Fiecare școală, dintre cele 17.000 existente, merită un Ambasador. Avem nevoie de un cadru didatic din fiecare școală care va primi formare și suportul unei echipe de specialiști, pentru a contribui la optimizarea relației Școală-Familie din școala și comunitatea sa.
Știm că este o perioadă cu solicitări multiple și cu agenda încarcată pentru fiecare dintre noi acum, la final de an școlar, dar ne bazăm pe sprijinul dumneavoastră pentru a îmbunătăți relația Profesor-Părinte la nivel național. Avem nevoie să desemnați 1 Ambasador, din cadrul unității de învățământ, care înțelege situația actuală a sistemului educațional din România și care dorește să aducă plus valoare atât relațiilor cu familia, cât și școlii din care face parte (cadru didactic, consilier sau director).
Vă invităm să regăsiți pe site prezentarea generală a programului și mai jos câteva precizări:
- Se obțin 20 credite (curs acreditat de Ministerul Educației Naționale și aprobat prin Ordinul M.E.N nr. 3161/13.02.2019);
- Se obține adeverință de coordonator la nivel de școală;
- Se obține invitație la grupuri de lucru pentru elaborarea ghidului Profesor și Părinte AZI, care va fi avizat ME, lansat și distribuit integral la nivel național;
- Se obțin invitații ca speaker la conferințe de presă, dezbateri publice, interviuri;
- Ambasadorul va primi sprijnul echipei noastre în anul școlar 2022 – 2023, în vederea implementării procedurilor /recomandărilor din ghid;
De ce noi?
• Ne bucurăm de colaborarea cu 110 formatori profesioniști și dedicați, majoritatea din domeniul educației și al psihologiei;
• Peste 2500 cadre didactice au fost formate din 2019 până în prezent, cu rezultate reale și măsurabile în ceea ce privește îmbunătățirea relației cu părinții;
• Pentru înscriere vă rugam să accesați link-ul de aici
• Cursul este compus din 43 ore online și 37 ore alocate studiului individual;
• Termenul de înscriere: 24 iunie 2022 – după completarea formularului, echipa noastra vă va contacta.
De ce acum și nu la toamnă?
• Ghidul Profesor și Părinte AZI va fi elaborat în această vară și avem nevoie de eseurile Ambasadorilor (care vor reprezenta și evaluarea finală) și de studiile practice pentru a crea un ghid ce va ajunge în fiecare școală și la fiecare profesor, ca mai apoi, prin informațiile dobândite, să ajungă și în fiecare clasă si casă;
• Fiecare școală, fiecare elev, fiecare relație Părinte – Profesor contează și de aceea credem că este foarte important sa avem contribuția fiecarei școli prin Ambasadorul ei;
• Ambasadorul va primi ulterior sprijinul nostru în echipe de lucru ce vor avea ca obiectiv final schimbarea și îmbunătățirea, ce se vor remarca la nivelul relației dintre profesor și părinte. Atunci când profesorii și părinții fac echipă, elevul are beneficii reale: creștere încredere in sine, model sănătos de relație, rezultate școlare pozitive, etc.
Important: Știm cu toții că în anumite medii resursa umană de specialitate lipsește (psiholog, psihoterapeut, consilier) – Ambasadorul nostru va deveni o a doua șansă pentru acea comunitate, cu sprijinul nostru.
Ce așteptăm la schimb în acest demers comun care poate îmbunătăți real relația Școală – Familie pe termen mediu si lung?
- Completarea pănă pe 24 iunie a formularului google https://forms.gle/svf1xRaT98taoU3T8
- Deschidere și atitudine practică, Copiii nostri merită să ne dăm această șansă
- Contribuție personală Ambasador sau sprijin al unității școlare prin SEAP – 350 de lei. Se poate achita din bugetul școlii, via SEAP sau direct în contul de pe site.
14 comments
Mai oameni buni dar niște profesioniști pe toate disciplinele care să ne ajute cu noile descoperiri științifice nu găsiți?
Tot felul de rahaturi de cursuri dar nimic despre utilizarea laboratoarelor, cantine pentru elevi,etc.
Au apărut că ciupercile dupa ploaie tot felul de cursuri aberante si uităm esenta: avem colegi care au uitat materia. Dacă tot sunteți asa de deștepți mergeți mai oameni buni la profesioniștii pe discipline să vină să implementeze cursuri specifice.
Ce se propune aici este pentru psihologul școlii/ liceului
Dacă se cer recomandări de la școală o sa fie trimiși tot favoriții. Si nu o sa se aleagă mare lucru de acest proiect, ca de altele. Subscriu și la ce au scris alții mai sus.
De ce nu se poate inscrie cadrul didactic personal care își dorește fără sa fie nominalizat de către școală?
Doar proiecte pe hârtie și cursuri făcute fără rost! Ați mai inventat un post pentru cineva care sa fie plătit din bani publici și cursuri de formare dedicate!
Nu se știe ca diriginții țin legatura cu membrii familiei, dacă aceștia doresc sa se implice în activitatea școlară a copilului?
Câte cursuri mai inventați? Cu ce finalitate? Le asigurați acestor copii, mai educați, un loc de munca decent din care să poată trai?
“România educată” pentru ce? Pentru a pregăti sclavi companiilor europene!
Un curs interesant, dar poate ar trebui școală sa fie obligată sa plătească,este în interesul elevilor.
Dacă citeați cu atenție, vedeați că e specificat că acest curs e plătit de școală.
Scrie “contribuție personala ambasador SAU plătit de sc” !!!!!!! “SAU”pt dvs. obliga cu ceva scoala???? La mine scoala plătește doar cursul d-nei secretare care merge cu dl administrator la munte unde fiecăruia I se plătește cursul de 400lei și cazarea, dar pt noi cadrele didactice, nu plătește nici 100lei pt curs în orașul propriu, fără cazare la munte!!!!!! Posibilitatea sa plătească scoala și obligația de a plăti pt dvs. e același lucru????? Directorul e fair play și plătește pt oricine, nu în funcție de relațiile lui personale cu preferații lui??????
Subscriu colegilor Lascu și Elena! Și cu munca și pe banii noștri… Condiționarea conduce la discriminare.. Ai bani- faci cursul, nu ai bani…. asta e! Pentru unii se găsesc fonduri pentru diurne și alte facilități, pentru educație…. Poate se implica Sindicatul… Sănătate tuturor și vacanta frumoasa!
Interesant ce vă propuneți dar dacă colegii din școală vor fi deschiși la astfel de inițiative v-ați gândit?
Cum sa fii ambasador, bla,bla, când dirigintele nu are voie sa știe ocupația părinților și nu o poate trece in catalog? Cum rămâne cu așa zisa ,,protecție a datelor personale,,?
Corect, că diriginte trebuie să ai acces la datele familiei dar na,acum să te ferească Cel de Sus să l întrebi pe elev despre ocupația părinților. Il injosesti…
Bună ziua! Este interesantă initiativa de a forma astfel de ambasadori. Eu consider că fiecare cadru didactic trebuie să țină o permanentă legătură cu familia din care provine elevul. Am o experiență de 30 de ani la catedră, dar nu am reusit să determine pe toți părinții să se ocupe în aceeași măsură de activitatea copilului. Sunt părinți care nu trec pe la școală., dar sunt și părinți care se interesează zilnic de activitatea copilului.
Adeverințe,credite…..dar bani când primesc profesorii pentru tot felul de activități în slujba elevilor și profesorilor? sau poate cineva crede că profesorii nu mămânca,nu plătesc lumina,benzina….
Mda. Și cu munca și cu contribuția personală în bani…
Suntem modelatorii viitorului ! Orice implicare contează !