Primarul Brașovului, Allen Coliban, vrea să implementeze în municipiu mai multe proiecte inspirate din modelul francez al oraşului Tours, pe care l-a vizitat la sfârşitul lunii trecute, printre care „Masa…
Noua Zeelandă a anunțat că va interzice fumatul pentru următoarea generație, astfel încât cei care au vârsta de 14 ani nu vor putea niciodată să cumpere tutun din punct de…
Președintele USR, Dacian Cioloș, și senatorul USR Ștefan Pălărie au comentat pe Facebook plagiatul lui Florin Roman, proaspăt numit ministru al Cercetării, care a copiat în lucrarea sa de master,…
Inspectoratele școlare au doar jumătate din testele necesare pentru ziua de luni, săptămâna viitoare, spune ministrul Educației Sorin Cîmpeanu, însă responsabilitatea nu este în curtea Educației în acest moment, ci…
Ministerul Educației desfășoară în prezent un program de formare a profesorilor pentru accesarea de fonduri europene de către școli, cu experți de la Banca Mondială. Programul ar urma să fie…
Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Florin Roman, și-a plagiat lucrarea de disertație la master, susținută la Facultatea de Psihologie a Universității Titu Maiorescu, în 2012, scrie, joi, Libertatea. Publicația scrie…
Asociația “Justiție pentru minori” pentru apărarea drepturilor copiilor și intereselor familiilor de pretutindeni a fost lansată la Iași, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro. „E necesară și urgentă îmbunătățirea actului…
Remedierea de urgență a lipsei testelor din școli, după doar o săptămână în care aceste kituri de testare au fost asigurate, este solicitarea Consiliului Național al Elevilor pentru autoritățile din…
Testele de salivă livrate în școli au fost epuizate, iar unitățile de învățământ au rămas fără teste pentru săptămâna viitoare, avertizează oficial Ministerul Educației într-o adresă trimisă Departamentului pentru Situații…
„Sincer să fiu, într-adevăr, pentru mine e surprinzător de mare rata de teste fals pozitive. Testele fals negative, acolo înțeleg, dar pentru testele fals pozitive nu prea înțeleg. Cred că…
Câștigătorul licitației pentru Biblioteca Școlară Virtuală este Asocierea dintre S & T România (Leader), Trencadis Corp SRL, Ascendia, Cyberllence Inovatie, Software Imagination & Vision, S&T CZ s.r.o. și Tema Energy…
ARNIEC mai are până pe 15 decembrie să anunțe oficial câștigătorul licitației pentru Biblioteca școlară virtuală, altfel licitația se va anula și trebuie luată de la capăt, au precizat pentru…
Universitatea din București pregătește un master de comunicare a științei, care ar fi o premieră în România și care ar urma să fie dezvoltat cu parteneri internaționali, potrivit prorectorului Universității,…
Un membru al comisiei de evaluare în proba de interviu pentru postul de director de la Colegiul Național Gheorghe Șincai din București susține că a chemat poliția, reclamând o tentativă…
Mihnea Costoiu, rectorul Universității Politehnica din București (UPB), a fost reales Președinte Executiv al CESAER (Conference of European Schools of Advanced Engineering Education and Research), organizația europeană care reunește cele…
Confuzia produsă de schimbările aplicate în calendarul anului școlar, din cauza pandemiei, se reflectă și în căutările utilizatorilor români pe Google. “Când începe școala” este principala informație de tipul “când…”,…
Copiii ai căror părinți au studii scăzute, au șanse mai mari de a trăi în sărăcie când ajung la vârsta adultă, potrivit statisticilor Eurostat. În 2019, România a înregistrat cea…
Într-o zi ploioasă, mergând prin Cotroceni, am descoperit întâmplător o micuță librărie a cărei atmosferă caldă parcă te striga să intri. Era o librărie pentru copii, singura de acest gen…
Directoarea şi celelalte angajate ale creşelor din Ploieşti furau, pe lângă mâncare, şi produsele de igienă şi electrocasnicele care ar fi trebuit să ajungă la copii, potrivit anchetatorilor. Mai mult,…
Distanţarea şi izolarea socială a copiilor provocate de pandemie pot avea consecinţe negative pe termen lung, deoarece le afectează starea de bine şi dezvoltarea, atât în plan fizic, fiziologic, cât…
Anul 2022 va fi Anul European al Tineretului, iar el va fi dedicat eforturilor de a da noi perspective tinerilor și de a contracara efectele negative ale pandemiei Covid-19 asupra…
Un reprezentant al părinților de la Colegiul Național Gheorghe Șincai, George Mocanu, care spune că a participat în calitate de observator la probele de interviu pentru postul de director la…
Interviurile pentru postul de director la Colegiul Național “Gheorghe Șincai” din București figurează ca “reprogramate” într-un document publicat luni seară pe site-ul Inspectoratului Școlar al Municipiului București. Procedurile urmează să…
Senatorul AUR Rodica Boancă anunţă că a depus o plângere penală „pentru zădărnicirea combaterii bolilor” în legătură cu procedura de administrare a testelor rapide antigen non-invazive efectuate din proba de…
Polonia va introduce vaccinarea obligatorie pentru profesori, alături de alte categorii-cheie de angajați precum cei din sistemul de sănătate, poliția, pompierii, militarii și gărzile de securitate, potrivit Associated Press. Obligativitatea…
„Privim cu speranţă spre vremurile în care vom reveni la normalitatea unei vieţi universitare nestingherită de pandemie, dar facem tot ce este posibil să ne apropiem de această normalitate chiar…
Cele mai multe familii din România care își trimit copiii la studii liceale în străinătate aleg Marea Britanie ca destinație, însă instituții la fel de căutate se află în Elveția,…
Filiala europeană a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) îndeamnă marţi, în contextul unei intensificări a epidemiei Covid-19, la o mai bună protejare a copiilor cu vârsta cuprinsă între patru şi…
„Școala online, știm cu toții, nu a fost posibilă pentru toți copiii României. Cu bune sau cu rele, școala online a asigurat un minim de conectare la educație, însă aproximativ…
Ministerul Educației va avea, prin lege, o nouă atribuție, aceea de a elabora și publica un Calendar național de activități pentru promovarea științei, potrivit unui proiect adoptat, luni, de Senat,…
Accesul la bibliotecile universitare și central-universitare devine, prin lege, un serviciu gratuit pentru studenții universităților de stat, în urma unui proiect adoptat luni de Senat, în calitate de cameră decizională.…
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, Ordonanţa de urgenţă nr. 91/2021 privind aprobarea continuării Programului-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preşcolarii şi elevii din 150 de unităţi de…
Mai multe persoane au fost reținute luni de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova într-un dosar în care se fac cercetări pentru dare și luare de mită, transmite Ziarul…
“Dacă mergem pe ideea că suntem o țară de iresponsabili, nu ajungem niciunde”, astfel a comentat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, cazul profesorilor care folosesc declarația pe propria răspundere pentru raportarea…
Banca Mondială, UNESCO şi UNICEF avertizează că generaţia tinerilor care urmează în prezent diverse forme de învăţământ riscă să piardă aproape 17.000 de miliarde de dolari din venituri din cauza închiderii…
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a spus luni seara, la Antena 3, despre jurnaliștii care susțin testarea obligatorie a elevilor că sunt „imbecile ideile prin care se propune limitarea accesului la…
Federația Tinerilor din Constanța salută declarația făcută de președintele Senatului Florin Cîțu, care a răspuns luni că ar fi de acord cu reducerea vârstei necesare pentru a vota la 16…
Luni au fost depistate 86 de cazuri detectate pozitiv în școli, după prima zi de testare pe bază de salivă, anunță ministrul Educației, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro. Oficialul…
Preşedintele Senatului, liderul liberal Florin Cîţu, a răspuns afirmativ la o întrebare care viza posibilitatea ca vârsta celor care votează să fie coborâtă la 16 ani, menţionând că o modificare…
Numărul grădinițelor particulare din București a ajuns la 161, potrivit datelor Raportului Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB), pentru anul școlar 2020-2021. În anul școlar menționat, grădinițele de stat erau…
Opt copii cu vârste cuprinse între 10 şi 14 ani au pătruns weekendul trecut într-o şcoală din Germania, unde au spart ferestre, au dat foc la gunoaie şi au golit…
Primul caz pozitiv la testul cu salivă pentru SARS-CoV-2 a fost raportat la Colegiul „I.L. Caragiale” din Capitală, a anunțat ministrul Educaţiei, Sorin Câmpeanu, citat de Agerpres. “Astăzi, după mult…
Copiii indică o incidență mult mai ridicată a pedepselor fizice aplicate în familie (46%) decât cea indicată de părinți (28%), arată un studiu lansat, luni, de organizația Salvați Copiii România.…
Ambasadorul Coreei de Sud, Kim Yong Ho, a fost primit luni, 6 decembrie, într-o vizită oficială de către rectorul Tudorel Toader, la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, potrivit unui…
Pe internet au apărut deja anunțuri de vânzare a kiturilor cu teste cu salivă primite de elevi. Majoritatea unităților de învățământ din țară au optat pentru testarea făcută de acasă…
Consiliul Tineretului din România, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România și Fundația Națională pentru Tineret au anunțat că vor monitoriza atent tranziția corespunzătoare a patrimoniului și activității din sfera…
Elevii pot învăța bazele programării, în perioada 6-12 decembrie, în cadrul Hour of Code, eveniment ce contribuie la alfabetizarea digitală în România, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro. Activitățile sunt…
Comunitatea Declic organizează, luni, de Sfântul Nicolae, evenimentul “Salvați-mă!: Protest în sprijinul copiilor abuzați sexual”, o manifestație prin care face apel la o lege anti-viol care să protejeze copiii, potrivit…
Profesorii diriginți și învățătorii, cei care sunt persoanele de legătură între școală și părinți în problema testării pe bază de salivă, solicită în unele cazuri câte o declarație pe proprie…
Cele 6,5 milioane de teste antigen rapide pe bază de salivă au ajuns în școli și au fost date elevilor, iar o parte din ele sunt destinate angajaților din unitățile…
Majoritatea covârșitoare a părinților și profesorilor din comunitatea Edupedu.ro afirmă, cu nemulțumire cel mai adesea, că în cazul elevilor lor testarea rapidă se desfășoară acasă, nu la clasă. Luni este…
“Merită să studiezi și să obții o licență de facultate în străinătate doar dacă te vezi locuind și muncind ulterior acolo”, susține Daniel David, rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, într-un…
Cea mai actuală problemă a infrastructurii educaționale este exact cea de anul trecut, „creșterea importantă a numărului de elevi și preșcolari”, potrivit celui mai recent raport privind starea învățământului în…
Comisia Europeană a anunţat, duminică, lansarea pe orbită a doi sateliţi Galileo care au primit numele unor copii care au câştigat un concurs de desen, relatează News.ro, preluat de G4Media.ro.…
Copiii își lasă la noapte ghetuțele la Muzeul Arta Lemnului din Câmpulung Moldovenesc și vin luni dimineață să vadă ce le-a adus Moș Nicolae, scrie G4Media.ro despre cel mai recent…