Decizia de sancționare a învățătorului Constantin Șerban de la Școala „Mihai Codreanu” din Iași, care își înjura elevii și îi amenința după cum s-a văzut într-o înregistrare din presa locală, va fi luată de către Consiliul de Administrație al unității de învățământ din care face parte chiar cel cercetat, fiind desemnat pentru această poziție de către PNL. Jurnaliștii de la 7iasi.ro scriu că, între timp, Șerban rămâne la catedră și își amenință elevii. „A scos-o pe fata mea în fața clasei și i-a spus așa: să-i spui mamei tale să-i fie rușine și să-i mai spui că nu o să rămână așa. La fel a procedat cu un coleg care a declarant televiziunilor că a fost bătut de învățător”, a declarat mama unei eleve.
- Amintim că înregistrări în care învățătorul Constantin Șerban din Iași se aude cum țipă la copiii de-a II-a din clasa sa și îi amenință au fost făcute publice de părinții unuia dintre elevi, potrivit ziarul local 7iasi.ro. În înregistrare se pot auzi zgomote de lovitură, însoțite de amenințări precum: „te ia mama dracului… (…) Băi tu nu auzi, fir-ai al dracului, tu nu auzi! (…) Vin și te iau de niții ăia!! (…) Pe el dacă-l iau de urechi spune acasă că a avut dreptate domnu’…”. Inspectoarea școlară generală Genoveva Farcaș a declarat pentru Edupedu.ro că „vom face în regim de urgență solicitare către unitatea de învățământ pentru încetarea contractului de muncă al profesorului Șerban, pentru ca în cel mai scurt timp acesta să-și înceteze calitatea de cadru didactic la clasa respectivă”.
Inspectoratul Școlar Județean Iași a promis că îl va demite pe învățătorul Constantin Șerban, după ce au fost făcute publice înregistrări de la orele susținute la o clasă de a II-a, la Școala „Mihai Codreanu.”
Însă, la aproape două săptămâni de la declarațiile inspectorului general Genoveva Farcaș, acțiunea de demitere a învățătorului Șerban s-a blocat în proceduri birocratice ale unor comisii și consilii. Decizia privind sancționarea acestuia va trebui luată de către Consiliul de Administrație al școlii din care chiar Constantin Șerban face parte în calitate de reprezentant al PNL.
Potrivit surselor Edupedu.ro, învățătorul Constantin Șerban este un apropiat al șefului PNL Iași, Costel Alexe, inculpat într-un dosar DNA în care procurorii îl acuză că a luat mită 22 de tone de tablă de la combinatul siderurgic din Galați pe când era ministru al Mediului. De altfel, în noiembrie anul trecut învățătorul Constantin Șerban a fost acuzat că a bătut o elevă, dar a fost sancționat cu „observație scrisă”.
Întrebată dacă poate face parte din CA al școlii ca reprezentant al Consiliului Local, deși este consilier județean, inspectoarea școlară generală din Iași, Genoveva Farcaș, a declarat că „conform legislației, Inspectoratul Școlar Județean solicită Consiliului Local și Primarului să transmită pentru fiecare unitate de învățământ reprezentanții în consiliile de administrație pentru anul școlar în curs. Domnul Șerban a fost desemnat de către PNL reprezentant al Consiliului Local al Municipiului Iași în consiliul de administrație al școlii. De asemenea, există și un reprezentant al primarului”.
La solicitarea jurnaliștilor de la 7iasi.ro, inspectoratul școlar a emis un răspuns în care explică acțiunile pe care le-a demarat pentru demiterea lui Constantin Șerban și pașii care au fost parcurși în acest sens. Inspectoratul nu putut decât să recomande Școlii Gimnaziale nr. 28 „Mihai Codreanu” ca din comisia de cercetare să facă parte alte persoane decât cele care au anchetat faptele din toamna anului trecut, când același Șerban a fost anchetat pentru că a pălmuit o elevă pe care a numit-o „butoi”. Atunci, învățătorul a scăpat doar cu un „avertisment scris”.
„Inspectorii care s-au deplasat la Școala Gimnazială „Mihai Codreanu” Iași au recomandat ca în componența acestei comisii de cercetare să nu intre cadre didactice care au făcut parte din comisia de cercetare disciplinară din octombrie-noiembrie 2020. Totodată, au solicitat compartimentului Secretariat din școală verificarea unor eventuale sesizări sau reclamații care să îl vizeze pe domnul profesor Constantin Șerban.
(…) Facem mențiunea că, potrivit legislației în vigoare, Consiliul de Administrație al unității de învățământ stabilește sancțiunea aplicabilă în urma raportului comisiei de cercetare disciplinară”, se arată în răspunsul emis de către ISJ.
Foto: reporteris.ro