a pornit de la o ipoteză greşită şi anume aceea că nu s-ar fi asigurat finanţarea din bugetul de stat decât pentru transportul local rutier şi naval, însă, în realitate, acestea din urmă sunt asigurate prin bugetele locale, cu restituirea din bugetul de stat (către cele locale) a sumelor folosite.
De asemenea, CCR a mai explicat că art. 32 din Constituţie privind dreptul la învăţătură nu este incident în cauză, ţinând seama de faptul că în discuţie nu este însuşi dreptul legal la gratuitatea transportului elevilor, ci modalitatea tehnică de realizare şi susţinere a cheltuielilor pe care acest drept le implică.
- Motivația detaliată poate fi consultată aici.
Curtea a respins și alte critici aduse de USR, precum cele care se referă la defavorizarea Sectorului 1 prin alocarea banilor rezultați din impozitul pe venit estimat încasat la bugetul de stat.