Ministerul Educației nu deține date referitoare la sumele cheltuite efectiv pentru implementarea acestor strategii, potrivit raportului „Diagnoza învățământului preuniversitar”, făcut de specialiști din Ministerul Finanțelor, Banca Mondială și Ministerul Educației.…
Autoritățile statului blochează de mai bine de o lună tichetele educaționale pentru cei mai vulnerabili copii. Voucherele educaționale prevăzute de OUG 83/2023 ar fi trebuit să ajungă la peste 400…
Trei persoane care au deţinut sau deţin funcţii de conducere în cadrul Academiei de Poliţie ‘Alexandru Ioan Cuza’ şi alte patru cu funcţii de execuţie sunt cercetate disciplinar pentru “neglijenţă…
Ultima săptămână de școală înainte de vacanța de iarnă se termină vineri, 22 decembrie. Vineri, după programul de cursuri, elevii și copiii de grădiniță sunt în vacanță timp de două…
Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, anunță că imobilul în care funcționează Colegiul Național „Grigore Moisil” este cu risc seismic, fiind necesară o reconstrucție din temelii. Ciucu arată că a fost…
Poşta din Suedia primeşte în fiecare an mii de scrisori adresate lui Moş Crăciun şi, de peste un secol, le arhivează pe cele mai inedite, informează Agerpres, care citează AFP.…
Proiectul ordinului privind aprobarea criteriilor pentru includerea școlilor în Programul național Masă Sănătoasă (PNMS) a fost pus în dezbatere publică de Ministerul Educației. Guvernul va finanța maxim 1000 de unități…
O nouă serie de cursuri gratuite de latină și greacă veche, pentru începători și avansați, dedicate elevilor și studenților, începe din 13 ianuarie 2024 la Facultatea de Limbi și literaturi…
Solstiţiul de iarnă are loc la 22 decembrie 2023, la 05 h 27 m, şi marchează începutul iernii astronomice, potrivit site-ului www.astro-urseanu.ro. El este legat de mişcarea anuală aparentă a…
Părinţi ai elevilor care învaţă la Colegiul Pedagogic au protestat joi în fața Primăriei Iași. Vor să știe când va fi deschisă şcoala modulară promisă de autorități în urmă cu…
Niciun elev de la liceele militare nu a primit bursele pe lunile septembrie, octombrie și noiembrie, din cauza unui blocaj la nivelul Ministerelor Educației (ME) și al Apărării Naționale (MApN),…
Inspectoratele școlare trebuie să ceară școlilor care nu sunt racordate la reţele centralizate de încălzire şi utilizează centrale termice proprii, ca în vacanța de iarnă să verifice dacă sunt îndeplinite…
Ministrul Educației, Ligia Deca, a declarat că, „fiind lucrări de exterior, nu au considerat că va afecta în vreun fel clădirea”, de aceea elevii nu au fost evacuați înainte de…
Cheltuielile totale lunare ale statului român pentru persoanele cu dizabilități, pe baza datelor pentru 2023, sunt de peste 1 miliard de lei. Pe parcursul unui an, acestea se ridică la…
Bilanțul atacului armat de lângă o universitate din centrul orașului Praga a ajuns la peste 15 persoane decedate și 24 rănite. Atacatorul era student la Facultatea de Arte a Universității…
Salarizarea bazată pe performanță este „una dintre cele mai dificile dileme cu care se confruntă orice sistem de educație“, a spus Andreas Schleicher, directorul Directoratului pentru Educație al OCDE, unul…
Zilele acestea, până vineri, 22 decembrie, când se încheie al doilea modul de cursuri, profesorii încheie mediile provizorii pentru elevii de clasa a V-a, cu notele obținute până acum, pe…
„După ce ne naștem, îngrijitorii noștri sunt întregul nostru univers. Suntem complet dependenți de ei pentru a supraviețui. Pe lângă hrană și îngrijire fizică, avem nevoie de iubire necondiționată, atenție…
Ministrul Educației, Ligia Deca, anunță prag de medie de 9.50 pentru bursa de merit, care va fi condiționată și de numărul de absențe, nu doar de nota la purtare și…
O comisie a Congresului american a declarat că investighează acuzațiile de plagiat la adresa președintei Harvard, Claudine Gay, transmite BBC, citat de G4Media.ro. Comisia pentru Educație și Forță de Muncă, condusă…
Federația Națională a Părinților face apel către Guvernul condus de Marcel Ciolacu să deblocheze urgent acordarea burselor școlare și decontul transportului. Solicitarea părinților vine după ce tot mai mulți transportatori…
„Toată lumea își dorește o schimbare acum, dar, de fapt, schimbările reale, trainice durează” în Educație, a spus ministrul de resort, Ligia Deca, într-un interviu acordat miercuri Pro TV. Ea…
Un volum cu toate problemele de informatică de la etapele județeană și națională, dar și de baraj, ale olimpiadei naționale de profil, a fost lansat de Societatea pentru Excelență și…
Președintele Federației Părinților, Iulian Cristache, spune că a cerut miercuri Ministerului Educației, în cadrul Comisiei pentru Dialog Social, o analiză realizată de Unitatea pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar (UFIP) la nivelul…
Un grup de 11 autori de non-ficţiune s-au alăturat unui proces în instanţa federală din Manhattan, care acuză OpenAI şi Microsoft de folosirea abuzivă a cărţilor scrise de autori pentru…
Partidul de extremă-dreapta aflat la putere în Italia a identificat un nou câmp de luptă în războiul său pentru protejarea „rădăcinilor culturale” ale țării: Scena Nașterii Domnului din școli, scrie The Guardian. Un…
O platformă care monitorizează dacă absolvenții se angajează a fost lansată de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS), anunță instituția într-o postare pe Facebook. Platforma este dedicată instituțiilor, pentru „anticiparea…
Bugetul de stat pe anul 2024 a fost votat miercuri, scrie G4Media.ro. Încă nu se știe cu cât vor crește salariile profesorilor de la 1 ianuarie 2024, documentul cu forma…
Directorul Colegiului Național “Vasile Alecsandri” din Iași, Gheorghiţă Nistor, acuzat de DNA că ar fi primit 300 de euro pentru transferul unui elev de la o școală la alta, rămâne…
Costul standard per elev, stabilit anual pentru finanțarea școlilor, va fi în 2024 în valoare cumulat de 10.080 de lei, potrivit unui proiect al Ministerului Educației, avizat miercuri în Comisia…
Plenul reunit al Parlamentului a adoptat, miercuri, un amendament al UDMR, care fusese iniţial respins în comisiile de specialitate, conform căruia se alocă în bugetul Ministerului Educaţiei suma de 10…
Lista celor 10 școli selectate în cadrul proiectului-pilot de predare transdisciplinară a educației financiare LifeLab by BCR a fost anunțată de organizatori pe site-ul proiectului. Acestea sunt din 4 județe,…
Recunoașterea funcției didactice de către o universitate, în cazul funcțiilor obținute la universități acreditate din străinătate, este valabilă și produce efecte juridice doar la nivelul acelei instituții de învățământ superior,…
„Ceea ce s-a întâmplat ieri în Parlamentul României reprezintă o nouă încercare a politicienilor de factură legionară de a captura instituțiile Statului Român”, susține rectorul Școlii Naționale de Studii Politice…
Un grup de elevi sud-coreeni a dat în judecată guvernul pentru că examenul lor de admitere la facultate s-a încheiat cu 90 de secunde mai devreme decât era programat, informează…
Pentru profesori, imixtiunea familiilor în conținuturile pedagogice devine tot mai problematică, scrie Le Figaro într-un amplu material dedicat școlii din Hexagon în contextul „ofensivei islamiste”. „Trăim o perioadă nebună”, spune…
Studenții de la programul de Comunicare și Relații Publice (CRP) din cadrul Facultății de Litere a Universității din București, care sunt în anul III la ciclul de licență, vor susține…
Guvernul Finlandei va aloca resurse pentru a crește numărul de ore dedicate citirii, scrierii și matematicii în școala primară, în scopul întăririi competențelor de bază. Măsura nu va fi însoțită…
De peste o lună Ministerul Educației a pus la dispoziția Serviciului de Telecomunicați Speciale baza de date din care instituția trebuia să extragă cei aproape 500.000 de beneficiari de tichete…
Federația Părinților și Aparținătorilor Legali (FEPAL) și Asociațiile Elevilor din Constanța, Timișoara, București și Ilfov, Vâlcea, Maramureș „condamnă ferm autoritățile publice locale și centrale pentru indolența repetată și și lipsa…
La simularea examenului de Evaluare Naţională 2024 organizată de ISJ Buzău, 42,28% dintre elevi au avut note peste 5 la Matematică și 62,06% la Limba română, conform unui comunicat ISJ…
Arhiepiscopia Romano-Catolică din Alba Iulia, în proprietatea căreia se află clădirea internatului din Odorheiu Secuiesc care s-a prăbuşit parţial luni, afirmă că nu are cunoştinţă ca imobilul să fi avut…
Guvernul României a aprobat, prin Memorandum, creșterea alocării bugetare cu peste 250 de milioane de euro pentru apelul de proiecte privind dezvoltarea consorțiilor regionale și a campusurilor profesionale integrate. Astfel,…
Oamenii de ştiinţă japonezi au reuşit să creeze în premieră imagini mentale ale unor obiecte şi peisaje generate de activitatea cerebrală umană, folosind tehnologia inteligenţei artificiale (IA), transmite agenţia Xinhua…
În anul electoral 2024 “va fi în sfârșit anul Educației”, a spus premierul Marcel Ciolacu marți seară în discursul de la Parlament pentru aprobarea legii bugetului de stat pentru anul…
Roverul Perseverance, lansat de NASA pe 30 iulie 2020, a ajuns la 1.000 de zile marţiene de când funcţionează în cadrul misiunii sale pe “Planeta Roşie”, a anunţat recent agenţia…
Arheologii au dezgropat rămăşiţele unui teatru acoperit, ale unei pieţe şi ale unui port fluvial în situl unui oraş roman situat în centrul Italiei, descoperiri care contestă ipotezele privind declinul…
Un studiu realizat de NASA şi care vizează exoplanetele a arătat faptul că 17 planete situate în afara Sistemului Solar ar putea avea oceane de apă în stare lichidă, un…
Rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative, Remus Pricopie, a câștigat al patrulea mandat la conducerea instituției de învățământ superior, în cadrul alegerilor desfășurate marți. El a fost singurul…
Fosta inspectoare școlară din Constanța Iulia Cabrancea va face muncă în folosul comunității la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța sau la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, timp…
Asociaţia Elevilor din Constanţa acuză Ministerul Educaţiei şi administraţia locală pentru tragedia petrecută la căminul Liceului “Tamasi Aron”, potrivit unui comunicat de presă. “Acestea sunt rezultatele proiectului ‘România Educată’. Acest…
“Unii inspectori generali școlari interpretează greșit niște simple adrese. Nu se solicită CNP-ul părinților. Nu au de ce”, spune Iulian Cristache, președintele Federației părinților, într-o postare pe Facebook. El citează…
Gheorghiţă Nistor, în calitate de director al Colegiul Naţional “Vasile Alecsandri” din municipiul Iaşi, în august 2023, este acuzat de săvârşirea infracţiunii de luare de mită. Potrivit unui comunicat DNA,…
Interfața folosită de școlile din toată țara, Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România (SIIIR), sistem la care au acces toate școlile din țară, inspectoratele școlare, dar și ministerul Educației, a…
Conducerea Liceului „Tamasi Aron” din Odorheiu Secuiesc, unde a avut loc tragedia soldată cu moartea unui elev prins sub dărâmăturile clădirii internatului, a transmis, marţi, un mesaj de condoleanţe familiei…