Cați bani plătește automat lunar un profesor la sindicat, dacă este membru

vârsta de pensionare, cancelarie profesori

Foto: INQUAM Photos - Octav Ganea

Răspunsul simplu la această întrebare este: între 0,5% și 1% din salariul brut al unui cadru didactic merge lună de lună la sindicatul la care a aderat. Răspunsul complex conține explicarea mecanismului prin care acești bani ajung de la angajat la sindicat, cu larga participare a statului, pe cheltuiala statului, cu logistica statului.

Sindicatele din Educație percep membrilor lor cotizații lunare între 0,5% și 1%, potrivit legii nr 62/2011. Sindicate din Educație nu înseamnă marile federații, ci sindicatele din fiecare școală sau din fiecare oraș, județ sau regiune; este nevoie, potrivit legii, de doar 16 angajați dintr-o unitate pentru a forma un sindicat. Acelea sunt organizațiile sindicale care încasează banii de la profesori. Federațiile sindicale, cele mai cunoscute fiind FSLI, FSE „Spiru Haret” și Alma Mater, sunt formate la rândul lor din sindicate, deci din organizații, nu din angajați. Sunt uniuni de sindicate și funcționează din cotizațiile organizațiilor membre.

Salariile din Învățământ sunt calculate cu un program software numit EduSal, program care conține opțiunea de calcul pentru cotizația la sindicat. Secretarii sau contabilii din școli bifează lună de lună, pentru fiecare angajat, atât dacă e sau nu membru de sindicat, cât și procentul din salariul brut perceput de sindicatul respectiv.

Prin plata salariului către angajat sunt virate și sumele către sindicat. Plata salariilor este, de regulă, obiectul unui contract între bancă și școală sau inspectorat, așa că viramentul din contul școlii/al inspectoratului, al sumelor pentru sindicate, în alte conturi decât cele de salarii, este taxat de bancă printr-un comision de operațiune. Deci, automat, viramentul bancar spre conturile sindicatelor înseamnă un cost.

Operațiunile pe care le face salariatul școlii, de la compartimentul financiar sau de la secretariat, pentru a introduce la fiecare cadru didactic aceste opțiuni pentru cotizații înseamnă și ele un cost de bani și de timp.

Practic, sindicatul beneficiază în fiecare lună, an de an, de zeci de ani (cu pauză de 6 luni în 2011-2012) de aparatul de colectare al statului și nu are nicio cheltuială cu strângerea cotizațiilor, nu depune niciun efort cu calcularea sumelor, cu tăiat chitanțe sau dat dovezi de plată ori cu interacțiunea cu plătitorii de cotizații. În conturile sindicatului din Educație intră automat banii, lunar, pe data de 12, atunci când le intră și profesorilor.

Exemplu de calcul pentru o cotizație lunară

Un profesor cu o vechime de 10 ani și grad didactic I încasează, potrivit legii salarizării, un venit brut de 4.551 de lei, având un salariu de bază de 3.868 de lei, plus două sporuri, cel de suprasolicitare neuropsihică și indemnizația de hrană.

Cotizația lunară către sindicat, de 1% în exemplul acesta, înseamnă 46 de lei lunar.

Presupunând că venitul e neschimbat timp de 12 luni, într-un an sindicatul a încasat de la acest profesor 552 de lei. Iar conform explicației de mai sus, sindicatul a încasat acești bani fără niciun efort logistic, operațional sau bancar – pur și simplu banii au ajuns în cont.

Salariul net, în mână, al profesorului a fost 2.621 lei în luna respectivă.

Exemplu de calul se bazează pe calculatorul oferit de portalul specializat salarii.invatamantpreuniversitar.ro.

Captură foto: salarii.invatamantpreuniversitar.ro

În Educație sunt circa 340.000 de angajați, dintre care aproximativ 280.000 sunt cadre didactice.

Bugetul total pentru cheltuieli de personal în acest an la Ministerul Educației este de 20 miliarde lei.

Potrivit legii, contribuția la sindicat este deductibilă.

Citește și:
Cîțu: Guvernul va elimina cotizarea automată la sindicat și în Educație / Să facă efortul lunar să plătească cine vrea să fie membru al unei organizații
Miza sindicatelor în afacerea cotizațiilor virate lunar, în mod automat de școli, direct din buzunarul profesorilor: 20 de milioane de euro anual
Exit mobile version