Câteva universități românești apar în clasamentele Times Higher Education după domenii de studiu 2022 – Inginerie și Informatică, toate în jumătatea inferioară / Babeș-Bolyai e prima din țară, la ambele categorii

5.042 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Patru universități românești figurează în clasamentul Times Higher Education 2022 după domenii de studiu – Informatică – și șapte apar în același clasament pentru domeniul Inginerie. Cele două clasamente, publicate acum în continuarea celor anunțate în septembrie, includ în jumătatea inferioară instituțiile românești de învățământ superior. Dintre acestea, cel mai bine se situează, la ambele domenii, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

Astfel, cele patru universități românești luate în considere la capitolul informatică se situează în segmentele 601-800 și 801+, în condițiile în care, în total, au fost incluse 891 de universități din toată lumea.

Iar la topul aferent domeniului Inginerie, una figurează pe locurile 501-600, două în intervalul 801-1000, iar patru, în segmentul 1001+, din totalul de 1188 de universități din întreaga lume.

Universități românești în clasamentul Times Higher Education 2022 – Informatică:
  • Universitatea Babeș-Bolyai (601-800)
  • Universitatea Politehnică din Timișoara (601-800)
  • Universitatea din București (801+)
  • Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (801+)

La nivel global, acest clasament este condus de Universitatea din Oxford, Universitatea Stanford și Massachusetts Institute of Technology.

Universități românești în clasamentul Times Higher Education 2022 – Inginerie:
  • Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (501-600)
  • Universitatea Politehnică din Timișoara (801-1000)
  • Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (801-1000)
  • Universitatea Dunărea de Jos din Galați (1001+)
  • Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iași (1001+)
  • Universitatea Politehnică din București (1001+)
  • Universitatea Transilvania din Brașov (1001+)

La nivel global, acest domeniu este dominat de Universitățile Harvard, Stanford si California-Berkeley.

Citește și:
Clasamentele Times Higher Education după domenii de studiu: Câteva universități românești au apariții în jumătatea inferioară a primelor patru categorii anunțate / Babeș-Bolyai – cele mai bune rezultate
Noul clasament al universităților Times Higher 2021 pe domenii de studiu: universitățile românești, departe de elita lumii. Babeș-Bolyai are cea mai puternică prezență și e singura din România la Educație și Psihologie. Nicio universitate românească la Drept

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

BREAKING Sorin Cîmpeanu: Odată cu încetarea stării de alertă, se anulează atât toate restricțiile, cât și toate facilitățile din școli și universități. Dispare obligativitatea măștii pentru elevi, iar universitățile nu mai pot organiza cursuri online / Masca în școli se păstrează cu titlu de recomandare

Încetarea stării de alertă înseamnă, în educație, “revenirea totală la starea de dinainte de Legea 55” și “întoarcerea strictă la prevederile Legii educației nr 1/2011”, adică “se anulează atât toate…
Vezi articolul

Harvard, MIT și Oxford – universitățile cu cea mai puternică reputație din lume – clasament Times Higher Education / Nicio instituție românească printre cele 300 incluse în rankingul internațional

Harvard University, Massachusetts Institute of Technology și University of Oxford sunt primele trei universități din lume în clasamentul pe 2025 al universităților în funcție de prestigiul lor, clasament publicat marți…
Vezi articolul

Liga Studenților Iași critică Ministerul Educaţiei şi Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România pentru că ar fi lăsat studenţii fără bani pentru reducerile la transportul local în comun la începutul acestui an universitar / În același timp îndeamnă studenții să păstreze abonamentele și biletele achiziționate la preț întreg, pentru decontare ulterioară

Critici vehemente la adresa noului sistem de alocare a reducerilor pentru studenți la transportul local, din partea LS Iași. Într-un comunicat de presă reprezentanții Ligii Studenților acuză Ministerul Educației, pe…
Vezi articolul

Aproape 1.000 de locuri în plus la master, în universitățile românești, după actualizarea programelor de profil – Hotărâre de guvern / Număr mare de programe încadrate la master profesional

Numărul locurilor la master în universitățile românești crește cu 970, după evaluările făcute în ultimele luni de agenția responsabilă cu asigurarea calității în învățământul superior, potrivit actualizării situației domeniilor și…
Vezi articolul

Universitatea de Vest din Timișoara anunță, în contextul alegerilor prezidențiale, că rămâne fidelă valorilor europene fundamentale în baza cărora își desfășoară activitatea

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) anunță, în contextul turului al doilea al alegerilor prezidențiale de pe 8 decembrie, că „rămâne fidelă valorilor europene fundamentale în baza cărora își desfășoară…
Vezi articolul
finanțarea cercetării în universități

Ministerul Educației solicită Guvernului 30 de milioane de lei pentru a acoperi cheltuieli din proiecte PNRR pe digitalizarea universităților și construcția de cămine și dotarea atelierelor de practică din școlile profesionale – proiect

Ministerul Educației solicită Guvernului 30 de milioane de lei din fondul de rezervă pentru a acoperi cheltuieli cu proiecte finanțate prin PNRR pe digitalizare și infrastructură universitară și dotarea laboratoarelor…
Vezi articolul