Consiliul Naţional al Rectorilor (CNR) solicită Ministerului Educaţiei şi Parlamentului iniţierea demersurilor pentru modificarea cadrului legal, astfel încât să se utilizeze avantajele oferite de sistemul online în activităţile de predare-învăţare-evaluare,…
Rectorul Universității din București, profesorul și sociologul Marian Preda, a declarat pentru Edupedu.ro că amendamentul care îi amnistiază pe plagiatorii care și-au obținut titlul de doctor înainte de 2011 „nu…
Rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Daniel David, a explicat pentru Edupedu.ro motivul pentru care a cerut Ministerului Educației ca universitățile să poată organiza în continuare cursuri hibrid și în semestrul…
Planurile privind introducerea unei diplome europene, prezentate în această iarnă, se lovesc de îngrijorările unora dintre statele membre cum că eforturile Bruxelles-ului de a întări cooperarea în domeniul învățământului superior…
Președintele Partidului Național Liberal, Florin Cîțu, a răspuns la o întrebare trimisă de Edupedu.ro că „PNL nu susține” amendamentul care i-ar amnistia pe plagiatorii cu teze de doctorat obținute înainte…
„În timp ce românii sunt dedicați sprijinirii refugiaților din Ucraina, parlamentarii din Comisia de Învățământ a Camerei Deputaților profită pentru a fura orice urmă de onoare a mediului academic, votând…
Trei din patru studenți înscriși la licență în cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative și peste 90% dintre cei înscriși la master optează pentru cursurile online, întrebați fiind…
Universitățile ar trebui să păstreze, pe măsură ce revin la predarea tradițională, față în față, o multitudine de practici la care au apelat în timpul pandemiei și al predării online,…
Un nou amendament care înceracă să-i scape pe plagiatorii care au obținut titlul de doctor înainte de 2011 a apărut într-un proiect de lege din Parlament, semnalează USR. Este pentru…
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, urmată de Universitatea din București și Universitatea Politehnică din București, sunt cele mai bune instituții de invățământ superior din România, conform raportului anual privind metarankingul național…
Ordonanța de urgență 99/2021, invocată în ultima săptămână ca argument legislativ pentru o tranziție mai lungă de la predarea online la cursuri onsite în universități, “nu are nicio legătură cu…
Limbile ucraineană şi rusă au o istorie comună până în secolul al XIV-lea, apoi, fiecare a evoluat în felul ei, spune conferenţiarul universitar, doctor Marina Vraciu, de la Catedra de…
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) va începe activitățile ce presupun prezență fizică pe 28 martie, în urma ridicării stării de alertă, potrivit unei decizii a Consiliului de Administrație, ce urmează…
Senatul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a validat, joi, propunerea Consiliului de Administrație ca toate facultățile să reia activitățile didactice cu prezență fizică cel târziu pe data de 4…
Cinci ani și jumătate urmează să dureze lucrările de consolidare și restaurare a Palatului Universității din București, lucrări evaluate la 317,6 milioane de lei, potrivit unui comunicat de presă al…
„Va trebui să modificăm legea Educației în așa fel încât să vedem și o formă de învățământ hibrid prin care să valorificăm aceste progrese, din perspectivă digitală. Și asta vrem…
Studenții de la Universitatea Al. I. Cuza din Iași vor avea “vacanță” în următoarele două săptămâni, în urma ieșirii din starea de alertă și a deciziei de trecere de la…
Animalele de companie aduse de refugiații din Ucraina au primit îngrijiri gratuit din partea studenților de la Universitatea de Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj-Napoca, se arată într-o postare de pe…
ARACIS, agenția care evaluează calitatea în învățământul superior, “nu are responsabilitate vizavi de o perioadă intermediară” pentru revenirea de la predarea online la predarea față în față, în universitățile românești,…
Universitatea de Stat din Sankt Petersburg a pregătit ordine pentru exmatricularea studenților care sunt reținuți de poliția rusă la mitingurile anti-război neautorizate, transmite Kommersant, citat de G4Media.ro. Studenta Veronika Samusik, care…
Numărul studenților veniți din Ucraina, în România, în ultimele 4 zile ajuns la “aproape 10.000“, le-a spus ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, omologilor săi din Uniunea Europeană, potrivit unui comunicat al…
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) acuză “incoerență inexplicabilă la Ministerul Educației” și susține că, în urma încetării stării de alertă, „fiecare universitate trebuie să decidă, cu consultarea…
Amendamentul care i-ar fi amnistiat pe plagiatorii cu doctorate, introdus la un proiect de lege despre mediatorii școlari și care a fost scos la lumină de fostul președinte al Consiliului…
Asociația Universităților Europene (EUA) a decis să suspende 12 universități din Rusia, membre ale organizației, pentru atitudini diametral opuse valorilor europene, după ce rectorii lor s-au numărat printre cei 185…
Ministrul educației își nuanțează declarația și anunță că universitățile care nu pot să-și înceapă cursurile 100% fizic de mâine, 9 martie 2022, pot să organizeze în continuare orele online, dar…
Rectorul Tehnice “Gheorghe Asachi” din Iași (TUIAȘI), Dan Cașcaval, care este și președinte interimar al Consiliului Național al Rectorilor, a spus, marți, pentru Edupedu.ro că instituția de învățământ superior pe…
Ministrul Educației își nuanțează declarațiile cu privire la modul de funcționare al facultăților începând de mâine, când încetează starea de alertă instituită pe teritoriul României din cauza pandemiei COVID-19. “Solicitarea…
Dezbateri aprinse cu privire la modul în care se vor desfășura cursurile universitare în facultăți – dacă vor fi face-to-face cu studenții încă de pe 9 martie 2022 sau dacă…
Problema “cadrului legal” pentru predarea și evaluarea online în facultăți poate fi “rezolvată rapid” printr-o ordonanță de urgență, “nu e nevoie de bulversarea unei comunități de peste 500.000 de studenți…
Încetarea stării de alertă înseamnă, în educație, “revenirea totală la starea de dinainte de Legea 55” și “întoarcerea strictă la prevederile Legii educației nr 1/2011”, adică “se anulează atât toate…
Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, îl contrazice pe ministrul Educației și susține că universitățile își pot continua cursurile online, anul acesta universitar, chiar și după încetarea stării de alertă. “Trecerea la…
În baza autonomiei universitare, „instituțiile de învățământ superior pot desfășura activități didactice în format online atât pe perioada stării de alertă, cât și pe întreaga durată a anului universitar 2021-2022”,…
Universitatea de Vest din Timişoara (UVT) a anunţat, luni, că este deschisă transferului unor proiecte şi programe academice de la Universitatea de la Cernăuţi la Timişoara, inclusiv prin primirea temporară…
Într-un mesaj de solidaritate cu poporul ucrainean, Agenția Universitară a Francofoniei (AUF) transmite într-un comunicat că are 13 universități din Ucraina printre membri, iar potrivit cifrelor prezentate, până acum 5.000…
Studenții indieni, refugiați din Ucraina, care au fost cazați la începutul săptămânii în căminele SNSPA și care au pornit joi spre țara natală, au ajuns cu bine în India, anunță…
Facultatea de Științe Politice a Universității din București a lansat o platformă online, numită uni4Ukraine, menită să facă mai accesibile inițiativele de sprijin pentru persoanele refugiate din Ucraina. Potrivit unui…
O influentă instituție a sistemului ucrainean de învățământ superior a emis un apel către comunitatea academică din întreaga lume, pe care o îndeamnă să ia măsuri împotriva Rusiei conduse de…
Universitatea Petrol și Gaze din Ploiești anunță că pune la dispoziția colegilor și studenților refugiați din Ucraina locuri de cazare, precum și dotările de curs și laborator ale sale. Potrivit…
Tinerii din Ucraina se pot înscrie ca studenți la programe de licență, master sau doctorat, la facultățile din România chiar și fără acte de studii, pe locuri bugetate de Ministerul…
Universitatea Titu Maiorescu din București, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, Universitatea Transilvania din Brașov, Universitatea din Craiova, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași și Facultatea de Drept a Universității…
Reputata universitate americana Massachusetts Institute of Technology (MIT) a anunțat că întrerupe legăturile cu o universitate rusă de cercetare avansată, la înființarea căreia a contribuit și care în timp a…
Uniunea Europeană se confruntă cu presiuni crescute să întrerupă legăturile cu Rusia în domeniul științei, în condițiile în care Ministerul Educației și Cercetării din Germania și Alianța Organizațiilor de Știință…
Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) pune la dispoziția refugiaților care fug din calea războiului din Ucraina aproximativ 120 de locuri de cazare în 28 de garsoniere din Căminul…
The Guild, organizație ce reunește peste 20 de mari universități europene cu o componentă puternică de cercetare, printre care și Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, a lansat un apel la adresa…
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a anunțat vineri, printr-un comunicat de presă, că își declară solidaritatea față de Ucraina și pune la dispoziție spații de cazare, hrană, consiliere…
Alianța CIVIS, ce reunește mai multe instituții europene de învățământ superior, inclusiv Universitatea din București, condamnă “orice formă de agresiune militară” și își exprimă solidaritatea cu poporul ucrainean, printr-o declarație…
În fața invaziei declanșate săptămâna aceasta de Rusia, mesajul liderilor universitari din Ucraina este clar: ei refuză să cedeze în fața panicii și se declară pregătiți pentru starea de război,…
Sistemul de educație preuniversitar a fost complet suspendat în Ucraina joi dimineață, iar universitățile au acționat în baza autonomiei, unele alegând să își suspende cursurile pe moment. La Universitatea Națională…
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) solicită autorităților române să sprijine studenții și cadrele didactice care vor fi grav afectați de războiul din Ucraina și să le acorde…
Universitatea din București condamnă, printr-o poziție emisă joi pe tema situației din Ucraina, “orice formă a războiului”: “Credem în confruntarea de idei și în dialogul constant ca soluții la problemele…
Fondul bugetar pentru finanțarea cercetării științifice în universități, în 2022, este de 100.000.000 de lei, potrivit Metodologiei privind finanțarea cercetării în instituțiile de învățământ superior de stat, publicată miercuri. 45%…
Marilen Gabriel Pirtea, rector al Universității de Vest din Timișoara și parlamentar PNL, a fost numit, marți, consilier onorific al premierului Nicolae Ciucă “pentru sprijinirea participării universităților românești la programele…
Demisia rectorului Lucian Puiu Georgescu și demiterea unui prorector de la Universitatea “Dunărea de Jos” din Galați a fost cerută, marți, printr-o scrisoare transmisă conducerii instituției de învățământ superior de…
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) lansează o propunere de Metodologie la nivel național privind serviciile universitare dedicate studenților cu dizabilități și cerințe educaționale speciale, într-un comunicat de…
În anul universitar 2020/2021 erau înregistrați 12.860 de studenți din România în universitățile din Regatul Unit față de 8.250 în 2016/2017, o creștere cu 55,8%, potrivit datelor publicate de Higher Education Student Statistics, organism public independent,…
Un control efectuat de Curtea de Conturi la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, declanșat la începutul acestui an, semnalează că, între 2019 și 2021, această instituție a efectuat plăți…