Construirea unei „școli online suport” și „granturi pentru partenerii care dezvoltă conținut educațional în format digital”, propune senatorul USR-PLUS Ștefan Pălărie într-un text publicat pe pagina sa de Facebook. Pălărie…
Temerile de la începutul anului școlar, în septembrie, că întoarcerea elevilor cu vârste sub 12 ani la clase va duce la un nou val de cazuri de Covid-19, mai ales…
Un elev de 14 ani, care s-a întors din străinătate la școală în Romania, a fost lovit cu pumnul în cap de un profesor, în incinta unității de învățământ din…
Aproximativ 11.000 de elevi din 14 școli intră astăzi și mâine în sistem online, în Capitală, potrivit datelor comunicate de Inspectoratul Școlar București. Astfel, în total sunt aproximativ 160.000 de…
Vârful valului 4 al pandemiei de Covid-19 va fi atins în cursul acestei săptămâni, în România, potrivit predicțiilor cercetătorilor de la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor a Universității…
O fostă directoare a unei şcoli profesionale din Ialomiţa este cercetată pentru abuz în serviciu şi delapidare a unor fonduri instituţionale, după ce, timp de trei ani, şi-ar fi însuşit…
Premierul desemnat Dacian Cioloș cere votul parlamentului pentru un guvern în care, la portofoliul Educației, este propusă Corina Atanasiu, fost secretar de stat la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene în…
Introducerea contractelor de muncă multiflexibile, care permit angajatorilor și angajaților să decidă individual condițiile în care un angajat își desfășoară activitatea, este una dintre propunerile din programul de Guvernare al…
Erori de redactare a itemilor de la concursul scris pentru funcțiile de directori de școală, reclamate de Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor Libere din Educație „Spiru Haret” într-o scrisoare către…
Guvernul propus de Dacian Cioloș, care încearcă să obțină votul Parlamentului, include foarte puține schimbări în privința celor care au fost miniștri și în guvernul de coaliție de până acum.…
Un medic român stabilit în Suedia, Laura Ghibu, trage un semnal de alarmă asupra mentalității românilor, care n-au încredere în datele științifice atunci când vine vorba despre vaccinare, pentru Digi24.…
Bojdeuca din Ţicău, locul în care Ion Creangă a dat viaţă personajelor din poveştile sale şi Amintirilor din copilărie, va fi restaurată, anunță ziarul Evenimentul din Botoșani, preluat de G4Media.ro. Proiectul include…
Vacanță pentru toți elevii, timp de 2 săptămâni, cu termen de aplicare „imediat”, „decalarea anului școlar” cu recuperare în perioada verii, sunt două dintre măsurile radicale, cu impact în Educație,…
Un nou centru de vaccinare împotriva COVID-19 este deschis începând de astăzi în complexul studențesc din Timișoara, transmite Rador. Amintim că săptămâna trecută, rectorul Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi…
Realizarea în regim de urgență a planurilor-cadru și a programelor școlare pentru liceu și recrutarea directorilor și directorilor adjuncți de către Consiliile de administrație ale unităților de învățământ sunt câteva…
Oficial Corin Atanasiu este ministrul propus al Educației în Cabinetul Cioloș, potrivit anunțului făcut în această seară de USR PLUS.Inițial, informația a fost dată pe surse de G4Media.ro Corina Atanasiu…
Organizația Mondială a Sănătății se implică în România pentru a rezolva criza sanitară și pentru impulsionarea campaniei de vaccinare anti-COVID, a confirmat pentru G4Media Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS.…
Fondatorul și directorul executiv al Duolingo – cea mai populară aplicație de pe smartphone pentru învățarea unei limbi străine – Luis von Ahn își propune să atragă copiii departe de…
O profesoară de muzică din mai multe școli din județul Botoșani, Doina Amarandei, a fost înregistrată în ore în timp ce le ținea elevilor predici anti-vaccin, transmite Libertatea, publicație citată…
65.8% dintre candidații care au participat la proba scrisă a concursului pentru directori și directori adjuncți de școli au reușit să ia cele 70 de puncte pentru a se califica…
După un început de an școlar marcat de numeroase incertitudini, elevii din ciclul preșcolar și cel primar se pregătesc acum pentru prima lor vacanță, care se va desfășura în intervalul…
Propunerea INSP de intrare în carantină a Bucureștiului și a județului Ilfov nu a fost „validată” de Comitetul Național pentru Situații de Urgență, organism condus de premierul interimar, Florin Cîțu.…
„Dacă doi sau mai mulți dintre colegii dvs. din școală se ceartă, care e decizia cea mai adecvată?” a fost prima întrebare de la Subtest Itemi Situaționali – Leadership, pe…
Studenții de la facultățile de medicină au început din nou să fie distribuiți pe secțiile unde sunt tratați pacienții bolnavi de Covid-19, a anunțat astăzi secretarul de stat Raed Arafat,…
Peste 450 de profesori nu s-au prezentat la proba scrisă a concursului de directori, anunță Ministerul Educației. Instituția precizează că 5% dintre cei 9.111 candidați care ar fi trebuit să…
Subiectele pentru concursul de directori de școli au fost publicate. Ministerul Educației a făcut publică și grila cu răspunsurile corecte, în funcție de care au fost corectate lucrările profesorilor care…
Trei profesori și cercetători în Neuroștiințe și Științe Cognitive au lansat o scrisoare deschisă prin care îl avertizează pe ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, că instituția pe care o conduce și-a…
O fetiță de 13 ani din Bacău, fără comorbidități și nevaccinată, a murit de Covid, potrivit Grupului de Comunicare Strategică (GCS). Ea se numără printre cei 365 de pacienți cu…
Pontonul la care Raluca Turcan a tăiat panglica alături de alte șase persoane în urmă cu trei săptămâni s-a scufundat parțial. În fotografiile publicate pe rețelele de socializare se observă…
Piedone e îmbrăcat în pantaloni scurți și maiou, iar brațul îi este dezvelit pentru a se vedea tatuajul cu Primăria Sector 5. El merge pe o trotinetă, în reprezentarea caricaturistului…
Grupul tehnico-științific respinge propunerea de carantinare a Capitalei și Județul Ilfov înaintată de INSP, transmite Antena 3, citată de G4Media.ro. Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă urmează să confirme sau…
În București, 699 de candidați s-au înscris la proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor de director și director adjunct în unitățile de învățământ preuniversitar, probă care se desfășoară…
În școlile din județul Cluj, jumătate dintre cadrele didactice sunt vaccinate împotriva noului coronavirus, dar există o variație foarte mare între unitățile de învățământ: în cazul unora, rata de vaccinare…
Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate a lansat joi după-amiază licitația pentru cele 70 de milioane de teste de salivă destinate școlilor. În total, achiziția este estimată la 1.050.000.000 lei fără…
Directorul DSP Sibiu, Lucian Blăguțiu, va propune vineri dimineață, în cadrul ședinței Comitetului pentru Situații de Urgențe trecerea școlilor din municipiul Sibiu în sistem online, scrie Turnul Sfatului. ”Trebuie luate niște…
Creșterea alarmantă a cazurilor de infectare cu SARS-COV-2 în școlile din județul Brașov a determinat autoritățile sanitare să mute în sistem online cursurile în cele mai multe unități de învățământ,…
Consiliul de Administrație al Inspectoratului Școlar București a aprobat joi încă 29 de solicitări de suspendare a activității educaționale cu prezență fizică în școlile din Capitală, unde incidența infectării cu…
5% din școlile din România sunt în sistem online, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, la RomâniaTV. Acesta a spus că, potrivit centralizării ministerului Educației, 347 de școli au solicitat…
„Nu văd de ce ar trebui să se închidă otova toate unitățile de învățământ (…) Eu îmi mențin părerea că ar trebui totuși să se facă anchete epidemiologice, să se…
În total, 15% din școlile din Ilfov se află astăzi în mediul online, a anunțat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, la B1TV, în condițiile în care tot astăzi Institutul Național de…
Fostul subsecretar din Ministerul Educației Jean Badea a fost numit subprefect de București, potrivit listei actelor normative aprobate de Guvern în ședința de joi. Badea a fost subsecretar de stat…
Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a propus Comitetului pentru Situații de Urgență carantinarea Bucureștiului și Ilfovului, unde rata de incidență a depășit 15 cazuri la mia de locuitori, au…
Guvernul a aprobat în ședința de astăzi fonduri suplimentare pentru asigurarea vaccinurilor pentru copiii de 14 ani și pentru gravide, conform calendarului național de vaccinare, a anunțat Ministerul Sănătății într-un…
Informații false despre “experimente pe copii” și despre presupuse riscuri ascunse de autorități, proteste în jurul școlilor și chiar asocieri între campania de vaccinare și orori ale trecutului, inclusiv nazismul,…
„În contextul în care majoritatea statelor europene au procedat la menținerea școlilor deschise în format fizic, dar care au și asigurat măsuri de protecție sanitară pentru elevi și profesori și…
Școlile sunt obligate să completeze datele pentru ca elevii să primească tichete sociale, până la data de 20 octombrie 2021, în programul informatic al sistemului de educație, potrivit notei 34.023…
După ce a fost exmatriculat și nu a mai fost lăsat să candideze la examenul de admitere, un fost student al Universității de Medicină și Farmacie din Cluj Napoca (UMF)…
Oficiul Național de Achiziții Centralizate (ONAC) lansează joi, 14 octombrie, licitația pentru cele 70 de milioane de teste de salivă pentru depistarea coronavirusului, care urmează să fie folosite în unitățile…
Actorul William Shatner, care l-a jucat pe căpitanul James T. Kirk în seria originală Star Trek din anii 1960, a zburat pentru prima dată în spațiu cu racheta Blue Origin…
Peste 16 mii de copii și peste 5.400 de profesori și angajați din învățământ erau infectați cu SARS-CoV-2 miercuri, 13 octombrie, în întreg sistemul de învățământ, potrivit datelor comunicate de…
„6 din 7 copii care merg la școală sau la grădiniță merită tot efortul și toată atenția autorităților”, a spus Ministrul Educației jurnaliștilor acreditați la minister, după ce a anunțat…
„Nici nu le-a cerut cineva să le omologheze”, a spus ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, despre testele de salivă pentru elevi, la Antena 3. Oficialul a negat astfel că autoritățile, atât…
“Sunt absolut convins că în perioada următoare, cel puțin atâta timp cât va fi valul 4, nu vor exista teste pe bază de salivă în școli”, a declarat Silviu Morcan,…
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a reacționat după ce Direcția de Sănătate Publică (DSP) din Ilfov a decis să notifice toate școlile din județ să treacă în online, spunând că „DSP…
Agenția Națională a Medicamentului nu are ce să omologheze în privința testelor de salivă care vor fi folosite în școli, omologarea fiind deja făcută de către Comisia Europeană, a explicat…
126 de orașe și 598 de comune au trecut de incidența de 6 la mie, potrivit datelor Institutului Național de Sănătate Publică. Primele patru orașe sunt din județul Ilfov. În…