Părinții care sunt însoțitori/ facilitatori/ shadow la ore pentru copii/ tineri cu deficiențe/ dizabilități și/ sau cerințe educaționale speciale pot fi plătiți, în premieră, din fonduri europene, în cadrul apelului…
Zecilor de profesori, directori de școli și inspectori școlari, prezenți zilele acestea la Pitești pentru a rescrie actele normative dedicate educației incluzive, pe legea educației Deca-Iohannis 198/2023, li s-a reproșat…
Zeci de profesori, directori de școli și inspectori școlari se întâlnesc la Pitești de luni într-o tabără de lucru pentru a dezbate și elabora actele normative restante legate de educația…
„De ce trebuie să evaluez mereu adaptat, când el ajunge la Evaluarea Națională și dă aceleași subiecte ca ceilalți”? „Un copil de clasa a VII-a are un nivel de clasa…
La Centrul Școlar de Educație Incluzivă nr. 1 din Oradea, elevii vor învăța abilități pentru o viață independentă, să se îmbrace, să așeze masa, să facă curățenie, să încheie nasturi…
Ministerul Educației a lansat în consultare publică proiectul de Ordin pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a centrelor județene/al municipiului București de resurse și asistență, CJRAE/CMBRAE. Printre noutăți se…
În România funcționează doar 3 licee care școlarizează elevi cu deficiențe de auz, astfel că, pentru a nu îngrădi accesul la educație al acestor elevi, Liceul Tehnologic Special „Beethoven” din…
Elevii de clasa a XII-a și cadrele didactice de la Liceul Tehnologic Special „Beethoven” din Craiova, singurul liceu din județ care se adresează elevilor cu cerințe educaționale speciale, doresc să…
Ministerul Educației solicită suplimentarea bugetului său pe anul 2023, pentru a putea putea plăti drepturile elevilor cu cerințe educaționale speciale și pentru cheltuieli de personal și materiale din unitățile de…
Peste 50 de persoane , copii cu nevoi speciale şi părinţi ai acestora, au protestat, miercuri, în faţa Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Cluj şi au cerut înfiinţarea unei şcoli speciale…
Un proiect depus de Consiliul Județean Cluj pentru fonduri din PNRR vizează dotarea a 11 unități de învățământ special, potrivit Agerpres. Este vorba despre nouă școli speciale, o grădiniță specială…
Toți copiii cu cerințe educaționale speciale (CES), inclusiv cei cu dizabilităţi, din școlile de masă sau speciale, de stat şi particulare vor putea beneficia vouchere educaţionale în cuantum fix sau…
Copiii cu CES (cerințe educaționale speciale) beneficiază de alocația zilnică de hrană și de cea pentru rechizite școlare, cazarmament, îmbrăcăminte și încălțăminte, potrivit Hotărârii de guvern nr. 564 din 2017.…
Argumentele în favoarea integrării elevilor cu cerințe educaționale speciale în clase din cadrul sistemului general de învățământ, argumente care nu s-au bazat pe rezultate academice de necontestat până acum, au…
În România, există peste 100 de mii de elevi cu cerințe educaționale speciale, conform fostului Ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu, iar legislația care le oferă dreptul la educație nu are…
Vor exista 5 niveluri de intervenție pentru copiii cu cerințe educaționale speciale (CES), dintre care primele 4 cu aplicare în învățământul de masă, potrivit proiectului de noua lege a învățământului…
În actuala lege a Educației Naționale nr. 1/2011 nu exista decât noțiunea de învățământ special, nu se făcea vreo diferențiere între stat sau privat. Printr-un amendament adus legii, care a…
Consiliul Judeţean (CJ) Cluj anunţă că, până în aprilie 2023, ar urma să fie finalizată construirea celei mai moderne şcoli speciale din ţară, printr-o finanţare din fonduri europene, informează agenția…
Clasele din învățământul profesional, postliceal și special termină cursurile în acest an școlar pe data de 16 iulie, cu excepția celor care se pregătesc pentru calificarea asistent medical generalist, potrivit…
Ministerul Sănătății a respins solicitarea Ministerului Educației de a deschide școlile speciale și de a le permite copiilor de aici să vină fizic la ore, indiferent de scenariu. „Este absurd…
Ministerul Educației nu a emis până a această oră un document esențial de care depinde modul în care școlile vor organiza examenele de Bacalaureat și Evaluare Națională din acest an…
Decizia ministrului Educației de a acorda de anul acesta locuri speciale în licee copiilor cu cerințe educaționale speciale (CES), pe modelul locurilor pentru romi, a intrat în conflict direct cu…
Școlile sunt închise din luna martie, iar mulți părinți lucrează de acasă atât pentru job-urile lor, cât și part-time ca profesori pentru copiii lor. Cei mai mulți, copii și părinți…
Primul mesaj de interes public care promovează dreptul la educație incluzivă al copiilor cu dizabilități a apărut weekendul acesta pe TV. “Pentru egalitate de șanse, copiii cu dizabilități au dreptul…
“Elevii cu cerințe educative speciale au nevoie de subiecte adaptate și de locuri speciale la licee, așa cum au alți elevi din alte categorii defavorizate. Și când au talente speciale…
Protest al consilierilor școlari din București, Arad, Bistrița-Năsăud, Iași și Vrancea, nemulțumiți că Ministerul Educației nu le acordă o serie de sporuri salariale, anunță Federația Sindicatelor Libere din Învățământ. Consilierii…
Simularea examenelor naționale se va desfășura în mai puțin de o lună, iar Ministerul Educației nu a emis încă procedura de adaptare a simulărilor și examenelor pentru elevii cu tulburări din…
“Declarațiile publice ale ministrului Educației referitoare la segregarea elevilor cu dizabilități întăresc stigma şi prejudecata la adresa întregii comunităţi a persoanelor cu dizabilităţi din ţara noastră, copii, tineri, adulţi şi părinţi ai…
Consilierii școlari și profesorii logopezi s-au întâlnit la începutul săptămânii cu ministrul Educației, Ecaterina Andronescu. Aceștia i-au cerut să respecte legea și să le acorde sporul pentru suprasolicitare, fiind ”singura…
Monitorizarea incluziunii copiilor cu autism în învățământul de masă, precum și decontarea reală a serviciilor psihologice “care, în contextul specialităților medicale psihiatrie și neurologie, constituie tratamente esențiale și obligatorii”, se…
Integrarea școlară și socială a persoanelor cu tulburări din spectrul autist reprezintă subiectul conferinței organizate marți, 5 februarie 2019, de FEDRA și Teatrul Național ”I.L Caragiale” București. Evenimentul se numește ”Împreună…
“Autism 24h Marea Neagră” anunță că au început înscrierile pentru ultramaratonul de 24 de ore pe nisipul din staţiunea Mamaia, la care așteaptă 2.400 de adulți și copii. Întregul concept…
Anumite școli speciale le cer părinților să îi trimită pe copii și cu însoțitori la clasă. Avertismentul vine de la Federația pentru Persoanele cu Tulburări din Spectrul Autist. Organizația cere…
Una dintre reacțiile marcante la declarațiile ministrului Educației, despre repetenția de la clasa I, este cea a Cristianei Ionescu, fondatoarea Asociației EDULIER. Cristiana scrie, într-o postare pe contul său de…
Familiile persoanelor diagnosticate cu autism au la dispoziție o serie de informații esențiale de natură medicală și socială, adunate într-o broșură care poate fi descărcată gratuit de pe site-ul Asociației Autism…
“Caietul Alexandrei” este de astăzi disponibil gratuit pentru orice profesor care lucrează la clasă cu copii cu CES (cerințe educative speciale). Centruldeautism.ro a publicat fișele pe care le-a făcut o fetiță de numai…
“Dragă Vlăduț, vreau să-ți spun ceva. Când te-am văzut prima dată nu te-am plăcut deloc. Dar, cu timpul, am început să te plac foarte mult. Acum, nu vreau să pleci…
Știți centrele acelea inumane din România în care sunt maltratați copiii? Încă se mai întâmplă des cazuri de rele tratamente. Până acum, ONG-urile puteau face vizite inopinate în astfel de…
Conducerea Liceului Tehnologic Special nr. 1 din Oradea a fost demisă, după ce senatorul USR Vlad Alexandrescu a reclamat că jandarmii le-au aplicat electroşocuri copiilor cu probleme psihice din internat, relatează…
Supraveghetoarea care a agresat elevii la Liceul Tehnologic Special pentru Deficienți de Auz Cluj-Napoca a fost dată afară, anunță Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilități. Investigațiile continuă și în…