Cazul “straniu” al școlii online care a entuziasmat o comunitate. Predarea creativă, accesul la tehnologie și adaptarea la un nou curriculum- lecția unei municipalități din Norvegia

Foto: Gustavo Fring -Pexels

Când școlile au trecut online, în primăvară, din cauza pandemiei Covid-19, majoritatea covârșitoare a studiilor din țările lumii au arătat provocările, dificultățile și neajunsurile de care s-au lovit elevii, profesorii și părinții. Un studiu publicat recent arată că nu peste tot a fost așa: dificilă la început, predarea online a fost foarte bine primită, în cele din urmă, de toată lumea dintr-o comunitate mică din Norvegia, chiar preferată școlii tradiționale, din unele puncte de vedere, potrivit unui studiu dat recent publicității. De ce? Pentru că instituțiile de învățământ au oferit cam tot ceea ce în alte părți s-a spus că lipsește, de la acces la tehnologie la sprijin pentru copiii defavorizați și de la creativitatea lecțiilor – care au inclus acțiuni în natură – la mai multă libertate pentru elevi.

Localitatea unde a fost efectuată cercetarea este una mică, având doar cinci școli primare, un gimnaziu și două școli generale. Aceasta a permis consultarea largă a tuturor părților implicate în procesul de educație: chestionarul a fost completat de marea majoritate a profesorilor, părinților și a celor peste 1.000 de elevi. 

“Moștenire” bună, dar insuficientă

Școlile de acolo au beneficiat de pe urma contextului existent, dar acesta nu a fost suficient, reiese din studiul citat. Pe de o parte, municipalitatea investise, deja, masiv în tehnologie, iar toate școlile foloseau deja, într-o măsură mai mică sau mai mare, instrumente digitale pentru învățare. Toți elevii aveau tabletă sau laptop și erau obișnuiți să le folosească. Profesorii aveau laptopuri și fuseseră instruiți să apeleze la resurse digitale.

În același timp, școlile începuseră deja să se adapteze pentru noul curriculum, ce avea să fie introdus în vară, curriculum concentrat pe interdisciplinaritate și care pune accent pe creativitate, participare și un rol mai activ pentru elevi în actul de educație. În plus, lucrau deja pe bază de proiect, în cadrul unui program menit să schimbe sistemul de predare concentrat pe manuale și pe supremația profesorului la clasă.

Autoarele cercetării arată că, în pofida faptului că nu au plecat de la zero în timpul școlii online, începutul a fost dificil, mai ales pentru profesorii care erau bombardați cu soluții și nevoiți să se instruiască rapid și amănunțit. În cele din urmă, experiența a fost una pozitivă pentru toată lumea, iar autoritățile școlare și municipale doresc să adapteze multe dintre soluțiile de predare folosite atunci. De ce?

Tehnologia

Faptul că aveau acces la dispozitive nu a fost nici pe departe suficient, mai ales pentru profesori. Dar, după cursurile urmate rapid și experiența căpătată, majoritatea afirmă că au devenit mai buni în folosirea instrumentelor digitale.

La aceasta a contribuit și municipalitatea, care a intervenit cu echipamente suplimentare, așa încât, în scurt timp, erau posibile nu doar orele online, ci și contactele directe profesor-elev și ședințele obișnuite ale profesorilor, pentru care mediul online e considerat mult mai potrivit și eficient.

Predarea creativă

Mai bine de două treimi dintre elevi au fost de acord că, în timpul predării la distanță, au primit mai multe teme creative decât în timpul școlii normale. Activitățile creative nu au fost doar online: printre cele mai apreciate au fost atât cele digitale de tip “escape room” (folosirea logicii și a altor instrumente pentru a atinge o țintă), cât și cele în care au fost puși să fotografieze păsări migratoare sau să facă experimente științifice. Printre progresele apreciate de copii – că au învățat să gătească sau lucruri noi despre flori și insecte.

Profesorii spun că au putut da astfel de teme mult mai ușor, pentru că, după cum este citat unul dintre ei, au avut mai mult timp pentru planificare și pentru feedback, pentru că petrecea mai puțin timp cu treburile clasei.

Acum, responsabilii școlari spun că vor apela mai mult la teme și proiecte creative și practice, la toate materiile, că vor folosi metode de predare exploratorii și vor folosi mai mult spațiile exterioare. Înaintea perioadei de izolare, doar o treime dintre profesori spuneau că apelează la mediul exterior în procesul de predare.

Feedback

Marea majoritate a elevilor de gimnaziu și liceu (care au fost întrebați) au spus că au primit feedback de la profesori, la materii cheie, într-o manieră în care i-a ajutat mai mult ca de obicei. Mulți au spus că au simțit că profesorii au mai mult timp pentru feedback. Este citat un elev potrivit căruia “profesorii apucă să vadă cât de buni sunt toți elevii, nu doar cei care ridică mâna la clasă”.

Peste jumătate dintre profesori au apreciat că au oferit mai mult feedback față de cât obișnuiau înainte.

Progresul în învățare și grija pentru elevii vulnerabili

Marea majoritate a elevilor, atât de școală primară, cât și din clasele mai mari apreciază, în studiu, că au progresat și au învățat lucruri noi în perioada școlii la distanță. Doar o treime dintre elevii mari au apreciat că învățătura a fost mai degrabă limitată și repetitivă.

Majoritatea covârșitoare (90%) a profesorilor consideră că au avut grijă în mod aparte de copiii din medii vulnerabile. Potrivit mărturiilor din chestionar, unii elevi au avut parte de întâniri video chiar de câteva ori pe zi, când un copil nu participa era contactat prompt, cei cu părinți vorbitori de alte limbi primeau mesaje audio zilnic. Potrivit unui profesor, copiii vulnerabili “nu au mai primit o astfel de atenție niciodată”. Părinții și profesorii au apreciat că elevii vuilnerabili au avut performanțe mai bune acasă, decât la școală, unde atenția le era distrasă de alte lucrurile.

Independența elevilor și rolul părinților

Aproape două treimi dintre elevii mai mari au apreciat că au avut mai multă influență asupra procesului de învățare, în școala online: au avut mai multă libertate în felul cum își organizează sarcinile.

Cei mai multi părinți, profesori și elevi au fost de acord că elevii au devenit mai independenți în timpul școlii online. Ei au descris experiența drept una care le-a întărit elevilor motivația, făcându-i să-și asume responsabilitatea pentru învățare și pentru rutina de lucru.

Implicarea părinților a crescut, de asemenea. Ei au căpătat mai multă informație despre modul cum învață copiii, posibilitatea să discute în cunoștință de cauză despre teme și să îi ajute să obțină rezultate mai bune.

Marea majoritate a profesorilor consideră că, în școala online, relația lor cu părinții s-a îmbunătățit.

Consultă studiul integral aici   

Citește și: Piața edtech din Norvegia, prin ochii unei antreprenoare românce: Cum se poate întări tehnologia pentru școală sub presiunea pandemiei și a schimbărilor de curriculum
Exit mobile version