“Proedus – instituția din subordinea Primăriei Capitalei care se ocupă cu proiecte educaționale – i-a dus pe olimpicii de clasele a VIII-a și a XII-a la Ateneul Român, în noiembrie 2018, la Gala de premiere a șefilor de promoție. Le-au dat diplome și le-au promis că le vor da premii, în valoare de câte 2.000 de lei fiecare. O parte dintre copii nu au primit premiile nici 8 luni mai târziu, deși în martie am primit SMS de la Proedus că va relua atribuirea premiilor, după aprobarea bugetului”. Povestea este rostită de părintele unuia dintre olimpicii cu care Primăria s-a etalat în noiembrie, dar care de atunci încoace abia reușește să dea de cineva din instituție care să îi spună de ce promisiunea nu este onorată de atâta vreme.
Primăria București, pentru Edupedu.ro: Când banii vor fi disponibili în contul instituției, vom proceda la anunțarea celor 90 de elevi ce nu și-au ridicat premiul cuvenit din motive neimputabile instituției noastre
Edupedu.ro i-a contactat pe reprezentanții Proedus, pentru a afla motivul pentru care parte dintre elevii aduși la Gala din noiembrie la Ateneu nu și-au primit nici până astăzi premiile promise. Conducerea instituției ne-a îndrumat să formulăm solicitare oficială către Primăria Capitalei, de unde am primit următorul răspuns: Proedus a reușit să adune în noiembrie la Ateneu 387 de elevi premianți, dar nu ar mai fi reușit să îi găsească pe toți să le dea și banii.
“90 de elevi nu s-au prezentat la sediul instituției noastre pentru a ridica premiul”, spune Primăria, care susține că i-ar fi contactat pe elevii pe care i-a adunat la Ateneu “telefonic sau în scris prin sms la numerele de telefon oferite de unitățile de învățământ”.
Răspunsul integral al Primăriei București, pentru Edupedu.ro:
“Urmare a solicitării dumneavoastră inregistrata la Directia de Presa cu numarul 414/24.06.2019 și în conformitate cu dispozițiile Legii 544 din 12.10.2001 privind liberul acces la informații de interes public, vă comunicăm următoarele:
În luna noiembrie 2018 Primăria Municipiului București prin Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive București – PROEDUS a organizat Gala Șefilor de Promoție din Școlile Gimnaziale (promoția 2014 – 2018) și a Olimpicilor Naționali din Școlile Gimnaziale și din Liceele Bucureștene, în conformitate cu Hotărârea Consiliului General al Municipiului București Nr. 337 din 2017.
Astfel, în cadrul Galei organizate la Ateneul Român, elevii cu rezultate deosebite au primit diplome de excelență, urmând ca premiile în bani să fie acordate la sediul instituției noastre din Strada Constantin Noica Nr. 159, București, conform informațiilor oferite atât în timpul evenimentului cât și prin mesaj scris, numerele de telefon fiind furnizate de către unitățile de învățământ ale elevilor. Premiile profesorilor au fost oferite prin virament bancar, iar premiile elevilor au fost oferite în numerar. Dintr-un total de 387 de elevi premianți, 90 de elevi nu s-au prezentat la sediul instituției noastre pentru a ridica premiul. Menționăm că aceștia au fost contactați telefonic sau în scris prin sms la numerele de telefon oferite de unitățile de învățământ. Perioada în care au fost acordate premiile în numerar a fost cuprinsă între lunile noiembrie – decembrie 2018. La sfârșitul lunii decembrie s-a efectuat închiderea anului fiscal și reportarea acestor sume către ordonatorul principal de credite, conform normelor legale în vigoare.
Sumele necesare premierii elevilor care nu au intrat în posesia acestora au fost solicitate de instituția noastră imediat după aprobarea bugetului, iar în momentul în care acestea vor fi disponibile în contul instituției vom proceda la anunțarea celor 90 de elevi ce nu și-au ridicat premiul cuvenit din motive neimputabile instituției noastre.
Vă asigurăm că am luat toate măsurile ce se impun, iar finalizarea acestui demers reprezintă o prioritate pentru noi.
Directia de Presa”
Ce spun părinții: Chiar de la primărie ne-au spus că au fost erori. Nici vorbă că nu s-au prezentat copiii
Contactați din nou de Edupedu.ro, părinții care ne-au sesizat în primă instanță au declarat că “nici vorba că nu s-au prezentat” copiii să își ridice premiile. Sub protecția anonimatului, părinții au afirmat că au făcut numeroase drumuri la primărie și au dat telefon la instituție, pentru a afla care este statusul acordării sumelor promise de Proedus.
“Chiar de la primărie ne-au spus că au fost erori”, a declarat pentru Edupedu.ro tatăl unuia dintre copiii pe care Primăria Capitalei susține că nu i-a mai găsit să le dea banii pentru premiu.
Aceeași Primărie l-a găsit, însă, în martie pentru a-i trimite un SMS în care l-a anunțat că “PROEDUS va relua atribuirea premiilor, în prima jumătate a anului curent, după aprobarea bugetului. Primiți acest mesaj deoarece figurați în baza de date cu premiu neridicat”.
Părintele a precizat pentru Edupedu.ro că în luna mai a contactat din nou reprezentanții Proedus, “după ce se făcuse bugetul, și ne-au zis că nu s-au repartizat banii pe societățile primăriei”.
“Și nu este vorba despre sumă, ci despre principii și despre așteptări. Nu le poți promite ceva copiilor, ca instituție, și apoi să îți încalci promisiunea. Premiile acestea sunt bani și din munca mea, impozite plătite de mine, pe care primăria îi împrăștie peste tot”, a declarat unul dintre părinți, pentru Edupedu.ro.
Foto: Proedus.ro