Premierul Florin Cîțu nu a trimis niciun răspuns solicitării oficiale transmise acum 2 luni de rectorul Universității Babeș-Bolyai, printr-o scrisoare deschisă, de a schimba legislația astfel încât relația dintre universități…
Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu anunță într-un comunicat de presă că în scurt timp va fi prima universitate din România care va permite plata taxelor pentru admitere din acest an…
Liga Studenților Români în Străinătate (LSRS) a reacționat astăzi în legătură cu proiectul de finanțare a studiilor în străinătate pentru tinerii români, propus de consilierul premierului Mara Mareș. „Suntem surprinși…
Organizația care a deschis la Guvern discuțiile pe tema finanțării din bani publici a studenților români din străinătate a fost Liga Studenților Români din Străinătate, a declarat pentru Edupedu.ro președintele…
Consilierul guvernamental Sorin Costreie a declarat pentru Edupedu.ro despre dezbaterile pe marginea propunerii colegei sale de Cancelarie Mara Mareș (ca tinerii români să primească subvenții de la stat pentru studiile…
Orice sprijin pentru studenți “este bun dacă este ghidat de două valori” – echitatea, respectiv “o politică academică deșteaptă, care include obligatoriu și excelența”, consideră Daniel David, președintele Consiliului Național…
„Nimeni nu a insinuat că învățământul trebuie îmbunătățit cu scopul de a împiedica tinerii să plece la studii afară. Învățământul superior românesc trebuie îmbunătățit cu scopul de a încuraja tinerii…
Cercetătorii de la Universitatea Babeș Bolyai din Cluj au realizat o hartă interactivă care arată rata de incidență la nivelul fiecărei localități din România, datele fiind actualizate zilnic, se arată…
Rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, Anca Dana Buzoianu, a recunoscut că universitatea i-a oferit un contract de profesor asociat fostului ministru al Sănătății, Florian Bodog, deși acestuia…
Tinerii care vor să studieze în străinătate ar putea primi un sprijin financiar din partea statului pe care nu vor fi nevoiți să-l returneze dacă se întorc să lucreze în…
Asociația cercetătorilor români Ad Astra a transmis Ministerului Educației o scrisoare deschisă prin care cere “sprijinirea activității Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU)”, printr-un set…
Fostul ministru al Sănătății și actual senator PSD Florian Bodog a devenit cadru didactic asociat al Universității de Medicină şi Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, potrivit ebihoreanul.ro. Bodog a rămas…
Doi profesori ai Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, anume conf. Univ. dr. Simona Ștefan și prof. Univ. dr. Daniel David, care este și rector al instituției, au primit un premiu pentru…
Conducerea Universității “Dunărea de Jos” din Galați este acuzată că ar fi format “un grup infracțional organizat” într-o sesizare anonimă trimisă, cu câteva săptămâni în urmă, mai multor instituții ale…
Fiecare domeniu din universitățile românești, prezent în Top 500 Shanghai, va fi finanțat cu o jumătate de milion de lei, a anunțat ministrul Educației după ședința de Guvern de joi,…
„Afacerea Universitatea” – Fostul ministru al Justiției și actualul rector al Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, Tudorel Toader, este acuzat de reprezentanții studenților că se implică în jocuri politice…
“Dacă ieșim din pandemie și din starea de alertă, simt că învățământul față în față nu permite să avem o regândire a cursurilor”, spune președintele interimar al Consiliului Național al…
Aproximativ 33,4 milioane de euro sunt cheltuiți lunar în Cluj-Napoca de către studenți, atunci când aceștia sunt prezenți fizic la facultate, potrivit unei estimări realizate de Universitatea Babeș-Bolyai din acest…
Deputatul PSD Natalia Intotero, șefa Comisiei de Învățământ de la Camera Deputaților, a inițiat un proiect de lege prin care ligile studențești LSRS și USR să fie obligatoriu în Consiliul…
Rectorul Universității din București, la propunerea Comisiei de disciplină a instituției, a decis concedierea disciplinară a profesoarei Carmen Vioreanu de la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, care luna trecută…
Un grup de cadre didactice și cercetători de la Facultatea de Geografie a Universității din București, de la Institutul de Cercetare al Universității din București (ICUB) și din cadrul altor…
Universitatea Al. I. Cuza din Iași anunță că a primit în folosință gratuită, pentru extensia pe care o va avea la Focșani, o parte dintr-o “clădire-simbol” a regiunii, anume fostul…
Elevii de liceu vor putea participa, în aprilie, la o serie de cursuri deschise de la toate cele 15 facultăți ale Universității Al. I. Cuza din Iași, potrivit unui anunț…
Cel mai bun rezultat, la nivel de subiecte de studiu, pe care l-au înregistrat universitățile românești în clasamentul internațional pe domenii al universităților QS revine Universității din București la capitolul…
Rectorul Universității “Aurel Vlaicu” din Arad, prof. Univ. dr. Ramona Lile, este “vinovată de săvârșirea plagiatului”, mai precis “plagiat masiv de blocuri de texte” în mai multe articole științifice pe…
Președintele Uniunii Studenților din România (USR), Alex Vasile, și Președintele Ligii Studenților Români din Străinătate (LSRS), Robert Stredie, au fost eliminați pe motiv de fraudă din examenul de intrare în…
Academia de Studii Economice din București, Universitatea Babeș-Bolyai și UMF Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca conduc clasamentul universităților românești incluse în ranking-ul Times Higher Education pentru țări cu economii emergente 2021,…
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) a transmis, luni, către Avocatul Poporului un memoriu prin care cere sesizarea Curții Constituționale în privința ordonanței de urgență ce elimină accesul…
60 de universităţi din 10 ţări şi peste 6.000 de programe de studiu pentru licenţă, masterat şi doctorat vor fi prezentate pe 8 aprilie, online, la târgul universitar RIUF (The…
Un student exmatriculat pentru că a copiat nu este interesat de domeniul Dreptului, ale cărui valori sunt tocmai corectitudinea și etica profesională, iar argumentul „toată lumea copiază” este un sofism,…
Facultățile de Drept din mai multe universități din țară sunt acuzate de Liga Studenților din Iași, printr-un comunicat emis luni, că încearcă să își construiască o “imagine falsă de apărătoare…
Reabilitarea căminelor, granturi de cercetare pe teme de mediu, trotinete pentru studenți, dar și un card unic care să reunească mare parte dintre documentele studențești, măsuri privind tutoratul și mentoratul…
Elevii de clasa a XII-a și studenții în ani terminali care își doresc să continue studiile la Facultatea de Științe Politice a UB se pot preînscrie online pentru admiterea la…
Gest de solidarizare fără precedent făcut de Facultățile de Drept din trei mari centre universitare, cu decizia de astăzi a Universității din București de a exmatricula 45 de studenți de…
„Frauda academică nu trebuie tolerată, trebuie să existe sancțiuni energice și viguroase pentru a combate această cangrenă din învățământ”, a declarat Horia Onița la Radio România Cultural. Președintele Alianței Naționale…
Universitatea de Vest din Timișoara se raliază sprijinului acordat Universității din București de alte trei centre universitare, pentru a susține astfel decizia de exmatriculare a studenților care copiază la examene.…
Cei 45 de studenți de la Drept “care au fraudat mai multe examene” au fost exmatriculați, a decis rectorul de la Universitatea din București. “În calitate de rector al Universității…
“Primul pas în rezolvarea oricărei probleme este recunoașterea ei”, a spus rectorul Universității din București, profesorul Marian Preda, în discursul prin care a anunțat, marți, decizia de exmatriculare a studenților…
Studenții care învață programare la Cibernetică susțin în anul I un examen de tip open book, iar răspunsurile sunt verificate printr-un instrument software care folosește machine learning, pentru a vedea…
Vicepreședintele USR Tineret, Ciprian Sorin Constantinescu, a spus sâmbătă seară că este autorul controversatului text publicat pe Facebook de USR Tineret în care scria, referitor la cei 45 de studenți…
Președintele USR și vicepremierul Dan Barna a transmis pentru Edupedu.ro în această seară că postarea publicată de USR Tineret astăzi este una nepotrivită. „Să trișezi la examene e greșit și…
Reacție surprinzătoare din partea USR Tineret astăzi, în legătură cu cei 45 de studenți de la Facultatea de Drept a Universității din București propuși oficial pentru exmatriculare. Într-o postare publicată…
Consiliul Facultății de Drept și Decanul Facultății de Drept a Universității din București vor înainta Rectorului Universității din București propunerea de exmatriculare a 45 de studenți din anul I, a…
Mai multe facultăți ale Universității din București organizează, în perioada februarie – iunie 2021, cursuri gratuite de pregătire pentru Bacalaureat 2021 și admiterea la facultate, oferite de cadre didactice și…
Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Educației anunță că acordă 100 de burse de studii tinerilor din Belarus care doresc să studieze în instituții de învățământ superior din România, începând cu…
Propunerea pentru exmatriculare a 49 de studenți este o premieră în cadrul Facultății de Drept și a Universității din București, a declarat pentru Edupedu.ro decanul Răzvan Dincă. Situația este cu…
Soluțiile de management pentru Pădurea Băneasa, instrumente de acces la învățare pentru copiii din grupuri vulnerabile în câteva școli din București și activități de cercetare în Geoparcul Internațional UNESCO Țara…
49 de studenți din anul I de la Facultatea de Drept a Universității din București au fost propuși pentru exmatriculare pe motiv de fraudare a mai multor examene, au explicat…
Doar una dintre propunerile studenților pentru Legea Bugetului de stat pe 2021 se regăsește în proiectul Bugetului de stat, anume cea referitoare la taberele studențești, arată Alianța Națională a Organizațiilor…
Senatul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a decis ca activitățile didactice din semestrul al II-lea al anului universitar 2020-2021 să se desfășoare în continuare în sistem online.…
Academia de Studii Economice (ASE) continuă predarea online la toate facultățile și menține deschise doar câteva cămine, dintre care unul special pentru studenții care nu au avut posibilitatea să învețe…
Universitatea Babeș Bolyai din Cluj va continua predarea în format online la majoritatea facultăților, la fel ca în semestrul I, și clasic la cele vocaționale sau hibrid la cele care…
Universitatea Politehnică din București va avea cursuri exclusiv online în prima lună din semestrul al II-lea, până se termină și rapelul la profesori, urmând ca din aprilie încolo să se…
Semestrul al II-lea de la Universitatea din București a început luni, 15 februarie, în format online pentru 19 facultăți, a declarat pentru Edupedu.ro Mirabela Amarandei, purtătoarea de cuvânt a instituției.…
„Nu există nicio prevedere legală care să interzică titularului de curs repetarea subiectelor de examen de la o sesiune de examen la alta”, spune profesoara Simona Cristea de la Facultatea…