Peste 100 de elevi din patru licee mari din Oradea au protestat față de decizia inspectoratului școlar de a-l demite pe directorul Colegiului Național “Emanuil Gojdu”, luată vinerea trecută. protestul a avut loc în Piața Unirii din oraș, potrivit Agerpres. La protest a fost prezent și directorul demis, Florin Nicoară, care a acuzat presiuni pentru schimbarea formatului orelor de curs.
Prezent la protestul elevilor, preşedintele Consiliului şcolar al elevilor din Colegiul Naţional ‘Emanuil Gojdu’, Ştefan Abrudan, a spus că protestul are aprobare de la Primărie pentru desfășurare și că sunt doar 100 de elevi pentru că doar pentru atâta au primit acceptul autorității locale. “Suntem aici pentru că, după protestul recent din curtea şcolii, nu am obţinut niciun rezultat, mergem în continuare şi vom mărşălui prin centrul municipiului către sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean, solicitând scuze publice pentru jignirile aduse în presa locală, demisia domnului inspector şcolar general care nu s-a dovedit apt pentru această funcţie neluând decizii favorabile elevilor în acest an şi bineînţeles, repunerea domnului director Nicoară în funcţie, pentru care milităm în continuare”, a declarat Abrudan pentru Agerpres.
Participanţii la protest au reprezentat, prin elevi, profesori şi părinţi, patru colegii orădene, cele mai mari şi mai prestigioase: Colegiul Naţional ‘Gojdu’, Colegiul Naţional ‘Eminescu’, Colegiul Naţional Pedagogic Vulcan şi Colegiul Naţional ‘Ghibu’.
“Am fost demis pentru ca domnul Blage (inspectorul şcolar general – n.r.) să-şi impună autoritatea în învăţământul din judeţul Bihor. Destituindu-mă, m-a dat exemplu celorlalţi directori: ‘Vedeţi ce a păţit Nicoară? Dacă nu plecaţi capul, asta e, se întâmplă!’ Sunt şi părinţi aici care cer demisia şefului de inspectorat. Şi eu i-am cerut public demisia, după abuzurile pe care le-a făcut în funcţie. Acestea nu au început acum, să ştiţi, pot să dau multe exemple. Azi a trimis o inspectoare la şcoală ca să o preseze pe directoarea interimară să facă orele de 50 de minute, nu 40 cum a hotărât consiliul de administraţie al şcolii. De ce? pentru că aşa vrea domnul Blage. Dar nu inspectorul şcolar general conduce şcoala”, a declarat Florin Nicoară.
Unul dintre părinţii prezenţi în Piaţa Unirii, îmbrăcat în zeghe, dar cu dungi orizontale, a afişat medalia de aur şi diploma fiicei sale câştigată în februarie la un concurs de lingvistică.
‘Vreau să transmit un semnal de alarmă: ne pleacă materia cenuşie. Ne pleacă din ţară cei mai dotaţi şi talentaţi copii. Ne simţim jigniţi de afirmaţiile inspectorului şcolar general, care ne-a făcut copiii puşcăriaşi, deoarece au pauzele mai scurte cu cinci minute, motiv pentru care ar trebui să îşi dea demisia de onoare’, a declarat tatăl elevei din clasa a IX-a.
Florin Nicoară, directorul celei mai renumite şcoli din Oradea, Colegiul Naţional ‘Emanuil Gojdu’, a fost demis vineri, prin votul Consiliului de Administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor, din cauză că, în ciuda faptului că oraşul este în scenariul I, fiecare clasă din această şcoală are o zi în care stă acasă, cu lecţii online. În plus, în această şcoală, orele au în continuare 40 de minute, iar pauzele au fost scurtate la 5 minute, timp în care elevii oricum nu au voie să iasă din clasă. Acest program a fost aprobat vineri de Consiliul de Administraţie din colegiu şi va continua la fel până va fi modificat din nou.
Directoarea adjunctă a unităţii de învăţământ, Anca Mile, a motivat că reducerea duratei orelor şi a pauzelor are ca scop scurtarea timpului petrecut de elevi la şcoală cu masca pe faţă în permanenţă. Dar, a precizat ea, se fac ore remediale, în vacanţa prelungită din aprilie copiii au fost chemaţi la ore, deci profesorii îşi acoperă oricum materia.
Directorul demis Florin Nicoară a mai precizat că a acţionat Inspectoratul Şcolar în instanţă pentru demiterea sa.
Scandalul de la Colegiul Emanuil Gojdu din Oradea, una dintre cele mai bune școli din oraș, are doi protagoniști – directorul colegiului, profesor de matematică, Florin Nicoară, membru PNL, demis prin decizia inspectoratului școlar și inspectorul general școlar, Virgil Blage, profesor de economie, și el membru PNL.
Pe larg despre demiterea directorului aici.
Foto: Consiliul Elevilor din Colegiul Național Emanuil Gojdu Oradea