Un nou loc de muncă, o creştere a salariului şi un job mai aproape de casă sunt principalele obiective profesionale ale românilor, în 2020, potrivit unui studiu realizat de o…
Arestarea a doi profesori, care au legătură cu un bărbat acuzat de Ankara că ar fi încercat să-l înlăture de la putere pe preşedintele Erdoğan al Turciei, a stârnit temerea…
Schimbarea pe criterii politice a inspectorilor școlari “încalcă spiritul proiectului ‘România educată’”, spun sindicaliștii din Iași, care îi cer președintelui Klaus Iohannis să intervină “la nivelul Executivului pentru ca în…
Un fost jurnalist de la Evenimentul Zilei este noul purtător de cuvânt al Ministerului Educației. Cristian Tănase a fost redactor la Hyperflash.ro, anterior a fost manager de proiect la asociația…
Consiliul Național al Elevilor îi cere ministrului Monica Anisie să retragă proiectul de Ordin cu structura anului școlar 2020-2021; elevii critică durata propusă a următorului an școlar, care cu un…
Disciplina Deontologie trebuie reintrodusă în rândul materiilor obligatorii la toate facultățile de comunicare, de stat și private, cer peste 40 de profesori universitari și reprezentanți ai mai multor ONG-uri. Într-o…
O fetiţă în vârstă de 1 an şi 6 luni, internată iniţial la secţia Pediatrie a Unităţii de Primiri Urgenţe Buzău, a fost transferată marţi dimineaţa la un spital din…
Vaccinarea obligatorie este o prioritate și o susținem, a declarat ministrul Sănătății Victor Costache la Realitatea TV. Oficialul a făcut o paralelă cu perioada dinainte de Revoluție când vaccinarea se…
Premierul Ludovic Orban a declarat că Guvernul și PNL au în acest moment patru metode prin care vor încerca blocarea dublării alocațiilor de stat pentru copii. Acesta a declarat într-o…
“La noi, traseismul politic nu este întâlnit în situații extreme – a devenit o practică, o rutină – și nu este în beneficiul public”, avertizează rectorul Școlii Naționale de Studii…
Structura anului școlar 2020-2021 a fost pusă în dezbatere de Ministerul Educației. Potrivit documentului, școala va începe pe 14 septembrie 2020 (față de 9 septembrie anul acesta), iar vacanța intersemestrială…
Foștii lideri ai Pro România Sorin Cîmpeanu și Daniel Constantin au fost primiți luni în PNL, devenind direct membri în conducerea centrală a partidului, Biroul Executiv, au declarat surse liberale…
Aproximativ 60 de persoane au fost diagnosticate cu o formă misterioasă de pneumonie virală în China, iar autorităţile din domeniul sănătăţii din oraşul Wuhan au anunţat că nu este vorba…
Când începe școala și când se duc copiii din nou la grădiniță în 2020? Cel mai scurt semestru din istoria recentă a școlii s-a încheiat înainte de sărbătorile de iarnă,…
Armata israeliană a anunţat duminică reluarea unui program-pilot menit să formeze femei-soldat care să conducă tancuri, după un apel înaintat la Curtea Supremă de către femei care cer să fie…
Eu nu am avut neapărat regrete referitoare la alegerea numelor fetelor mele. Îmi plac combinațiile numelor lor. Alma Sofia și Anna Karina. Trebuie să recunosc, totuși, că mă bucur că…
“Când începe şcoala în 2020” este cea mai căutată frază pe internet în prima zi a anului – 1 ianuarie 2020 – potrivit instrumentului Google Trends, care analizează în timp…
UPDATE: Guvernul a aprobat în şedinţa de Guvern din 27 decembrie, un proiect de OUG prin care “studenţii Academiei Naţionale de Informaţii Mihai Viteazul, înmatriculaţi la programe de licenţă, master…
În anul 2019, de la intrarea în vigoare a prevederilor OUG 114/2018, adică luna ianuarie 2019 şi până în luna octombrie 2019, pentru 429.865 de persoane nu a mai fost…
Ministrul italian al Educaţiei, Lorenzo Fioramonti, şi-a dat demisia pentru că nu a primit finanţarea cerută pentru şcoli, potrivit unui mesaj publicat pe pagina personală de Facebook. Demnitarul explică motivele…
Crăciun fericit, cu cei mai dragi oameni alături și cele mai inspirate cadouri! Echipa Edupedu.ro vă mulțumește, dragi cititori, pentru că ne sunteți aproape, ne inspirați și, uneori, ne criticați…
Președintele Instituției de Învățământ Lumina, Fatih Gursoy, a fost ridicat marți dimineață de la domiciliu în urma cerererii de extrădare din partea Turciei, a declarat soția sa pentru G4Media.ro. El…
Premierul Ludovic Orban a declarat în fața Parlamentului, la angajarea răspunderii pe Legea Bugetului de stat pentru anul 2020 că alocarea bugetară pentru Educație, propusă pentru anul viitor, este mai…
,,Comisia de tăiat hârtii” de la ministerul Educației a făcut publice câteva dintre propunerile de debirocratizare conținute în primul raport, măsuri ce „ce au în vedere eficientizarea procesului de predare…
Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a aprobat luni constituirea unei comisii de anchetă privind situaţia cazurilor copiilor dispăruţi, potrivit Agerpres. Cererea fusese depusă de PNL, USR, PMP şi PSD şi…
România se clasează pe locul 125 din 141 de state la capitolul „predarea gândirii critice” în Raportul Competitivității Globale 2019, făcut de Forumul Economic Mondial. Gândirea critică este una din…
Vacanța de iarnă/Crăciun a început sâmbătă, pe 21 decembrie și este de data aceasta și vacanță inter-semestrală, potrivit calendarului oficial publicat de ministerul Educației pentru anul școlar 2019-2020. Durata vacanței…
Ministrul Educației cere „respectarea strictă” a prevederilor legale privind colectarea fondului clasei sau al școlii, potrivit unei circulare trimise în toate școlile din România, consultată de Edupedu.ro. Informarea nu menționează,…
România alocă pentru cercetare mai puțin decât o fac indienii de la compania Tata Motors pentru departamentul lor de cercetare, arată cercetătorii Octavian Micu, Mihai Miclăuș și Lucian Ancu pe…
Președintele Klaus Iohannis a declarat vineri la o întâlnire informală cu jurnaliștii la Cotroceni că ar fi normal ca profesorii să poată preda și după vârsta de pensionare. ”Mi se…
“Evaluarea şcolilor doctorale se va face având ca principal criteriu etica”, a anunțat ministrul Educației, Monica Anisie, la finalul ședinței de guvern de astăzi. Ministrul a precizat că una dintre…
Tensiuni în ședința de guvern de astăzi, între premier și ministrul Educației. Ludovic Orban i-a replicat dur ministrului Monica Anisie, după ce aceasta i-a cerut să accepte introducerea pe ordinea…
Claudiu Săftoiu este noul director al Editurii Didactice și Pedagogice. Consilier de comunicare al ministrului Educației, Monica Anisie, și fost șef SIE pentru o scurtă perioadă, Claudiu Săftoiu a anunțat…
Extinderea programului pilot “Masa caldă în şcoli” la 100 de şcoli, faţă de 50 pentru care programul se pilotează de trei ani, se va face prin Ordonanţă de Urgenţă, potrivit…
„Este un sistem care trebuie să evolueze, să se modernizeze”, spune premierul Ludovic Orban despre sistemul românesc de Educație. Acesta a declarat, folosind 148 de cuvinte într-o singură frază, că…
În România au fost 3.574.835 de copii cu vârste cuprinse între 0 şi 18 ani, care au primit alocaţie de stat în luna octombrie 2019, potrivit datelor Ministerului Muncii. Dublarea…
Camera Deputaților a aprobat miercuri, în calitate de for decizional, cu 179 voturi ”pentru” și 29 abțineri, propunerea PSD de dublare a alocațiilor pentru copii, măsură al cărei impact bugetar…
O profesoară de origine turcă de la Liceul Internațional de Informatică din București a fost reținută de polițiști, miercuri dimineață, în baza unui mandat de extrădare emis de autoritățile regimului…
Procurorii DIICOT fac miercuri 76 de percheziții în București și alte 13 județe într-un dosar care are în centru un prorector și mai mulți profesori și angajați de la Universitatea…
Derapaj la vârful Guvernului. Vicepremierul Raluca Turcan susţine că “bugetul total pentru Educație”, cu sumele defalcate din impozitul pe venit și TVA, cu programele cu fonduri europene și cu sumele…
Cuantumul alocaţiilor pentru copii urmează să fie dublat, ajungând la 300 de lei, conform unui amendament adoptat astăzi în Comisia pentru muncă din Camera Deputaţilor, anunță Agerpres. De asemenea, în…
Asociația Elevilor din Constanța cere Guvernului să prevadă în bugetul de stat pentru anul 2020 sumele necesare burselor elevilor și decontării integrale a transportului școlar. “Nealocând fonduri pentru finanțarea complementară,…
Universitatea Fudan din China va înființa un campus universitar în Ungaria, a anunțat marți un secretar de stat în Ministerul Inovaţiei de la Budapesta. Pentru deschidere acestui campus a fost…
“Nu aș califica: buget mai mic la educație. Bugetul la educație trebuie privit per ansamblu, nu numai prin alocarea care există către ordonatorul principal de credit, numit Ministerul Educației”, a…
Alocarea bugetară de la bugetul de stat pentru Ministerul Educației și Cercetării pentru anul 2020 este de 30,5 miliarde de lei, mai mică decât alocarea pentru Ministerul Educației de anul…
Ministrul Educației, Monica Anisie, a anunțat luni într-o conferință de presă că l-a demis pe Ovidiu Badea, Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea”- ICAS, transmite G4Media.ro. Anisie i-a…
Ministerul Educației a publicat pe site un proiect de ordonanță de urgență care prevede amânarea cu patru ani a evaluării transdisciplinare la clasa a 8-a din cauza faptului că ”procesul…
„Vor fi oprite plăţi de peste 146 de milioane de lei” pentru 187 de obiective de investiţii din judeţele Brăila, Buzău, Dâmboviţa, Dolj, Giurgiu, Gorj, Ialomiţa, Neamţ, Teleorman, Tulcea, Vrancea…
Ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a anunțat sâmbătă modificări majore la examenul de rezidențiat cu scopul de a uniformiza materia studiată de viitorii medici, transmite G4Media.ro, care citează Agerpres. Victor Costache…
“Cunoaștem poziția societății civile” cu privire la angajarea răspunderii pe OUG 51 privind transportul elevilor, a declarat șeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, întrebat dacă Executivul a luat la cunoștință acuzațiile Asociației…
Asociația Elevilor din Constanța (AEC) “se declară profund dezamăgită de măsurile pe care Guvernul României a decis să își angajeze răspunderea. Acestea nu rezolvă problema transportului elevilor, ci o amână…
Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte l-au trimis în judecată pe Marius Carașol, aflat în arest preventiv, acuzat de fals și înșelăciune, potrivit unui comunicat al instituției. O investigație Edupedu.ro…
Presiunea prin care se cere eliminarea sau reducerea drastică a teoriei în favoarea susţinerii deprinderilor practice în învăţământul preuniversitar are un grad mare de periculozitate, presiunea prin care se cere…
Transportul rutier intrajudeţean va intra în sfera serviciilor publice, iar transportul elevilor, al persoanelor cu dizabilităţi, al pensionarilor şi al categoriilor de persoane defavorizate care beneficiază de facilități de transport…
“Pentru anul acesta școlar, nu se poate schimba nimic. Ceea ce pot să spun este că putem să construim pentru anul viitor măcar subiecte în așa fel încât, pilotându-le, să…
O materie opţională – educaţie antreprenorială – va fi introdusă de anul şcolar viitor în gimnaziu şi liceu, după ce ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a semnat un acord de parteneriat…