Cazarea în căminele din Complexul Regie și Leu, care aparțin Univerisății Politehnica București, se scumpește, potrivit unui anunț de pe site-ul instituției. Este vorba despre creșteri între 50 și 300 de lei pe lună, pentru fiecare student. Decizia vine după ce universitățile au cerut și primit bani de cazare și de la Guvern, tocmai pentru a nu majora tarifele, potrivit anunțului făcut de ministrul Educației.
Tarifele aprobate de Consiliul de Administrație al UPB pentru luna octombrie 2020 sunt următoarele:
- pentru căminele P2-P11, P14, P15, P16, P17, P18, P21-P27, Leu A – suma de 250 lei de student;
- pentru căminul P20 – 390 lei;
- pentru căminul C Leu – 300 lei;
- pentru căminele P12, P19 si D Leu – 600 lei plus costurile utilităților, ceea ce depașește media consumului căminului.
Aceste tarife vin după ce pentru anul universitar 2019-2020 prețurile chiriilor plătite de studenți în aceste cămine erau următoarele, potrivit declarației de anul trecut a purtătorului de cuvânt al UPB:
- căminele cu două locuri în cameră 290 de lei/lună
- căminele cu patru locuri în cameră 200 de lei/lună
Anunțul privind creșterea tarifelor de cazare pentru studenții de la Universitatea Politehnica București vine după ce ce ministrul Educației a anunțat că “pentru a se putea implementa și asigura măsurile de distanțare fizică în spațiile de cazare existente și în spațiile de servire a mesei, am decis creșterea subvenției pentru cămine-cantine cu 10%”
“Sumele se alocă proporțional cu numărul de unități de subvenție (studenți echivalenți unitari), în baza unei metodologii propuse de către Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Superior. Această măsură vine în completarea alocării, din fonduri europene, a sumei de 10 milioane de euro pentru universități, în vederea achiziției de dezinfectanți, echipamente sanitare de protecție, inclusiv pentru zona de cămine-cantine”, potrivit ministrului.
Decizia ministerului de a da bani în plus universităților vine după ce acestea au cerut majorarea alocației pentru cazare, prin Consiliul Național al Rectorilor, motivând solicitarea tocmai pentru a nu majora tarifele de cazare pentru studenți.
“În condițiile în care numărul de studenți ce vor fi cazați se va reduce semnificativ ca urmare a restricțiilor impuse de nevoia de distanțare fizică în contextul situației epidemiologice, se solicită creșterea subvenției pentru cămine-cantine, pentru a evita, pe de o parte majorarea tarifului de cazare pe care un student va trebui să îl achite, pe de altă parte, acumularea de deficite bugetare semnificative, ținând cont de faptul că o serie întreaga de costuri pentru întreținerea căminelor va rămâne constantă în perioada următoare”, scrie în Rezoluția adoptată după întâlnirea rectorilor de la Brașov, de săptămâna trecută.
Foto: Complexul Regie/Google Maps