„Așa cum o autoritate nu-i zice unui doctor cum să opereze, nici profesorului să nu-i zică modul cum să predea”, a spus sâmbătă, într-o conferință găzduită de SuperTeach, Andreas Schleicher, directorul Direcției pentru…
Condițiile de distanțare socială și școala online provoacă mari probleme pentru educația copiilor, dar oferă și o oportunitate – întărirea gândirii lor critice, consideră Yana Manyukhina, cercetător în cadrul Institutului…
România este, probabil, prima țară cu un președinte în funcție și un fost președinte sancționați simultan de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării pentru derapaje de limbaj împotriva unei minorități. Klaus Iohannis…
Prăpastia dintre țările cu investiții mari în învățământul superior și cele, printre care și România, unde finanțarea universităților a scăzut în ultimul deceniu este de așteptat să se mărească în…
“Un studiu recent publicat în Journal of Vocational Behavior a descoperit că timpul investit într-un hobby poate conduce la o creștere a încrederii în propria capacitate de a îndeplini sarcinile…
Pandemia Covid-19 este de așteptat să lovească puternic posibilitățile de angajare ale tinerilor abia ieșiți de pe băncile școlii, pe o piață unde situația era deja precară, pentru această categorie…
Mutarea școlii în online înseamnă printre altele o nouă formă de democratizare a educației formale. Faptul că în această perioadă părinții au putut avea acces la felul în care se…
Întotdeauna m-am întrebat cât de greu este pentru cineva să poarte povara dublului discurs, cel public și cel al unei realități intime. Când eram elevă, mă gândeam cum un profesor…
Pregătirea digitală a copiilor care îndrăgesc matematica s-a transformat, peste noapte, într-o cerință-normă a școlii transferate exclusiv în online din cauza pandemiei. Profesor de matematică la Liceul Teoretic Internațional de…
„Am observat foarte mult în spațiul public, în analiza acestei perioade o linie foarte fina de demarcație sau câteodată indistinct între ce este și ceea ce ar trebui să fie.…
„Această radiografie a două luni de școală altfel, cu totul altfel, aș spune că este o pedagogie de pandemie într-un sistem educațional care oricum era inegal din punct de vedere…
Patru din cinci români spun că ar renunța la drepturi și libertăți pentru a rămâne în siguranță într-o criză precum cea cauzată de Covid-19. O treime spun că nu s-ar…
România nu experimentează științific în educație. Noi nu anticipăm, nu pregătim minuțios aproape nimic din ce facem. În ciuda faptului că avem un minister cu organisme și structuri specializate, cu…
Care sunt efectele individuale și societale ale celor 2 luni de izolare din cauza pandemiei? Mircea Miclea, psiholog și fondatorul școlii cognitive în psihologia românească, vine cu o evaluare a…
“Locul învățării este mintea”, nu școala fizică și nici canalul online, arată un expert al Institutului de Educație din cadrul University College London, într-un articol publicat pe blogul acestui for.…
Ce urme lasă izolarea, în viețile românilor? România a ieșit astăzi, 15 mai, de sub starea de urgență declarată din cauza pandemiei COVID-19. Asta înseamnă că putem ieși din case…
Nivelul ridicat al educației se asociază cu diverse condiții mai bune de trai și de viață socială, nu doar cu situația economică a oamenilor, în timpul perioadelor de izolare și…
Regulile de distanțare fizică între persoane în timpul redeschiderii școlilor din perioada 2-12 iunie, precum și în timpul examenelor naționale de Bacalaureat și Evaluarea Națională, au fost trimise azi de…
Cu mare dezamăgire constat că cei de la conducerea Ministerului Educației întâmpină probleme în înțelegerea unor concepte esențiale în procesul de educație: eșec, succes, onestitate, profesionalism. De fiecare dată când…
Autoritățile de la Chișinău anunță că vor uni cele 3 platforme digitale pe care le-au creat în educație. Părinții își înscriu copiii la școală prin escoala.md și la grădiniță prin…
Două luni au trecut de când, tot înt-o zi de miercuri, s-au închis școlile. În acest timp, peisajul învățământului s-a schimbat radical în unele privințe și mai deloc în altele.…
Criza care poate reseta la sânge jocul în educație, prin identificarea extrem de simplă și valorizarea urgentă a profesorilor buni, se apropie de rateu. Ministrul Educației promovează de aproape 3…
Fiecare dintre aceste gânduri s-ar fi putut desfăşura într-un articol separat, dar vă mărturisesc că, în ultimul moment, formula aceasta caleidoscopică mi s-a părut mai bună, aşa că le-am strâs…
Universitățile vor trece prin schimbări majore, de la accesul elevilor la învățământ superior la conținutul și prioritățile programelor de cercetare, după criza cauzată în prezent de pandemia Covid-19, potrivit unei…
În acest text arăt câteva cauze structurale care duc la evaluări de slabă calitate și sugerez soluții. Miza este creșterea eficienței programelor și subprogramelor de cercetare implementate competitiv, prin apeluri…
Copiii din Republica Moldova au educație digitală obligatorie încă de la clasa I, iar după primele 3 săptămâni de la închiderea școlilor au la dispoziție o platformă de educație online…
Reluarea școlii după vacanța de Paște a venit cu obligația pentru profesori de a realiza activități online cu elevii. “Instrucțiunea pentru crearea și/sau întărirea capacității sistemului de învățământ preuniversitar prin…
Monitorizarea elevilor în timpul testelor și examenelor online, pentru a preveni “copiatul”, se practică de câțiva ani și stârnește dispute mai complicate decât “open book sau filmatul cu telefonul“, cum…
„Încercarea ministerului educației de a-i pune pe profesori la treabă online a adus la iveală (din punctul meu de vedere) trei tipuri de cadre didactice, corespunzătoare ultimelor trei secole”, scrie…
În opinia noastră, faptul că ne confruntăm cu o situație de urgență nu trebuie să însemne abdicarea de la obligațiile din fișa postului, nici pentru profesori, nici pentru elevi, și,…
“32% dintre copiii înscriși în învățământul preuniversitar nu au acces individual exclusiv la un dispozitiv funcțional (desktop, laptop, tabletă), ceea ce face ca prezența elevilor la orele organizate online să…
When we were embarking on the online journey, everyone in British Council – teachers, parents, students – were asking ‘Is online teaching effective?’, ‘Will teenagers like it?’, ‘Is it the…
“Trebuie să purtăm mască atunci când venim la școală, să ne spălăm sau să ne dezinfectăm mâinile. Dar în clasă nu purtăm măști, suntem distanțați”, povestește o elevă de clasa…
Germania, prima economie europeană, vrea să redeschidă toate școlile și magazinele în luna mai, relatează publicația Le Soir preluată de Rador. Motivul pentru care autoritățile susțin că țara poate să…
În Franța, din ce în ce mai mulți părinți spun că nu vor să-și trimită copiii înapoi la școală atunci când școlile se vor redeschide, potrivit unui sondaj OpinionWay pentru…
Trei sferturi dintre părinți consideră că elevii care urmează să susțină examene (clasele a VIII-a și a XII-a) trebuie să revină la școală înainte de vacanța de vară. Tot atâția…
Autoritățile spaniole, care au decis ca școlile să se redeschidă la toamnă, au început deja să planifice ce se va întâmpla cu educația începând din următorul an școlar. În această…
“În contextul în care țări precum Israel, Finlanda, Franța, Germania, Olanda, UK au redeschis sau pregătesc redeschiderea școlilor, este necesar un comentariu asupra datelor disponibile privind SARS-CoV-2 și mitul ce…
A apărut o lege cu privire la “educația sexuală” de a cărei utilitate mă îndoiam, pentru că există și acum prevederi curriculare clare. Dar care nu se prea aplică. Ideal,…
Aproximativ 2.500 de lecții video pentru elevii claselor I-XII, alături de materiale didactice pentru toate disciplinele, precum și de un scurt ghid psiho-pedagogic pentru părinți se află în Bibliotecă digitală…
Atunci când ne pregăteam pentru tranziția la cursurile online, toată lumea de la British Council, profesori, părinți și elevi deopotrivă, se întreba dacă Sunt cursurile online un instrument didactic eficient?,…
“Aș propune ca sa ne amintim că suntem în secolul 21. Dacă elevii sunt în secolul 21, poate că și profesorii ar trebui să fie în secolul 21”, scrie profesorul…
Când a anunțat, sâmbătă, că profesorii vor urma cursuri de formare pentru predarea online după încheierea anului școlar, ministrul Educației Monica Anisie a stârnit un val de reacții care-au descris…
Ce înseamnă să mănânci sănătos, care sunt principiile unui stil de viață echilibrat și de ce contează să fim atenți la starea noastră fizică și mintală? Stilul de viață al…
Profesor de științe socio-umane la Liceul de Arte din Galați, Doru Căstăian a povestit pe larg pentru Edupedu.ro cum anume predă, de când s-au închis școlile, care sunt platformele pe…
“Un studiu recent a descoperit o legătură pozitivă semnificativă între comportamentul prosocial și nivelul de inteligență. Astfel, șansele ca persoanele cu un nivel mai ridicat de inteligență să se comporte…
Instituțiile de învățământ și autoritățile în domeniu sunt îndemnate să urmeze un proces sistematic pentru redeschiderea școlilor, într-un ghid-cadru emis pe această temă, vineri, de patru organizații internaționale – UNESCO,…
“Sunt studii foarte serioase despre risc. Ele arată următorul lucru: un sistem este mai în siguranță dacă începe să experimenteze. Învață din ce experimentează, se corectează și atunci devine din…
Statul acasă este noua realitate pentru mulți dintre noi, și facem tot ce putem ca să ne urmărim mai departe obiectivele, să învățăm, să ne dezvoltăm și să ne relaxăm…
“Pentru a justifica menținerea închiderii școlilor, președintele român a declarat că ‘o școală a fost deschisă experimental’ în Franța și că ‘experiența nu a ieșit prea bine’. Șeful statului a…
Când a anunțat, luni, decizia ca majoritatea elevilor să nu se mai întoarcă la clasă în acest an școlar, președintele Klaus Iohannis a apelat la o informație falsă. Marți seară,…
“Pentru părinții acestor copii, care este orizontul de așteptare, de ce este mai sigur în toamnă să deschizi școlile, decât în vară?”, a declarat pentru Edupedu.ro expertul educațional Oana Moraru,…
Indiferent când se redeschid școlile – acum, după cum se întâmplă treptat în unele țări vest-europene, sau la toamnă, în cazul României – revenirea copiilor la clasă va trebui să…
“Mai ales la politicieni, vedem că problema se pune în următorii termeni: dar cum o să recupereze materia? cum o să ajungă în viață fără capitolul de derivate de ordin…
Toată lumea stă cu ochii pe cele mai noi rezultate ale cercetărilor legate de Covid-19. Dar, într-un mediu blocat în urgențele cauzate de închiderea școlilor și trecerea pe online, pentru…
“Am constatat că deja sunt o serie de țări din Uniunea Europeană care nu mai doresc să redeschidă școlile. Sunt câteva țări unde încă situația este în evaluare”, a spus…