Ieșirea lui Sorin Cîmpeanu pe ușa din dos a Guvernului e un act de dreptate pentru societatea civilă. Și un avertisment că România încă are resurse să frâneze mafiotizarea statului. Niciun pas înapoi în fața tentativelor de transformare a educației într-o vacă de muls pentru rechinii imobiliari, rectori, sindicate ori afaceriști prieteni cu politicienii. Zero toleranță pentru legile moștenite de la Cîmpeanu și Iohannis. Viitorul ministru trebuie presat zilnic până renunță la cele două proiecte catastrofale pentru elevi și școala românească.
Cîmpeanu și-a datorat ascensiunea politică unor fire invizibile din stat, capacității de a trăda fără să clipească (Victor Ponta știe cel mai bine), dar și unui comportament similar cu cel al gestionarului unui depozit de vinuri din celebrul film comunist Secretul lui Bachus. Omul s-a făcut util, a împrăștiat cadouri scumpe politicienilor în vogă și s-a cățărat în funcții. Visa chiar la șefia Senatului și, de ce nu, candidatura la prezidențiale în 2024.
Tot statul român l-a ținut în brațe, în ciuda dezastrului din proiectele legilor educației, criticate aproape unanim în sistemul de învățământ. Același sistem l-a aruncat însă rapid din barcă după ce plagiatul dezvăluit de Emilia Șercan s-a transformat într-o vulnerabilitate pentru șefii săi. A fost suficient un mic protest, cu 20 de oameni, ca președintele Iohannis să înțeleagă că bulgărele se va mări, în ciuda tăcerii totale pe subiect de la televiziunile plătite de PNL.
Perspectiva unui miting spontan la deschiderea de luni a anului universitar trebuie să-i fi grăbit decizia președintelui Iohannis. Omul său de încredere, căruia i-a pus în brațe mărgica numită ”România educată”, a devenit rapid un balast. Și a fost înlăturat fără avertisment, fără remușcări.