Aproape jumătate, 47% dintre tinerii cu vârste între 16 și 35 de ani spun că ”da”, și-ar dori să emigreze. Asta suține sociologul Dumitru Sandu, profesor la Facultatea de Sociologie…
Meditațiile generează nu numai cheltuieli uriașe din partea părinților și nesfârșite ore de pregătire pentru elevi, ci și câteva zeci de mii de rezultate (47.600 mai exact) în căutările pe…
Statul investește pentru activitățile destinate tinerilor echivalentul a un covrig pe fiecare tânăr pe an, respectiv 1,49 lei. Investiția totală în componenta de tineret a Ministerului Tineretului și Sportului (incluzând atât activitățile…
Salariul mediu net din Educație a fost, în octombrie anul acesta, 2.845 de lei, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică. În urmă cu exact patru ani, în luna…
Fetița mea are 2 ani și jumătate și acum este cel mai dulce copil, acum se schimbă radical și urlă. Sunt uimită de rapiditatea cu care învață, dar, în același…
Pe 14 februarie, Mihaela Nicolae, profesoară de română la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Buzău, ajunge la clasa a XI-a I la 07:30, cu cinci minute înainte să înceapă ora,…
Alianța Organizațiilor Studențești i-a cerut Ecaterinei Andronescu ca noua lege să stabilească o participare de 25% a studenților în procesul de alegere a rectorului. “Totodată, am căzut de comun acord…
UDMR vine cu propriile propuneri pentru o nouă lege a educației și se declară deschisă negocierilor cu Guvernul PSD pentru introducerea acestora, de către Ecaterina Andronescu, în una din cele…
Forul care verifică acuzațiile de plagiat în tezele de doctorat se întrunește vineri, în prima ședință după ce conducerea sa a propus Ministerului Educației amnistie pe plagiatele vechi. Contactată de Edupedu.ro,…
Când trebuie să încep să-i citesc copilului meu? Să vorbesc corect cu bebelușul sau nu contează, că e prea mic? Poate sta toddler-ul atent la o poveste întreagă? Și cum…
Organizația Națiunilor Unite, prin UNESCO, a trasat câteva linii majore spre care să se îndrepte toate țările. Se numesc, pompos, ”Obiective de Dezvoltare Durabilă”. Toate au fost puse într-o strategie…
Fenomenul plagiatului, cunoscut, recunoscut, minimalizat sau exagerat, este rareori abordat frontal în mediile academice românești. Universitățile sunt în defensivă, pentru că problema plagiatului a devenit, mai repede și mai violent…
Câți bani punem pentru doamna și ce luăm? “Atențiile” pentru profesori și educatoare monopolizează zilele acestea discuțiile dintre părinți, pe grupurile de Whatsapp. Iar febra strânsului de bani pentru profesori…
Analfabetismul funcțional este prezentat la un nivel de 42% în România, de către specialiștii care au realizat proiectul prezidențial România Educată, deși în interiorul rapoartelor tehnice valorile sunt altele. Rapoartele…
“Toți copiii – indiferent de vârstă, de nivel cognitiv, performanță academică – au nevoie de momente de triumf zilnic la școală, create expres de profesori! Principiul de bază pentru orice…
Consiliul Elevilor cere amânarea aprobării bugetului de stat pentru anul 2019, acuzând numeroase probleme în funcționarea Consiliului Naţional pentru Finanţarea Învăţământului Preuniversitar (CNFIP) – forul care trebuie să stabilească costul…
Toți elevii din București vor circula gratuit cu transportul în comun, a decis astăzi Consiliul General al Municipiului Bucureşti. În prezent, elevii din Capitală au abonamente reduse cu 50%, iar…
“Elevii au nevoie de educație pentru sănătate care să promoveze, integrat, educația contraceptivă”, spune Consiliului Județean al Elevilor Timiș. Tinerii cer implementarea în toate școlile a unui program de “educație…
– Doamna, veniți repede, un părinte a intrat în sală și l-a bătut pe profesorul de sport, strigă o fetiță către profesoara sa. Eram în curtea unei școli din București,…
Olimpiada Internațională de Științe pentru juniori 2018 a adus șase medalii pentru elevii din lotul național. Olimpicii români au obținut cinci medalii de argint și una de bronz, anunță Daniela Bogdan,…
Cunoașteți un profesor bine pregătit profesional, devotat, entuziast, care a susținut pregătirea școlară a copilului dumneavoastră, organizând cercuri de specialitate, susținându-l la concursuri, dându-i sfaturi utile pentru dezvoltarea talentului său?…
“Caietul Alexandrei” este de astăzi disponibil gratuit pentru orice profesor care lucrează la clasă cu copii cu CES (cerințe educative speciale). Centruldeautism.ro a publicat fișele pe care le-a făcut o fetiță de numai…
Lista universităților de prestigiu din lume, ale căror diplome și certificate sunt recunoscute automat de România, a fost actualizată de Ministerul Educației și publicată în Monitorul Oficial. Lista integrală, publicată…
Elevii cer primăriei Capitalei să introducă transportul în comun gratuit pentru toți elevii, nu doar pentru cei din învățământul obligatoriu care se termină în clasa a X-a. “Considerăm că adoptarea…
Demisii în instituția care trebuie să aprobe sau să respingă o teză de doctorat, după ce Guvernul PSD a făcut imposibilă respingerea unei teze “pentru neajunsuri de ordin calitativ”, anunță…
Raportul România educată lansat de președintele Klaus Iohannis este “un fel de formă fără fond, pentru că lucrurile care se pot face concret nu sunt explicate nicicum, nicicând”, spune Radu…
Bunicii au un important rol în creșterea armonioasă a copiilor pentru că fiind parte integrantă a mediului acestora, ei le devin modele. Toți copiii au nevoie de iubire, de îngrijire…
Ceremonia de înmânare a Premiilor Nobel 2018 se desfăşoară luni, 10 decembrie, la Concert Hall, în capitala suedeză, Stockholm – ziua în care se comemorează moartea fondatorului premiului, Alfred Nobel,…
Biblioteca Națională a României are 17 posturi de portar în organigramă, iar de curând a scos la concurs unul dintre ele, potrivit anunțului de pe site-ul propriu. Condițiile pentru angajatul…
#Maturita2019 din Italia, similar cu Bacalaureatul din România, este subiectul unui val de îngrijorare printre cei peste o jumătate de milion de tineri din Peninsulă, care anul acesta vor susține…
Știu că pe rol se află un proces în care un ONG (îmi cer scuze că nu îi cunosc numele) a dat în judecată mai multe mari universități pentru încălcarea…
Unul dintre marii matematicieni ai lumii, singurul elev care a luat punctaj maxim la toate cele trei ediții consecutive ale Olimpiadei Internaționale la care a participat, a câștigat unul dintre…
“Arhitectura proiectului este greșită pe componenta învățământ superior/cercetare. Nu poți polei ceva ce are fundație strâmbă, că oricum va arăta prost și se va prăbuși”, avertizează psihologul Daniel David, cu…
Educația poate fi soluția la schimbările climatice sau la adaptarea față de acestea, spun autorii proiectului ”Competențe pentru educația privind schimbările climatice (ESC) în comunități vulnerabile”. Asta după ce 12 profesori…
Când nu eram încă mămică, greșeam cu regularitate numele fraților mei. Lui Dragoș îi spuneam Andrei, iar lui Andrei… Dragoș. Când m-am căsătorit, soțului i-am greșit numele cu cel al…
Un document care seamănă cu planul remedial pe care e obligată orice școală să îl facă la final de an, pornind de la premisa că lucrurile sunt, în genere, bune…
Raportul prezidențial pe educație are nevoie de o etapă “bazată mai mult pe știință și mai puțin pe opiniile maselor largi de oameni”. “În toată lumea, strategiile nu se fac…
Fizicianul Cristian Presură, cercetător științific la Philips Research Eindhoven, Olanda, și autorul volumului Fizica povestită, va susține luni, 17 decembrie 2018, conferința „Fizica lui Moș Crăciun”. Evenimentul, organizat de Universitatea din…
Știrea asta publicată pe sciencealert.com mi s-a părut genială. Un studiu clinic amplu lansat săptămâna aceasta va testa o nouă formă de contracepție masculină pe bază de gel. Gelul se…
Raportul România educată lansat ieri în dezbatere de președintele Klaus Iohannis “este atât de vag, încât nu va produce niciun fel de soluție concretă”, estimează fostul ministru al Educației Mircea Miclea.…
Aplicații concrete ale matematicii în jurul nostru, așa s-ar rezuma proiectul Math Around Us al unui grup de 8 licee europene, coordonat de Colegiul Ana Aslan din Cluj. Acesta a…
Atelier de Filosofie pentru copii cu vârste de 7-10 ani, la Universitatea din București. Prima întâlnire va fi pe 15 decembrie 2018 și se va desfășura la Facultatea de Filosofie. Atelierele de Filosofie…
“Nu mai plângi, ştii că ei varsă acum şuvoaie de lacrimi, pe care le vor uita în secunda în care vor păşi pentru prima dată pe porțile facultății. Iar tu,…
“În cadrul vizitei oficiale efectuate la Bruxelles, în perioada 4-5 decembrie 2018, împreună cu membrii Guvernului, ministrul Educației Naționale, Ecaterina Andronescu, s-a întâlnit cu Tibor Navracsis, comisarul european pentru educație,…
Raportul România Educată a fost lansat public de președintele Klaus Iohannis. Documentul, numit “România Educată. Raport al Președintelui României, Klaus Iohannis”, prezintă de-a lungul a peste 100 de pagini Viziunea…
“Actualele inspectorate școlare trebuie desființate și înlocuite cu structuri de profesioniști”, a declarat președintele Klaus Iohannis, la evenimentul în care a lansat raportul România Educată. “Dacă acum intru într-un…
Cu cât sunt mai educați, cu atât e mai mare predispoziția oamenilor spre relocare pentru a câștiga mai bine de pe urma calificării lor. Asta susține un studiu UNESCO publicat…
Top 50 Universități în Inginerie și Tehnologie – clasament realizat de Times Higher Education pe specializarea Inginerie și Tehnologie include o singură universitate româneasă: Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Clasamentul britanic THE…
În cadrul campaniei ”De sărbători, jucăriile fac bine”, Lidl sprijină UNICEF în demersul lor de a ajuta copiii din mediile defavorizate să finalizeze învățământul obligatoriu. Astfel, până pe 24…
Zilele Educației Sexuale, organizate de Facultatea de Psihologie și Științele Educației pe 6 și 7 decembrie 2018, anunță Universitatea Babeș-Bolyai, într-un comunicat de presă. Aceasta este a cincea ediție a “proiectului de tip student-pentru-student,…
“România educată nu este un proiect de lege. Nu este un rețetar simplu. România educată nu este o poveste doar politică. România educată nu este programul meu electoral. România educată…
Senatul a votat luni, în unanimitate, modificarea Legii educaţiei naţionale nr.1/2011, care va defini, preveni şi interzice violența psihologică, adică bullying-ul, în spațiile destinate educației, precum şcolile şi grădiniţele. Legea…
Curs de potcovire a cailor, anunțat de Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj. Instituția de învățământ superior a început un curs de specializare în potcovărie, cu scopul de…
Raportul România Educată a fost lansat public de președintele Klaus Iohannis. Gimnaziul, în viziunea președinției, cuprinde tezele unice naționale, cu pondere în admiterea la liceu. Noutatea pe care o aduce raportul la…