Browsing Category
Știri
Protest la Ministerul Educației pentru susținerea copiilor supradotați și neurodiverși / Daniela Cristache, părinte: Există educație specială pentru copiii cu cerințe educaționale speciale și prevederi pentru copiii cu abilități înalte, dar copiii care le au pe amândouă nu se regăsesc nicăieri
Competiție pentru studenți: “România fără dosar” – hackaton pentru realizarea unor soluții de digitalizare pentru reducerea birocrației
Banii pentru școli în 2024. Ministerul Educației le cere directorilor și inspectorilor să trimită numărul de elevi și copii până miercuri, 18 octombrie, pentru fundamentarea bugetului – document
Profesorul condamnat cu suspendare pentru trafic de influență merge în continuare la ore, la școala din Mangalia. Unitatea de învățământ așteaptă un punct de vedere juridic de la Inspectorat
Sindicatele din Învățământ discută luni cu premierul Ciolacu. Salarizarea profesorilor va fi subiectul întâlnirii – surse / Ligia Deca, în urmă cu 2 săptămâni: Dacă există dificultăți, trebuie demarate discuțiile pentru a vedea care ar fi un nou interval de timp
Testarea unui elev în caz de suspiciune de consum de droguri, analize periodice decontate de stat și ore antidrog în școli – propunerile dintr-un chestionar al Prefecturii Capitalei ce va fi validat cu Inspectoratul școlar marți și pe care-l vor primi părinții elevilor din București / Vizați ar fi cei din clasele VII-XII, propune prefectul
Mostrele de pe asteroidul Bennu, aduse de Agenția Spațială Americană pe Terra, conțin apă și carbon. NASA: Este genul de materie pe care ne doream să îl găsim
Jumătate de milion de stele nou descoperite și mii de asteroizi localizați în Calea Lactee, printre cele mai recente date transmise de sonda spațială Gaia
Doi directori de liceu din Constanța, despre formarea profesorilor să recunoască elevii care consumă droguri: Dacă polițistul nu poate să depisteze un consumator și are nevoie de un test pentru a face acest lucru, mă gândesc cum ar trebui să își dea seama profesorul doar uitându-se la el? / Nu am avut până acum cazuri care să dea o simptomatologie atât de evidentă
Cum îi învățăm răbdarea pe copii și ce trebuie să facă părinții – Mircea Miclea
INTERVIU Istoricul Metin Omer, despre situația din Israel: Față de Yom Kippur 1973, Hamas nu a făcut nicio deosebire între civili și militari / Există o tradiție ca societatea palestiniană să susțină organizațiile care au reușite împotriva Israelului / Gaza nu poate fi controlată de Israel pe termen lung din cauza demografiei
Mita în spitale este şi o problemă de educaţie, spune ministrul Sănătății. Rafila vrea să îi trimită pe medici și asistenți la cursuri pe această temă / „Trebuie să dezobişnuim lumea să facă acest lucru considerat în România tradiţional”
Sindicatele din Educație se întâlnesc luni cu premierul Ciolacu
Inspectoratul Şcolar Dolj anulează concursul de profesor consilier la CJRAE, după ce mai multe persoane fără studii de specialitate au fost deja angajate: A fost o scăpare, probabil a comisiei de selecţie a dosarelor
Corectare digitalizată la Titularizare, Definitivat, Evaluare Națională, Bacalaureat și simulări, în anul școlar 2023-2024, își propune ministrul Educației, Ligia Deca
Atac cu cuțitul la un liceu din Arras, Franța: Un profesor a fost ucis, mai multe persoane sunt rănite / Atacatorul a strigat „Allah Akbar”
OFICIAL Cuantumurile burselor pentru studenți în anul universitar 2023 – 2024: 900 de lei pentru bursa socială, 3.200 de lei pentru bursa de doctorat, indiferent de anul de studii
Amenințarea cu eșecul îi motivează doar pe unii elevi să învețe mai intens și nu ar trebui folosită cu toată clasa – experți britanici
Concluziile ISJ Sibiu, după controlul de la Liceul de Industrie Alimentară, unde s-ar fi cerut bani de la profesori pentru analizele medicale ale elevilor care fac practică: Cadrele didactice au făcut donațiile benevol
Copiii din întreaga Europă ar trebui să primească o masă sănătoasă la școală în fiecare zi – coaliție de experți europeni în nutriție
Guvernul a aprobat Legea de ratificare a Acordului de recunoaștere a studiilor între România și Ucraina
Consiliul Național al Elevilor acuză operatorii de transport și consiliile județene de abuz de putere, spune că procesul de acordare a transportului gratuit pentru elevi este blocat / CNE cere sancțiuni și plata retroactivă a abonamentelor pe septembrie și octombrie
Ligia Deca cere directorilor Centrelor Județene de Resurse și Asistență Educațională să caute „ce putem face mai bine pe termen scurt și lung” în privința incluziunii / Înaintea discuțiilor, un raport european arăta lipsurile majore ale României în acest domeniu
Primele măsuri decise în CSAT privind traficul și consumul de droguri: implementarea planului pentru siguranța școlară, eliminarea lacunelor legislative, extinderea accesului la tratament și recuperare / Grup de lucru pentru elaborarea unui plan de acțiune
Campanie la Universitate Tehnică “Gheorghe Asachi” din Iași pentru ca rectorii să aibă cel mult două mandate, indiferent de perioada când s-au derulat
Fostul președinte al Consiliului Național al Elevilor, angajat la cabinetul ministrei Educației, Ligia Deca, după un internship în care a fost aproape nedespărțit de demnitar. Robert Avram: Este pur și simplu o evoluție pe plan profesional
Elevii de clasa XII-a cu bursă de ajutor social se pot pregăti gratuit pentru Bacalaureat 2024 la UBB Cluj / Înscrierile se fac până pe 15 octombrie
UPDATE Profesorul șpăgar din Constanța, fost inspector școlar, condamnat la un an și jumătate de închisoare cu suspendare pentru trafic de influență / Inculpatul – obligat să frecventeze un curs de pregătire școlară și să presteze muncă în folosul comunității la Primăria Mangalia sau la Sanatoriul Techirghiol
Problema consumului de droguri de către tineri și elevi, considerată un risc major la adresa siguranţei individuale şi naţionale, va fi discutată joi în ședința CSAT
Toți elevii înscriși în programul Școală după școală au fost primiți în program la Școala Gimnazială nr. 51, unde săptămâna trecută peste 100 de părinți au stat la coadă noaptea pentru a prinde un loc / S-au înscris cu 24 de copii în plus față de numărul maxim admis
UPDATE Tichete educaționale de 500 de lei în 2023. Părinții pot depune cererile până pe 26 octombrie, prevede proiectul de ordonanță de urgență adoptat de Guvern / Școala a început de o lună pentru 410.000 de copii beneficiari fără sprijinul pentru rechizite
Burse de studiu pentru elevii români din Ucraina și sprijin financiar pentru profesorii care predau limba română, de 2.000 de lei / Termenul pentru transmiterea documentelor de către asociațiile prin intermediul cărora se vor acorda bursele este 13 octombrie 2023
Material susținut de BCR