Cazul elevului cu CES, din București, singurul eliminat din examen la proba de Limba română, pentru că uitase să predea telefonul. Manea, președintele comisiei de Evaluare Națională: Dacă familia elevului va solicita, vom analiza posibilitatea ca elevul să poată susține sesiunea specială a acestui examen

Sursă foto: Grigore Popescu / Agerpres Foto

Comisia Națională de organizare a Evaluării Naționale 2021 va analiza posibilitatea ca elevul cu CES eliminat din examen marți, la proba de Limba și Literatura Română, pe motiv că avea un telefon la el, să poată susține sesiunea specială a acestui examen, dacă familia lui va solicita acest lucru, a declarat pentru Edupedu.ro președintele comisiei Maria Manea, secretar de stat în Ministerul Educației. În plus, atât Manea cât și secretarul de stat Radu Szekely, responsabil pentru egalitatea de șanse, au declarat că după un astfel de caz este necesară îmbunătățirea procedurii de examen pentru elevii cu cerințe educaționale speciale.

În cazul copiilor cu CES, procedura pentru egalizarea șanselor, publicată de Ministerul Educației, prevede că elevii pot avea la ei dispozitive electronice, condiția fiind ca acestea să fie solicitate de părinți sau de profesorul de sprijin. Părinții unui elev cu CES trebuie instruiți și ei, înainte de examen, să știe procedura la proba respectivă, astfel încât eventualele dispozitive necesare sau interzise să fie gestionate corect. Și asta pentru că, în cazul unor astfel de tulburări, elevii pot să nu recepționeze corect mesajele profesorilor supraveghetori din ziua probei, cele care fac apel la depunerea telefoanelor și altor obiecte personale într-o cameră separată. Autoritățile contactate de Edupedu.ro susțin că fie nu au informații dacă părinții au fost instruiți înainte de probă, fie că „procedura a fost respectată”.

Niciun psiholog, consilier școlar sau specialist al CMBRAE nu au fost solicitați de părinți sau de comisia de examen din școala respectivă să îl consilieze pe elevul cu CES care tocmai a fost notat cu nota 1 pe motiv de tentativă de fraudă. Procedura nu prevede în prezent prezența unui specialist, psiholog sau profesor specializat, în comisiile de examen din centrele în care sunt și elevi cu cerințe educaționale speciale.

„Un astfel de caz deschide perspectiva analizei pe care o putem face spre îmbunătățirea procedurii de egalizare de șanse pentru anul școlar viitor, a necesității de a identifica soluții de consiliere anterioare examenului pentru acești copii și familiile acestora”, a declarat Maria Manea pentru Edupedu.ro.

Pentru prima dată la Evaluarea Națională, cel puțin în ultimii 5 ani, a fost eliminat din examen un copil cu Cerințe Educaționale Speciale, potrivit datelor publicate de Ministerul Educației și de Inspectoratul Școlar al Municipiului București. La examenul din acest an a fost și singurul elev eliminat și notat cu nota 1 pentru tentativă de fraudă, dintre toți cei 123.563 elevi participanți, după ce a fost prins cu un telefon asupra lui în timpul probei de limba și literatura română. Elevul suferă de Tulburări din Spectrul Autist (TSA), potrivit informațiilor obținute de Edupedu.ro în acest caz.

„În cazul în care familia elevului va solicita acest lucru, Comisia Națională de organizare a Evaluării Naționale, pe care o reprezint, va analiza posibilitatea ca elevul în cauza sa poată susține sesiunea speciala a acestui examen”, a spus secretarul de stat.

Etapa specială a Evaluării Naționale are proba scrisă la Limba română pe data de 5 iulie.

Ce prevede procedura pentru elevii cu CES (TSA, TSI, ADHD etc)

Maria Manea:Procedura nr. 1526/2021 oferă un cadru unitar pentru asigurarea condițiilor de egalizare a șanselor pentru elevii cu deficiențe de vedere, deficiențe de auz și tulburări de neurodezvoltare (TSA,TSI, ADHD ș.a.), la examenele naționale (Evaluare Națională și Bacalaureat). Adaptarea condițiilor de examen se realizează pe baza solicitării scrise a părintelui/ tutorelui/ reprezentantului legal sau chiar a elevului major (în cazul examenului de Bacalaureat) și a unui document care atestă deficiența. Comisiile județene/ a Municipiului București au înaintea începerii examenului o situație centralizată a acestor cereri, astfel încât, să existe timpul necesar identificării de resurse (umane și materiale) pentru aplicarea măsurilor necesare adaptării condițiilor pentru fiecare caz în parte.

De asemenea, înaintea fiecărei probe de examen, atât profesorii asistenți (de la sălile în care există astfel de cazuri), cât și însoțitorii candidaților (acolo unde aceștia există/ s-a aprobat prezența lor în sala de examen, cu rol de sprijin pentru un candidat cu deficiențe), sunt instruiți cu privire la aplicarea prevederilor Procedurii nr. 1526/2021. În plus, există cadru normativ care permite comisiilor județene/ a Municipiului București de organizare a Evaluării Naționale, elaborarea de proceduri specifice pentru aplicarea altor măsuri pentru adaptarea condițiilor de egalizare a șanselor pentru candidații cu deficiențe, dacă acestea sunt justificate printr-un document medical și nu se regăsesc cuprinse în Procedura Ministerului Educației. Însă, toate aceste măsuri trebuie să fie solicitate de părinte”.

Ce s-a întâmplat în acest caz, concret, părintele a solicitat această procedură?

Maria Manea: În cazul de față, s-au aplicat prevederile metodologiei de organizare a Evaluării Naționale, fără a fi solicitate de către părinți/tutori/reprezentanți legali masuri de adaptare a condițiilor de examen. Atât metodologia, cât și ghidul informativ publicat de Ministerul Educației înainte de începerea examenului de Evaluarea Națională fac precizări privind interzicerea accesului în sala de examen cu obiecte personale, dacă acestea nu au fost aprobate de comisia județeană/ a Municipiului București sau de Comisia Națională, după caz. Acestea au fost prelucrate în repetate rânduri de către Comisia Națională cu președinții comisiilor județene, astfel încât instruirea președinților și a membrilor comisiei din centrul de examen, a profesorilor asistenți să fie corespunzătoare reglementarilor în vigoare.

Este de înțeles empatia stârnită în spațiul public pentru un astfel de caz, dar modul de a acționa și de a reacționa al președintelui centrului de examen a fost legal și nediscriminatoriu.

Un astfel de caz deschide perspectiva analizei pe care o putem face spre îmbunătățirea procedurii de egalizare de șanse pentru anul școlar viitor, a necesității de a identifica soluții de consiliere anterioare examenului pentru acești copii și familiile acestora. În egală măsură, în cazul în care familia elevului va solicita acest lucru, Comisia Națională de organizare a EN, pe care o reprezint, va analiza posibilitatea ca elevul în cauza sa poată susține sesiunea speciala a acestui examen.”

Cum a fost tratat cazul la școală și de către Inspectoratul Școlar al Municipiului București

Inspectoratul Școlar al Municipiului București a anunțat marți, printr-un comunicat de presă că un elev a fost eliminat la proba de Limba română și notat cu nota 1. Purtătorul de cuvânt al ISMB, Geanina Georgescu, a explicat pentru Edupedu.ro că era vorba despre un elev cu cerințe educaționale speciale, pentru care deși procedura prevede posibilitatea de a avea în sala de examen anumite echipamente, în acest caz nu fuseseră solicitate.

Geanina Georgescu: Știam că este copil cu CES. A fost făcut instructajul, iar copilul a semnat pentru acel instructaj, a luat la cunoștință.

Edupedu.ro: În instructajul făcut familiei înainte, pentru că în cazul acesta copilul are dreptul la un examen în condiții speciale, în instructaj…

Geanina Georgescu: În instructaj li s-a spus că nu au voie cu echipamente audio-video, cu niciun fel de device-uri la ei.

Edupedu.ro: În procedura specială pentru copiii cu CES este prevăzută și prezența unor dispozitive, dacă sunt solicitate de către familie. Aici a fost cazul?

Geanina Georgescu: Nu era cazul pentru dispozitive, este vorba despre dispozitive de citit, dar aici nu era cazul. Familia nu a solicitat niciun fel de dispozitiv pentru copil.

Se știe în funcție de afecțiune sau deficiența copilul lui despre ce categorie este vorba și ei știu ce au de făcut.

Edupedu.ro: Profesorii supraveghetori știau că este un copil cu CES respectivul elev?

Geanina Georgescu: Acest lucru nu l-am mai întrebat, ideea este că ei, în general, sunt separați, pentru că au timp suplimentar de lucru, acum nu știu ce s-a întâmplat la nivelul unității de învățământ respective, dacă era separat sau dacă i-a lăsat pe cei cu CES. În alte școli așa se procedează – cei cu cerințe educaționale speciale sunt lăsați în clase separate pentru că ei au nevoie de timp suplimentar de lucru și cei mulți lucrează separat. Nu știu să vă spun, doar ce am aflat și eu și v-am transmis și dumneavoastră, copilul a fost… S-au aplicat procedurile necesare în această situație, n-am mai investigat mai mult. Toată lumea a respectat prevederile legale.

Edupedu.ro: Este singurul copil eliminat în toată țara în acest an de la evaluarea națională. Și în plus este pentru prima dată cel puțin în ultimii câțiva ani când este vorba despre eliminarea unui copil cu cerințe educaționale speciale din acest examen. Ce au spus părinții?

Geanina Georgescu: Mămica regretă că i-a lăsat telefonul, nu dorește să devină subiect de presă, că a vorbit cu ea președinta Comisiei de Evaluare pe București, am înțeles. Deci nu dorește să mai fie un subiect, recunoaște că a greșit, își asumă, asta este. Copilul a predat lucrarea și în condițiile în care a predat lucrarea, i s-a pus nota 1. Dacă refuza să o predea, știți că nu era notat nici cu această notă și se va face acea medie între ceea ce va primi la matematică și nota de la română.

Edupedu.ro: Avea nevoie de profesor de sprijin, era însoțit copilul?

Geanina Georgescu: Nu cred că a fost nevoie, nu știu să vă spun, n-am mai insistat asupra acestor lucruri asupra atâta timp cât mi s-a spus că s-a făcut instructajul, că s-au respectat prevederile, Ministerul știe despre acest lucru, n-am mai insistat.

Edupedu.ro: Dacă nu s-ar fi aplicat prevederile legale ar fi fost o nedreptate față de ceilalți. Chiar și cu egalizare de șanse, dacă pentru toți a fost același regulament acesta trebuia aplicat.

Geanina Georgescu: Din punctul de vedere al asistenților va asigur eu că a beneficiat de toată înțelegerea disponibilă.

Edupedu.ro: Unde era telefonul copilului când a sunat?

Geanina Georgescu: Nu știu să vă spun dacă-l avea în buzunar sau nu, n-am mai insistat.

Edupedu.ro: Am înțeles din conferința de presă de la minister că pur și simplu i-a sunat telefonul în timpul examenului.

Geanina Georgescu: Asta pot să vă confirm și eu, dar că îl avea pe bancă… Nu cred că-l aveam pe bancă pentru că s-ar fi sesizat cineva. Probabil că îl avea în buzunar, i-a piuit o dată, asistenta l-a auzit, a întrebat dacă are cineva asupra lui un astfel de echipament și apoi i-a piuit și a doua oară. După care știm ce s-a mai întâmplat…

Elevul eliminat este un elev diagnosticat cu Tulburări din Spectrul Autist (TSA), a confirmat pentru Edupedu.ro secretarul de stat din Ministerul Educației, Radu Szekely, responsabil cu egalitatea de șanse. Acesta a spus că procedura pentru examen nu prevede că tentativa de fraudă este doar atunci când elevul folosește dispozitivul pentru a încerca să copieze, ci doar faptul că are la el un telefon în timpul examenului este suficient pentru a atrage eliminarea din examen, în acest caz comisia din școală și supraveghetorii acționând conform reglementărilor.

Szekely admite faptul că elevul cu TSA este posibil să nu fi fost atent în momentul în care s-a făcut instructajul și i s-a spus să nu aibă telefon la el. În plus, acesta explică faptul că elevul ar fi putut considera telefonul ca o legătura cu familia, un element de siguranță. „De multe ori, în patologia lor, acești elevii cu cerințe educaționale speciale au un atașament deosebit față de un obiect. Telefonul poate reprezenta o legătură specială cu părinții, cu mama și nu neapărat era acolo pentru că ar fi avut de gând să copieze sau să fraudeze, putea să-l țină ca pe un element de siguranță, însă nesolicitându-se niciun fel de excepție, o derogare de la regulă anterior examenului, nu poți să schimbi regulile în timpul jocului”, a declarat Radu Szekely.

Edupedu.ro: În ce condiții elevii pot avea la ei dispozitive electronice sau telefoane în timpul examenului?

Radu Szekely: „Singurul motiv pentru care un copil poate avea un telefon la el în timpul examenului este dacă are diabet. El nu avea excepția asta pentru că nu avea diabet, există într-adevăr o prevedere în sensul ăsta, dar e doar pentru copii care suferă de diabet și au monitorizarea glicemiei printr-o aplicație care le dozează insulina și ei au nevoie de telefoanele mobile. Pe de altă parte, părinții nu au solicitat, sau nu s-a solicitat pentru el prezența unui asistent. Există și posibilitatea asta de adaptare a condițiilor de examen, prin prezența unui asistent care să îl sprijine dacă are un grad mai avansat de autism. 

Edupedu.ro: Părinților li s-a făcut instructajul înainte de examen cu ce are voie și ce nu are voie copilul, pentru că se face instructajul și familiei nu doar elevilor, potrivit procedurii?

Radu Szekely: Corect. Deci părinții au primit informația asta, dar nu pot să confirm acum pentru că nu am verificat informația. Din câte înțeleg de la colegii mei s-au urmat toți pașii prevăzuți în procedură, inclusiv la clasă în momentul în care s-a intrat în sala de examen, li s-a atras atenția tuturor să fie siguri că nu au telefoane mobile la ei. Acum, supraveghetorii știau că au un copil cu CES în sală, însă nu știau care este condiția specifică lui și nici nu puteau să-l percheziționeze.

Edupedu.ro: Nu a fost într-o sală separată, așadar, sau într-o sală în care erau numai copii cu CES, era într-o sală cu alți elevi de clasa a VIII-a fără nicio afecțiune?

Radu Szekely: Dacă nu se solicită lucrul acesta de către părinți, nu, elevii cu CES nu sunt în săli separate. Deci procedura de egalizare a șanselor dă posibilitatea părinților să solicite condiții speciale de examinare, dacă vor și dacă certificatul de orientare școlară dat de către CJRAE/CMBRAE sprijină lucrul ăsta, adică justifică. Pentru copiii cu tulburări de spectru autist, într-adevăr, exista posibilitatea să dea examen într-o sală separată, dacă era solicitat.

Edupedu.ro: Având în vedere că este un copil cu CES, și că unui copil cu CES poți să-i spui anumite lucruri și el să nu fie foarte atent la momentul respectiv, înțeleg că instructajul acela este pentru toată clasa și se spune „nu aveți voie cu telefoanele și trebuie să le duceți într-o altă sală”, e posibil să nu fi fost atent în acel moment? Profesorii au găsit telefonul lui pe masă, încerca să copieze, era evidentă tentativă de fraudă sau cum justifică reacția de a-l elimina din examen?

Radu Szekely: Înțeleg din răspunsul dat de colegii mei că telefonul a sunat în timpul examenului și el l-a scos să răspundă.

Edupedu.ro: Și acest gest a atras după sine eliminarea copilului cu CES din examen?

Radu Szekely: Da. Din păcate procedura nu specifică existența tentativei de fraudă, ci doar existența unor mijloace de transmitere electronică este considerată tentativă de fraudă.

Edupedu.ro: Dacă ai un telefon la tine ești automat vinovat?

Radu Szekely: Da.

Edupedu.ro: A depus cineva vreo sesizare în acest caz, părinții, consilierul școlar, dirigintele copilului?

Radu Szekely: Ulterior evenimentului, din câte știu eu, nu a existat nicio contestație sau plângere sau orice fel de act.

Edupedu.ro: Din ce-am înțeles de la Inspectoratul Școlar București, copilul a semnat că a predat lucrarea, lucru care i-a atras nota 1. Nu ar fi trebuit să fie și altcineva acolo, care să-l consilieze, un adult, un psiholog, un consilier școlar?

Radu Szekely: Consilierii nu sunt prezenți în școală în perioada examenului decât la cerere, dacă s-a cerut lucrul ăsta. 

Edupedu.ro: Cazul nu a fost preluat așa dar mai departe de cineva specializat din zona psihologului școlar sau consilierului?

Radu Szekely: Din câte știu eu nu, și nici nu cred, adică răspunsul e nu. Din păcate, procedurile actuale nu permit unui consilier să meargă să intervină dacă nu i se solicită lucrul ăsta de către părinți.

Edupedu.ro: Și nu a fost solicitat nici de către comisia de examen?

Radu Szekely: Nu. Comisia Națională a analizat și situația, s-a trimis raportul, nu există nimic în procedură care să permită să trecem peste. E trist, dar s-a aplicat procedura ad litteram de data asta. Sincer îmi pare foarte rău pentru copil.

De multe ori în patologia lor acești elevii cu cerințe educaționale speciale au un atașament deosebit față de un obiect. Telefonul poate reprezenta o legătură specială cu părinții, cu mama și nu neapărat era acolo pentru că ar fi avut de gând să copieze sau să fraudeze, putea să-l țină ca pe un element de siguranță, însă nesolicitându-se niciun fel de excepție, o derogare de la regulă anterior examenului, nu poți să schimbi regulile în timpul jocului.

Edupedu.ro: Din declarațiile date pentru Edupedu.ro de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar București, mama apărut foarte surprinsă și a spus că îi pare rău că l-a lăsat cu telefonul la el. Dacă ar fi fost făcută procedura instructajului pentru părinți credeți că mama și-ar fi pus în pericol copilul?

Radu Szekely: Recunosc că nici eu nu am vorbit cu părinții sau cu mama, însă colegii mei din Comisia Națională mi-au spus că a fost respectată procedura întocmai. Vom investiga să vedem dacă au fost respectat toți pașii anteriori prezentării la examen.

Sursă foto: Grigore Popescu / Agerpres Foto

Exit mobile version